Domnului profesor, cu dragoste…

Sub titlul “Contrapunct… Demnitatea supravieţuirii prin cultură: mărturii, puncte de vedere, documente”, a apărut anul acesta, la Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”din Piatra Neamţ, un volum semnat de profesorul Gheorghe I. Bunghez.

Domnule profesor, vă ştiu din anii ’70 ai secolului trecut, pe când, ca elev de şcoală generală şi mai apoi de liceu, am fost implicat, la rându-mi, în diferite manifestări culturale (piese de teatru, recitaluri de poezie, prezentări de spectacole). După terminarea studiilor superioare (1985) am început să particip iar la viaţa culturală a urbei (activând în trupa de teatru a Casei de Cultură, fiind prezent la lansări de carte şi vernisaje, mergând la concursuri de recitări ori de grupuri satirice, participând la recitaluri de poezie), iar drumurile noastre s-au intersectat iar. Tot în acea perioadă am început să cunosc oamenii de cultură din oraşul noastru (Cristian Livescu, Lucian Strochi, Adrian Alui Gheorghe), dar şi pe cei ce se ocupau, pe linie de partid sau de sindicat, de treburile culturii (Constantin Tomsa, Gheorghe Brăescu, Alupului Rus, Dumitru Luca).

După decembrie 1989 întâlnirile cu dumneavoastră (şi cu ei) s-au înmulţit, culminând cu invitaţia de a veni în emisiunea pe care o realizaţi la un post de televiziune local. V-am admirat întotdeauna rigoarea cu care vă pregăteaţi interviurile televizate, tonul vocii, prestanţa.

 Când, în anul 2010, la Editura „Asachi” din Piatra Neamţ a apărut cartea “Teatrul Tineretului între Dragonul şi Piaţeta”, am citit-o cu bucurie; pentru că între anii 1980-1985 am fost student la Bucureşti, n-am putut vedea decât câteva spectacolele din timpul directoratului dumneavoastră.

Ziar Piatra Neamt: Un nou spectacol al Atelierului de teatru-lectura la Biblioteca Judeteana „G. T. Kirileanu”

Vineri 12 februarie, la ora 17.00, a avut loc vizionarea cu public a spectacolului de teatru-lectură „Fiicele”, o adaptare după piesa cu acelaşi titlu, scrisă de Sidonia Drăguşanu, o prozatoare şi autoare dramatică (1908-1971) ale cărei creaţii s-au bucurat de succes în special în perioada ante decembristă.

Spectacolul „Fiicele” are în distribuţie pe Alina Bratu, Dan Iacob, Elena Ivan, Dorina Macovei, Teodora Popovici şi Teodor Toma, adaptarea textului şi regia purtând amprenta bibliotecarului Dan Iacob. Citeşte mai mult…

Această prezentare necesită JavaScript.