Tag Archives: recenzii

„Despre valoarea premiilor literare” cu Aristotel Bunescu

Mai multe informații și judecăți despre premiile literare în interviul cu scriitorul Dan Dumitru Iacob
– Felicitări din inimă pentru Premiul „George Bălăiță”, primit acum câteva zile, din partea Filialei BACĂU a Uniunii Scriitorilor din România, pe anul 2019. Cu ce gânduri ați primit vestea?
– Premiul a fost acordat pentru cartea „Ramura de liliac : povestea unei iubiri în pârgul vieții“, apărută anul trecut, la Editura EIKON din București. Vestea m-a bucurat, pentru că țin mult la această carte. O consider cea mai bună carte a mea de până acum. Deși a fost înscrisă la secțiunea roman, cei care o vor citi vor constata că este, de fapt, un roman-eseu, o încercare de a pune în gura a două personaje feminine, o tânără de 30 și ceva de ani și o bătrână de 75 de ani, sub forma unui dialog, cele mai importante texte despre iubirea dintre un bărbat și o femeie, de la Socrate la Petru Creția. Alegând această formă de scriere am pus între paranteze exigențele impuse de eseu, dar am indicat, de fiecare dată, prin gura personajelor mele, cine este cel care a făcut o afirmație sau alta, despre iubire.

Citeşte mai departe…

, , , ,
,
Posted on

Premiul „George Balaita“

Juriul Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, compus din Adrian Dinu Rachieru, președinte și Grigore Codrescu, Gheorghe Iorga, Petre Isachi și Cristina Ștefan, membri, a acordat, pe lângă premiile cartea anului și Opera Omnia, mai multe premii speciale, în cadrul evenimentului „Toamna bacoviană a scriitorilor din Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România“, între ele regăsindu-se și Premiul „George Bălăiță“, primit de scriitorul Dan Iacob, pentru cartea „Ramura de liliac: povestea unei iubiri în pârgul vieții“, apărută la Editura Eikon din București. Festivitatea de premiere a avut loc la Casa Memorială „George Bacovia“, vineri, 20 noiembrie, începând cu ora 14.00. Află mai mult pe vestea.net sau pe dordeneamt.ro

, , , ,
Posted on

Liviu CHISCOP: „Un bildunsroman ingenios si insolit*”

