Drumul Crucii

Drumul Crucii – Via Crucis sau Via Dolorosa – reprezintă calea urmată de Mântuitorul Hristos, sub povara crucii, de la ruinele fostei cetăţi romane Antonia, unde se afla Pretoriul lui Pilat, şi până la Golgota (Dealul Căpăţânii), unde se înalţă astăzi Biserica Sfântului Mormânt (Biserica Învierii), cea în care, în chip minunat, se pogoară de Paştele ortodox Sfânta Lumină. Drumul Crucii, pe care pelerinii îl refac în mod solemn în Vinerea Mare, este marcat de 14 staţiuni sau popasuri:

1. Condamnarea la moarte a Mântuitorului, biciuirea şi batjocorirea Lui.
2. Pornirea Domnului spre Golgota, din faţa pretoriului, cu crucea în spate.
3. Prima cădere a Mântuitorului sub greutatea Crucii.
4. Întâlnirea Domnului cu Sfânta Fecioară Maria, Maica Sa.
5. Trecerea Crucii de pe umerii Lui pe cei ai lui Simon din Cirene.
6. Întâlnirea cu Veronica, pe a cărui năframă s-a imprimat chipul Domnului.
7. A doua cădere a  Mântuitorului sub greutatea crucii.
8. Întâlnirea cu femeile mironosiţe.
9. A treia cădere sub greutatea crucii.
10. Dezbrăcarea Mântuitorului de haina Sa, care va fi trasă la sorţi
11. Întinderea şi pironirea pe Cruce.
12. Moartea
13. Coborârea de pe Cruce.
14. Punerea în Mormânt şi Învierea Sa.

Pe parcursul Drumului Crucii, al celor 14 momente amintite mai sus, iese în evidenţă mai bine ca oriunde , îndelunga răbdarea a Mântuitorului Hristos. Copleşit, ca om, de durere, El nu abdică de la legea iubirii, se roagă Tatălui ceresc pentru cei ce-L chinuie şi bea până la fund paharul pe care i l-a hărăzit Tatăl. Doar asfel putea fi dus până la bun sfârşit drumul pe care L-a avut de străbătut ca Fiu al Omului pe acest pământ, întru deschiderea porţilor cerului, întru trimiterea Mângâietorului, întru Înviere şi întemeiere a Bisericii pe care porţile Iadului n-o vor birui. Sfântul Ioan Gură de Aur are pagini memorabile despre răbdare şi despre îndelunga răbdare amintind de Iov, de Sfântul Apostol Pavel şi de Mântuitorul Hristos. Căci, pentru noi creştinii, modelul desăvârşitei răbdări rămâne Mântuitorul. Toţi oamenii stau mărturie dinaintea răbdării fără sfârşit a lui Iov, a virtuţilor lui, a înfricoşătoarei sale lupte cu diavolul şi în sfârşit, dinaintea biruinţei şi a îndreptăţirii sale. Toţi oamenii stau cu respect şi cu emoţie dinaintea răbdării lui Pavel, a strădaniilor sale pentru răspândirea Evangheliei, a chinurilor şi suferinţelor sale, a prigoanelor şi tristeţelor îndurate de el, a lanţurilor şi, în fine, a morţii sale muceniceşti pentru Hristos. Întreaga omenire stă cu evlavie şi recunoştinţă dinaintea răbdării Domnului nostru, a iubirii de oameni şi a milei Sale, dinaintea preacuratelor patimi şi a Răstignirii Sale de bunăvoie pentru mântuirea noastră. [38] În acest context al răbdării şi suferinţelor Mântuitorului, de cea mai mare importanţă sunt cele şapte rostiri de pe cruce. Ele sintetizează întreaga Lui predanie către neamul omenesc şi despre ele s-au scris sute de pagini. Nu putem intra în această lucrare în toate nuanţele interpretării lor, dar am găsit de cuviinţă să zăbovim o clipă asupra sensurilor pe care ele ni le deschid, tocmai spre a întregi tabloul înnomenirii Fiului lui Dumnezeu, rădăcină a mântuirii noastre. Fără moarte şi Înviere creştinismul nu s-ar fi născut pentru că, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel:  Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră şi zadarnică este şi propovăduirea noastră.

(va urma)

Dan Iacob

[38] Sfântul Ioan Gură de Aur Problemele vieţii p. 279