Într-un celebru film american, legat de misiunea  spaţială Apollo 13, când, în drumul spre lună, proasta funcționare a unei bobine provoacă o explozie, vocea calmă a astronautului antrenat, mii de ore, în simulatoarele de zbor, rosteşte, în cască, celebra replică: „Huston, avem o problemă!”. Păstrând proporţiile, pe 21 aprilie 2016, am avut la rându-mi, o problemă.

La începutul acestui an, un prieten octogenar, copleşit de cartea mea, în format academic, de peste 1000 de pagini, Iisus Hristos. Creştinismul. Biserica: o antologie de autori, texte şi teme din al doilea mileniu, a avut ideea să mă propună, fără să-mi dea de veste, pentru a primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ. Propunerea a ajuns la doamnele Ana Monda şi Luminiţa Vârlan, consilieri locali, şi, la şedinţa din 21 aprilie 2016, a fost supusă votului. Puţin înainte de ora de începere a şedinţei m-am prezentat, împreună cu inginerul care înaintase propunerea şi cu geanta plină cu cele nouă cărţi pe care le-am scris până acum, dintre care numai antologia cântăreşte trei kilograme, în cocheta sală de consiliu a primăriei municipiului.

 Şedinţa tocmai a început, domnul primar citeşte ordinea de zi (numai probleme importante pentru viaţa urbei noastre), consilierii votează în unanimitate şi, la un moment dat, se ajunge la punctul care propune alegerea mea ca cetăţean de onoare al oraşului. Doamna Luminiţa Vârlan, care a întocmit formalităţile legale pentru a se ajunge la vot, a făcut, scurt, la obiect, prezentarea, subliniind atât calitatea mea de scriitor (membru al U.S.R. din anul 2012) cu nouă volume de eseuri publicate, cât şi pe aceea de om de teatru (mai precis iubitor de teatru), iniţiator, de acum şapte ani, al proiectului de Teatru-lectură pentru vârsta a treia, la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu”.

Toate bune şi frumoase. S-a trecut la vot. Pe masa pe care era aşezată urna, erau înşirate cărţile mele. Camerele de luat vederi ale posturilor locale de televiziune filmau, consilierii, strigaţi de un tânăr domn, spre a le înmâna buletinul de vot, se apropiau de masă, luau buletinul, intrau în cabină (cabina de vot este Demiurgul democraţiei; cine are urechi de auzit să audă) şi se întorceau, spre a strecura buletinul în urnă. În tot timpul perindării lor (au fost douăzeci de consilieri), am simţit nevoia să mă ridic în picioare. Din fericire, stăteam pe un scaun din zona presei, în spatele camerelor de filmat (care acum se întorseseră spre cabina de vot),  dar aproape de masa cu urna şi cu cărţile mele, aşa încât, păşind spre cabină, consilierii treceau prin faţa mea. Pe cei mai mulţi dintre ei îi cunoşteam; locuiesc în oraşul Piatra Neamţ de 56 de ani şi cunosc multă lume. Dar, spre surprinderea mea, ca un făcut, în afară de trei consilieri care mi-au zâmbit în drum spre cabină, ceilalţi 17 nu s-au uitat nici la mine, nici la masa pe care adăstau cărţile. Atunci am înţeles! În minte mi-a venit un monolog al lui Toma Caragiu, dinainte de 1989, în care spunea, spre deliciul telespectatorilor: „Concursul e joi, şi postul este ocupat de marţi!”. Nimerisem, de fapt, într-o piesă de teatru; liderul unui partid de dreapta, şef vremelnic peste administraţia oraşului, comandase supuşilor săi consilieri să voteze împotriva mea (o, Doamne, dar nu era vorba de vreun post de director) şi ei, trecând pe lângă mine, ca roboţeii, nu mă priveau, ci executau o comandă. O comandă politică. Dar, atunci, unde este democrația, unde este dreptul de a vota așa cum îți dictează conștiința? Aici, după cum lesne v-ați dat seama, nu este vorba de votul dat pentru un posibil cetățean de onoare al unui oraș.  Nu, este vorba de comanda de partid, de voturile care, pe tot cuprinsul țării, în tot felul de situații (legi, numiri în posturi de conducere, etc), se dau nu în funcție de adevăr,  ci în funcție de comanda politică.

Asta se știe de mult, se știe de către  fiecare dintre noi, cetățenii, dar ne place să ne amăgim că trăim într-un stat democratic. Statul, împreună cu toate organismele sociale, a fost creat spre a se pune în slujba omului. Cu alte cuvinte, a fost creat pentru ca poporul să o ducă mai bine. Și acum, după aproape 50 de ani de comunism și 26 de capitalism (de fapt de economie de piață), unde s-a ajuns? S-a ajuns la o prăpastie între cei puțini, care ne conduc (și care vor să ne conducă la nesfârșit) și cei mulți, care sunt conduși. Sunt conduși, dar nu sunt proști; de aceea, absenteismul la vot este din ce în ce mai mare, la fiecare scrutin, de aceea parlamentul, clasa politică, ies din ce în ce mai jos, ca procente, în sondajele ce conturează încrederea românilor în instituțiile publice. Dar asta e o altă discuție. Să revenim, cumar spune Nenea Iancu, la chestiune…

Trăim în democraţie (în democraţia în care votul unui academician este anulat de votul măturătorului de stradă) şi domnul primar a cerut, la sfârşit, cu firescul, cu legitimitatea (falsa legitimitate, din păcate),  pe care ţi-o dă exerciţiul democratic atunci când este exercitat la comandă politică,  să se citească rezultatul alegerii. Din 20 de voturi, 20 valabile, rostește un consilier local, („persoană importantă, nu spun cine”), 10 voturi sunt pentru şi zece împotrivă. Prin urmare, preia primarul cuvântul, conform legilor în vigoare, care  cer majoritate, domnul Dan Iacob nu poate primi astăzi acest titlu. Dar îi recomandăm, continuă el, încurcând, fără să vrea, lucrurile, să se pregătească mai bine pentru data viitoare.