Parafrază a cunoscutului vers „De la Nistru pân’ la Tisa” din celebra Doină eminesciană, titlul recentei cărţi a lui Dan Iacob se justifică doar în măsura în care aduce în discuţie, în paginile acesteia, probleme/ teze/ aspecte ale filozofiei ori ale teologiei creştine, ilustrate în scrierile unor personalităţi aparţinând spaţiului european, adică de la Nistru (pe malurile căruia se află străvechiul aşezământ monahal de la Ţâpova, vizitat de autor) şi Nisa, capitala Coastei de Azur, unde îşi încheie existenţa – deocamdată în plan ficţional – teologul ortodox francez Jean-Yves Leloup, unul dintre mentorii spirituali ai autorului. De altfel, volumul începe şi se sfârşeşte cu relatarea participării autorului la funeraliile gânditorului francez, care au loc la Nisa, în data de 16 iunie 2036, ceea ce ne determină să observăm că avem de-a face aici cu tehnica „povestirii în ramă”, a „povestirii în povestire”, procedeu specific prozei ficţionale. Prezenţa autorului la înmormântarea lui Jean-Yves Leloup ţine, într-adevăr de domeniul imaginaţiei, întrucât – după cum suntem avertizaţi – „filosoful – la ora cărţii – nefiind «trepassat»” (p. 367). Nu doar menţionatul procedeu narativ şi prezenţa unor elemente ficţionale ne îndreptăţesc să afirmăm că volumul de care ne ocupăm aici trebuie considerat ca fiind un roman, un bildungsroman, un roman al formării autorului însuşi (care e, de fapt, personajul central al cărţii), ci şi multe alte caracteristici ale speciei, pe care le vom evidenţia ulterior. Mai întâi, e de observat că cititorul e purtat de-a lungul întregului traseu existenţial al autorului, de la ivirea acestuia pe lume până în prezent. Detaliată, în volute ample, în cuprinsul cărţii, biografia autorului e condensată, anticipativ, într-un soi de notă explicativă, intitulată chiar Dan Iacob, din care aflăm că s-a născut la 14 februarie 1960 la Piatra-Neamţ, că a absolvit Liceul „Petru Rareş”, în 1979, iar mai apoi Facultatea de Transporturi (1985), după care „s-a neodihnit cincisprezece ani în fabrici şi uzine şi alţi nouă la Teatrul Tineretului” (p. 4), aflându-şi în cele din urmă liniştea şi împlinirea la Biblioteca „G. T. Kirileanu” din oraşul natal. În august 1986, în urma unui scurt dialog epistolar – aflăm din aceeaşi sursă – l-a vizitat, la Păltiniş, pe filosoful Constantin Noica. „Sub influenţa operei lui şi a altor câtorva vârfuri ale culturii româneşti interbelice (Lucian Blaga, Mircea Eliade, Vasile Lovinescu, Mircea Vulcănescu, Dumitru Stăniloaie) – aflăm din aceeaşi notă explicativă – s-a format, ca autodidact, iar după 1989 i s-a deschis şi orizontul teologiei (Vladimir Losky, Paul Evdokimov, Serghei Bulgacov, Nichifor Crainic etc.). La începutul anilor ’90 a frecventat, pentru un an, cursurile Facultăţii de Teologie din Iaşi, continuând, mai apoi, lecturile în particular”. Editorial, va debuta în 2001, cu eseul filosofic Neodihnirea de fiinţă, căruia i-au succedat volumele Lasă-te locuit (2004), Pecetea şi, în colaborare, Drumuri prin memorie, semicentenarul unui mod de a fi (la Editura „Cetatea Doamnei” din Piatra-Neamţ, în 2010), iar în 2011, la Editura „Eikon” din Cluj, volumul Uită-te o clipă, răsare soarele: jurnal de idei, stări şi lecturi. În anul 2013, la aceeaşi editură, i-a apărut volumul Această lume nu e o concluzie, iar la începutul anului 2015, la Editura „Conta” din Piatra-Neamţ, o antologie de peste 1.200 de pagini, în două volume, intitulată Isus Hristos. Creştinismul. Biserica (autori şi texte din al doilea mileniu creştin).

Continue Reading →
Posted on

Victor Munteanu – Prizonierul tacerii

La sfârşitul anului trecut, Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România a acordat diploma şi titlul de „scriitor al anului 2016“ poetului Victor Munteanu. „Am fost plăcut surprins să aflu, declara premiantul, că Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor s-a hotărât, pentru prima oară de la înfiinţare, să acorde Premiul de Excelenţă şi Titlul <<Scriitorul Anului>> şi m-am bucurat că am avut onoarea să primesc acest premiu neaşteptat în atmosfera colindelor de la <<Crăciunul Scriitorilor>>, eveniment patronat de Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov”, aflat la a XXI – a ediţie. Mă bucur că Filiala a început să ridice steagul, cum se spune, propunând literaturii române câte un nume pe an”.

Victor Munteanu scrie poezii din anii tineri, cărţile sale de poeme numindu-se „Prier”, Premiul de debut în volum al Editurii „Cartea Românească“ (1987), „Veşti la marginea acoperişului”, Premiul Editurii „Saeculum” la Concursul Naţional de Poezie „Lucian Blaga” (1993), “Locuinţă pentru un strigăt” (2004), „Rănirea vederii” (2010) (Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău) şi „Prizonierul tăcerii”, (2016). Dar premiile literare au început să evidenţieze poezia lui încă din anul 1982, când a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din R.S.R. la Concursul de Creaţie literară „Porni Luceafărul”, Botoşani, urmat de Premiul Editurii „Junimea” la Festivalul „Vasile Alecsandri”, Iaşi (1982), premiul revistei „Contemporanul” la Festivalul de Poezie „Panait Cerna”, Tulcea (1983), premiul revistei „Cronica” la Festivalul „Mihail Sadoveanu”, P. Neamţ, (1983) ş.a.. În anul 2006 i s-a conferit , „pentru nobila activitate de înflorire şi diseminare a culturii româneşti şi universale prin fondarea şi conducerea publicaţiei Viaţa băcăuană, a cenaclului Avangarda XXII, a concursurilor naţionale de poezie”, Titlul de Cavaler al Culturii, atribuit de Ordinul „Cavalerii Echităţii”.

