„Despre valoarea premiilor literare” cu Aristotel Bunescu
Mai multe informații și judecăți despre premiile literare în interviul cu scriitorul Dan Dumitru Iacob
– Felicitări din inimă pentru Premiul „George Bălăiță”, primit acum câteva zile, din partea Filialei BACĂU a Uniunii Scriitorilor din România, pe anul 2019. Cu ce gânduri ați primit vestea?
– Premiul a fost acordat pentru cartea „Ramura de liliac : povestea unei iubiri în pârgul vieții“, apărută anul trecut, la Editura EIKON din București. Vestea m-a bucurat, pentru că țin mult la această carte. O consider cea mai bună carte a mea de până acum. Deși a fost înscrisă la secțiunea roman, cei care o vor citi vor constata că este, de fapt, un roman-eseu, o încercare de a pune în gura a două personaje feminine, o tânără de 30 și ceva de ani și o bătrână de 75 de ani, sub forma unui dialog, cele mai importante texte despre iubirea dintre un bărbat și o femeie, de la Socrate la Petru Creția. Alegând această formă de scriere am pus între paranteze exigențele impuse de eseu, dar am indicat, de fiecare dată, prin gura personajelor mele, cine este cel care a făcut o afirmație sau alta, despre iubire.