Care dată viitoare? îmi spun, în gând. Eu nu am venit aici, acum, la un examen, ci am fost invitat, spre a mi se recunoaşte munca din ultimii 30 de ani. Munca mea, cărţile, activitatea în domeniul teatrului de amatori, proiectul de teatru-lectură pentru vârsta a treia, pe care-l desfăşor de şapte ani la Biblioteca Judeţeană, cu prelungire în colaborarea cu Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean (teatru-lectură ca formă de terapie) şi cu Fundaţia „Doraly” a persoanelor cu handicap. Când am ajuns, cu trupa de teatru-lectură, la Brăila, la Craiova, Bicaz, Roman, Târgu Neamţ, am dus acolo şi numele oraşului. Când am fost invitat, cu lansări de carte şi conferinţe, la Centenarul „Steinhardt” (Bistriţa Năsăud), la Colocviile de la Mănăstirea Putna, la Colocviile „Vasile Lovinescu” de la Fălticeni, la Bacoviană, la Anangarda XXII, la Colocviile „Luminii” de la Arad, la târgurile de carte Gaudeamus și Bookfest de la București,  am dus acolo şi numele oraşului Piatra Neamţ. Dar cine să ştie asta?

Consilierii? Nu! Ei, vorba lui Eminescu, sunt munciţi de a vieţii lor enigmă pentru că, nu-i aşa, vin alegerile şi…

 Când am priceput că s-a votat politic… pentru  a onora un om de cultură, m-am liniştit, înțelegând faptul că acțiunea poate fi rezumată de  celebra vorbă a unui zmeu local, aflat, acum, în arest la domiciliu: „Las câ ti fac eu pi tini!”.

Spre seară, deschizând calculatorul spre a scrie aceste rânduri, am găsit, în mediul virtual, următorul text: Cazul scriitorului nemţean Dan Iacob, umilit azi în Consiliul Local Piatra Neamţ care nu a validat propunerea ca acesta să devină „cetăţean de onoare”, iscă reacţii. Astfel, Luminiţa Vîrlan – cea care a făcut o prezentare pro-cauza în şedinţa de CL s-a arătat dezamăgită de votul nefavorabil, înţepându-i cu ironie pe consilierii care au votat împotrivă şi care nu vorbesc corect în limba română: „Sunt oarecum dezamăgită de modul în care a ieşit astăzi votul. Nu doresc să fiu maliţioasă, dar în momentul în care nu ştim să folosim cazul acuzativ cu prepoziţie, mi se pare nefiresc să sanţionăm un intelectual rasat care putea să facă, prin poziţia de cetăţean de onoare, cinste acestei urbe”. Directoarea Colegiului Petru Rareş şi-a exprimat speranţa ca viitorii aleşi locali să fie mai alfabetizaţi în a pricepe că astfel de decizii nu trebuie luate pe criterii politice sau pe baza intereselor personale: „Sper ca viitorul Consiliu Local – pentru că tot suntem într-un moment care precede o campanie electorală – să cuprindă în compunerea sa mai multe persoane care vor înţelege aceste demersuri intelectuale dincolo de partide politice, dincolo de culori politice, dincolo de afinităţi personale pentru că în momentul în care decidem cine reprezintă într-o urbe trebuie să facem acest lucru cu inteligenţă şi nu cu parti-priuri”Respectivul proiect de hotărâre a avut ca rezultat 10 voturi pentru din 20 de consilieri prezenţi. Proiectul a fost iniţiat de Ana Monda (candidatul M10 pentru funcţia de primar) şi susţinut în plen şi de Luminiţa Vîrlan (preşedinte PSD Piatra Neamţ). Deşi Vîrlan nu a acuzat direct, situaţia din CL Piatra Neamţ duce la ideea că ironille amare ale acesteia îi viza pe consilierii din grupul PNL.

În ceea ce mă privește,  nu mă simt umilit. M-am prezentat cu detașare la ședința de Consiliu local (am fost eu la Operă și n-am pățit nimic, a spus un hâtru).  De mai bine de 20 de ani scriu texte legate de înțelepciune și cred că am reușit să rămân cu ceva din ele, cu alte cuvinte să am o reacție normală la ceea ce mi se întâmplă în viață.

Când degetul arată luna, spune un vechi proverb oriental, prostul privește degetul. Cam asta s-a întâmplat, cred eu, la votul din Consilul local. Acestea fiind spuse, îmi vine în minte o replică din finalul unei schiţe de I.L. Caragiale:  “Dar cu onoarea mea nereperată cum rămâne? Las că ţi-o reperează dom Mitică (spun consilierii ce au votat împotrivă)”. Care domn Mitică? veţi întreba. O să vedem după alegeri, vă răspund!

P.S. „Huston, avem o problemă!”

Dan D. Iacob