În acest context, Premiul „Scriitorul Anului 2016” vine ca o încununare a unui urcuş început înainte de 1989 şi construit, treaptă cu treaptă, cu perseverenţă şi har, până astăzi. Dar, dincolo de toate premiile („poetul este cel care premiază”, ne atrăgea atenţia Nichita Stănescu), rămâne poezia şi despre poezie ne-am propus să vorbim în aceste rânduri.

Volumul premiat, „Prizonierul tăcerii”, a apărut la Editura „Junimea”, în Colecţia „Cantos”, şi are două părţi: „Oare până unde-am ajuns?”, însumând 43 de poeme, şi „Ieşirea din cuvinte”, însumând 30 de poeme, referinţele critice fiind semnate de Cornel Ungureanu, Adrian Dinu Rachieru, Ioan S. Pop, Ioan Holban, Theodor Codreanu şi Aurel Pantea. Înainte de a fi un recunoscut poet şi om de cultură, Victor Munteanu este un creştin ortodox practicant, şi, când înţelegi acest lucru, ai una din cheile de descifrare a poeziei sale, credinţa creştină acoperind toată gama de trăiri, de la acel „Doamne, cred, ajută necredinţei mele!”, până la „Tu eşti Fiul Dumnezeului Celui viu”.

Continue Reading →
Posted on

Ziarul Ceahlaul: „Iubesc. India mea“ – Tudor Enea

La cumpăna dintre Crăciun și Revelion, Cupola Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ a găzduit, miercuri 28 decembrie, lansarea unei cărți mai puțin obișnuite, un jurnal de călătorie în India. Autorul este un tânăr din Piatra Neamț, pe nume Tudor Enea (absolvent, din anul 2004, al Facultății de Economie din Iași), care, simțind rutina ce umbrea viața lui de zi cu zi din orașul natal, a avut curajul de a pleca în Norvegia și, de acolo, în cadrul unui proiect umanitar legat de educație, în India, pentru șase luni. Plecarea în Norvegia era legată de înscrierea la o școală pentru cooperare și dezvoltare pe bază de voluntariat, iar șederea în Asia a fost prilejuită de un proiect umanitar pentru copii nevoiași din mahalalele indiene. Nu citise, voit, nimic despre India, nu urmărise documentare (tocmai pentru a nu fi întors din drum), așa că întâlnirea cu țara ce numără mai bine de un miliard de locuitori s-a produs fără medierea culturii. Cartea, apărută anul acesta la editura Capriccio, poartă titlul de mai sus: „Iubesc. India mea“… (Citeşte mai mult).

, , , ,
, ,
Posted on

Firul Ariadnei

995542-diklÎntre cărţile premiate anul acesta de Filiala Bacău a U.S.R. se numără şi volumul Convorbiri imaginare cu Jorge Luis Borges, semnat de scriitorul băcăuan Petre Isachi, volum apărut, anul trecut, la Editura Rovimed. Născut în anul 1939, profesor de limba şi literatura română, critic şi istoric literar, eseist, jurnalist, prozator, Petre Isachi conduce Revista de literatură 13 PLUS, este membru al U.S.R din anul 2012 şi a scris, între altele, volumele: Despre mine şi Dalila (2013), Amanta de proximitate (2011), Autoportret în oglindă (2009), Vasile Voiculescu, Ultimele sonete… sau Cum se elimină Complexul Shakespeare (2001).

