Pagini despre Sfântul Vasile cel Mare (7): Sfântul Vasile cel Mare, omul din scrisori
Tema desăvârşirii creştine transpare foarte bine şi din scrisorile Sfântului Vasile cel Mare, scrisori adresate, între alţii, şi prietenului său, Sfântul Grigorie de Nazianz supranumit şi Teologul pentru înălţimea gândirii sale. O parte din ele sunt scrise în timpul retragerii din lume dintre anii 360 – 361, altele mai târziu. Din ele transpare, dincolo de comentariile conjuncturale, ce ţin de o întâmplare sau alta, de un amănunt sau altul din viaţa sfântului, marea temă a desăvârşirii creştine, paşii de urmat pentru împlinirea ei în viaţa de zi cu zi. Căci, aşa cum am mai avut ocazia să punctăm, Sfântul Vasile cel mare nu este doar un teolog în sensul vorbirii despre Dumnezeu, despre calea ce urmat pentru a ne apropia de el, ci este un vorbitor cu Dumnezeu, în rugăciune, în asceză, în fapta de zi cu zi. De aceea, ni s-a părut important să dedicăm un capitol scrisorilor Sfântului Vasile cel Mare. Din ele transpare conturul unui om viu, care arde de dorul lui Dumnezeu, care-şi ajută semenii, care are prieteni şi duşmani, care trăieşte într-un timp dat, cu problemele şi frământările lui, chiar dacă orizontul spre care ţinteşte depăşeşte timpul.
Ierarhul capadocian nu a scris pentru a face artă, nici o clipă nu a pierdut-o pentru acest scop, dar pregătirea sa enciclopedică, talentul câştigat prin anii de studiu la cele mai prestigioase şcoli din vremea aceea au dat scrisorilor şi tuturor scrierilor vasiliene o inegalabilă frumuseţe în gândire şi în expresie, făcându-le accesibile şi astăzi, după mai bine de o mie şase sute de ani. Scrisorile sale au , dincolo de valoarea lor artistică şi literară, o importantă valoare teologică, ascetică, pedagogică, liturgică şi istorică, dăruindu-ne informaţii de mare preţ despre vremurile în care au trăit şi activat creştinii acelor timpuri. În rândurile ce urmează ne vom opri la câteva fragmente din aceste scrisori care vin în atingere cu tema desăvârşirii creştine în opera Sfântului Vasile cel Mare.
Astfel, în epistola a doua, scrisă în perioada de retragere şi dedicată bunului său prieten, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Vasile cel Mare afirmă: Mi-e ruşine oarecum şi mie să descriu cu amănuntul ceea ce fac ziua şi noaptea în aceste locuri retrase. E drept că am părăsit viaţa de oraş, socotind-o prilej pentru tot felul de răutăţi. Dar pe mine însumi n-am reuşit încă să mă depăşesc. Dimpotrivă, am ajuns asemenea celor ce călătoresc pe mare, care, din pricina neobişnuinţei în ale navigaţiei, devin neliniştiţi, simţind că-i apucă răul de mare, sunt prost dispuşi din pricina legănării corăbiei, văzându-se zguduiţi când dintr-o parte când din alta, iar atunci cînd urcă într-o barcă ori într-o luntre îi apucă răul şi ameţeala, pentru că greaţa şi crizele de ficat i-au însoţit peste tot.