Cartea se deschide cu două replici ce trimit la tema oglinzii şi a oglindirii, opera marelui scriitor sud-american înfăţişându-ni-se ca o imensă oglindă în care cititorul se redescoperă, ducându-se, cu gândul, la vorba lui Nichita Stănescu: Un poet este cu atât mai mare, cu cât cei care-l citesc nu pe el îl descoperă, ci pe ei înşişi. Adevărul acesta nu se aplică numai poeziei ci şi filosofiei, teologiei, scrierilor ezoterice, literaturii, iar când ai în faţă oglinda unui autor care topeşte în opera lui toate aceste orizonturi (aşa cum se întâmplă în cazul lui Borges), atunci, printr-o carte ca cea a lui Petre Isachi ai şansa să înţelegi, în primul rând, cine este, înlăuntrul său …Petre Isachi. Un lucru, spunea într-un rând Hegel, nu se poate oglindi în oricare altul ci într-un altul al său. Goethe numea asta afinităţi elective. N-am putea vedea soarele dacă ceva din esenţa soarelui n-ar sălăşlui înlăuntrul ochiului nostru, mai spunea el, prelungind poate vorba aceea a lui Paracelsus, după care cerul de deasupra noastră nu este decât o proiecţie a cerului lăuntric.

Se povesteşte că, odată, la Platon a venit un discipol şi l-a întrebat de ce, dacă vede calul, nu vede şi Ideea de cal. Pentru că nu ai ochi pentru Idee, i-a răspuns filosoful, iar răspunsul lui poate da seamă şi de cartea profesorului Petre Isachi, în măsura în care ea ne relevă pentru ce a avut ochi domnul profesor, când s-a oglindit în opera amintită. Opera lui Borges este o lume în sine, izvorâtă din fiinţa demiurgică a unui geniu cum puţine au fost în secolul al XX-lea şi, de aceea, întâlnirea cu ea sfârşeşte, implacabil, prin a-ţi revela propriile margini.

Scrisă sub forma unui dialog între autor (Pedro) şi creator (Borges), cartea are trei capitole, ce subsumează tot atâtea convorbiri:

Continue Reading →
Posted on

Domnului profesor, cu dragoste…

Sub titlul “Contrapunct… Demnitatea supravieţuirii prin cultură: mărturii, puncte de vedere, documente”, a apărut anul acesta, la Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”din Piatra Neamţ, un volum semnat de profesorul Gheorghe I. Bunghez.

Domnule profesor, vă ştiu din anii ’70 ai secolului trecut, pe când, ca elev de şcoală generală şi mai apoi de liceu, am fost implicat, la rându-mi, în diferite manifestări culturale (piese de teatru, recitaluri de poezie, prezentări de spectacole). După terminarea studiilor superioare (1985) am început să particip iar la viaţa culturală a urbei (activând în trupa de teatru a Casei de Cultură, fiind prezent la lansări de carte şi vernisaje, mergând la concursuri de recitări ori de grupuri satirice, participând la recitaluri de poezie), iar drumurile noastre s-au intersectat iar. Tot în acea perioadă am început să cunosc oamenii de cultură din oraşul noastru (Cristian Livescu, Lucian Strochi, Adrian Alui Gheorghe), dar şi pe cei ce se ocupau, pe linie de partid sau de sindicat, de treburile culturii (Constantin Tomsa, Gheorghe Brăescu, Alupului Rus, Dumitru Luca).

După decembrie 1989 întâlnirile cu dumneavoastră (şi cu ei) s-au înmulţit, culminând cu invitaţia de a veni în emisiunea pe care o realizaţi la un post de televiziune local. V-am admirat întotdeauna rigoarea cu care vă pregăteaţi interviurile televizate, tonul vocii, prestanţa.

 Când, în anul 2010, la Editura „Asachi” din Piatra Neamţ a apărut cartea “Teatrul Tineretului între Dragonul şi Piaţeta”, am citit-o cu bucurie; pentru că între anii 1980-1985 am fost student la Bucureşti, n-am putut vedea decât câteva spectacolele din timpul directoratului dumneavoastră.

Continue Reading →
Posted on

Ziarul Ceahlaul: Nemtenii Radu Florescu si Dan Iacob, premiati la „Avangarda XXII“ de la Bacau

„La sfârșitul săptămânii trecute, mai precis vineri 30 septembrie și sâmbătă 1 octombrie, s-a desfășurat, la Bacău, ediția a XVIII-a a Festivalului-Concurs Național de Creație Literară „Avangarda XXII“, organizat de Fundația „Georgeta și Mircea Cancicov“, al cărei președinte este scriitorul Victor Munteanu. Sâmbătă, la Centrul de Cultură și Arte „George Apostu“ a avut loc festivitatea de decernare a premiilor, juriul fiind alcătuit din scriitorii Ioan Holban – președinte, Alexandru Cistelecan, Vasile Spiridon, Geo Vasile și Victor Munteanu – membri. Între premianții la secțiunea scriitori profesioniști s-au numărat, alături de Cassian Maria Spiridon (Premiul de Excelență pentru calitatea prestației culturale la Revista „Convorbiri literare“ în anul 2015), Ion Fercu (Cartea de proză a anului 2015: „Ostaticul umbrariei“, Ed. Junimea), Ioan S. Pop (Cartea de interviuri a anului 2015: „Fețe jupuite. 12 interviuri cu Ioan Es. Pop“, Ed. Casa de pariuri literare, București), Aurel Pantea (Revista de literatură, artă și cultură a anului 2015: „Discobolul“ – Alba Iulia, redactor șef: Aurel Pantea) și scriitorii nemțeni Radu Florescu (premiul de excelență pentru cartea de poezie a anului 2015: „Călătorii amânate“, Ed. Junimea) și Dan Iacob (Premiul de Excelență pentru cartea de eseu a anului 2015: „De la Nistru pân’ la… Nisa“ , Ed. Eikon, București)”… (Citeste mai mult in ziarul Ceahlaul)

, , , ,
,
Posted on

Cartile care ne fac oameni: Nebunia de a gândi cu mintea ta – Gabriel Liiceanu

liiceanu-nebunia-de-a-gandi-cu-mintea-taAbia după vârsta de şaizeci de ani, nota într-un rând filosoful Constantin Noica, îţi dai măsura în filozofie, pentru că filosofia este o alergare de cursă lungă, în timpul căreia acumulările joacă un rol foarte important. Născut în anul 1942, Gabriel Liiceanu a împlinit şaizeci de ani în anul 2002 şi dacă ne uităm în biografia sa observăm că în acel an el a publicat cartea Uşa interzisă, urmată de paisprezece cărţi, cea mai recentă, apărută în acest an, purtând titlul Nebunia de a gândi cu mintea ta. Scrisă în jurul vârstei de şaptezeci şi patru de ani, cartea reuneşte teme de care filosoful s-a lăsat locuit de-a lungul vieţii, năzuind să le dea limpezimea ultimă.

De la Noica, mărturiseşte Gabriel Liiceanu, am vrut să învăţ să gândesc, să acced la nebunia de a gândi pe cont propriu. Dar ce înseamnă a gândi, se întreabă el? Filosofia aboleşte zeii homerici, afirmă Hanah Arendt, şi Fiinţa devine (acum) adevărata divinitate.

Noi, oamenii, observă Liiceanu, gândim – şi grecii din cetăţile Greciei antice nu făceau defel excepţie  – cu gândurile tuturor, cu gândurile tradiţiei sau ale opiniei publice. Dar, continuă filosoful, din când în când, foarte rar, apar oameni care nu pot trăi fără să-şi pună pe cont propriu problema complicată a lui a înţelege lumea în care au fost aruncaţi. Aşa au fost, la noi, Vasile Conta, Lucian Blaga, Alexandru Dragomir, Constantin Noica, Mircea Florian, spre a nu da decât câteva nume de filosofi.

Iar Gabriel Liiceanu încearcă să ajungă, după atâţia ani (Jurnalul de la Păltiniş apărea în 1983) la înţelesurile însoţirii sale şi a câtorva prieteni (între care amintim pe Andrei Pleşu, Vasile Dem. Zamfirescu, Sorin Vieru) cu filosoful Constantin Noica.

Nu cine eşti interesează, nota Noica, ci care-ţi este sinele. Căci sinele tău e mai vast decât tine şi adevărul tău devine, într-un sens, dezminţirea ta.

Continue Reading →
Posted on

De la Nistru pân’ la… Nisa , sau etapele unei terapii prin scris

Dan-Iacob-De-la-Nistru-pan-la-NisaEste  evident,  pentru  cei  care  au  cercetat  scrierile  lui  Dan  Iacob,  ca  anul  2015  a  fost  unul  extrem  de  fertil,   prin  cele trei  cărti  remarcabile pe care  le-a  scos  de  sub  tipar: Iisus Hristos. Creştinismul. Biserica : o anthologie de autori texte şi teme din al doilea mileniu  şi  De la  Nistru  pân’  la…  Nisa şi placheta de versuri din juneţe, 28 de trepte ale realului. Ne  vom  ocupa, pe  scurt, în  cele  ce  urmează, de a doua carte,  fară să o lăsam  total  deoparte, pe  prima.

Într-o  lume a rezumatelor din rezumat, prima, cu  cele mai bine de 1000 de  pagini, în format academic, impresionează. Doar  cu vreo  600 de pagini, a  doua  are  multe apropieri  cu  precedenta, şi  ar  merita  o  cercetare  comparativă   serioasă. Amintim, în treacăt, prezenţa  unei  teme dificile  – cea religioasă – care  este  abordată, într-un mod   diferit, în ambele  cărţi.

Dacă  prima carte  ne  înfăţişează, în  mod  cronicăresc  (biruit-au  gândul, nu-i aşa?), a doua   propune  o structură  complexă, amestecând   factura   literară  cu  ceea nonliterară,    dar  într-o  manieră bine  structurată. Ea începe, chiar  din  prima secvenţă din  titlu, cu o  modalitate de  situare   într-o  lume  fabuloasă: Cum am  ajuns  la  Nisa – 17  iunie  2o36 – un spatiu  şi un timp  fantastic,  care-l  năuceşte  pe  lector. În  acest  context, naratorul – aflat concomitent  în real  şi  ireal – ne  propune  ca loc de desfăşurare a întâmplărilor  lumea  lui  Jean-Yves   Leloup, un autor de o vârstă  apropiată cu aceea a naratorului care, se pare, a murit în acel an, 2036. De la acest  om drag sufletului  său   va  lua   şi un  motto  pentru  carte, anume din cartea Aşază-te  şi  mergi: elogiul  călătoriei  interioare.

Dimensiunea  scripturală    şi  cea   epică  se  întrepătrund:  i-a  citit cărţile  şi,  de aceea,    vrea  să-l  conducă  pe  ultimul  drum. Prezentul  şi  trecutul  se  împletesc  în  text,  dar  nu   le  vom   urmări decât  faragmentar,  căci   evenimentele  reale   se  îmbină  cu  cele  ficţionale,  ca într-un   text  post-modern  de  formulă  ultimă,   în care  ficţionalul  textual   copleşeşte, adesea,  epicul  propriu-zis. Apar  elemente  epice-reale  sau nu, în lumea ficţională, care  se  îmbină  cu   cele  textual (adevărate, în planul  ficţional  dat): depresia, internarea  la  Psihiatrie, evenimentele  legate  de  somn, lecturile, creştinismul. Acestea sunt – sau par  a fi – reale   pentru naratorul   care  … îşi  propune  să scrie  o carte. 

Continue Reading →
Posted on