Cristina Ştefan: Se mai scrie despre iubire

Se mai scrie despre iubire în „Ramura de liliac“, o carte de  Dan Dumitru Iacob… și este cumva anacronic să citești despre iubire în vremuri atât de sumbre… eu am citit-o și v-o recomand pentru tonicul din ea…

Dan Iacob a scris o carte-confesiune la tema cea mai răspândită în lumea artelor, iubirea. Apărută cu subtitlul Povestea unei iubiri în pârgul vieții, la Editura Eikon, 2019, în ediție revizuită, cartea cuprinde o succintă prezentare a lui Vianu Mureșan și un incipit alcătuit din citate celebre, precum și un cuvânt al autorului ca un corolar al întregului volum: „Iubirea este rugăciune, este realul, viața, adevărul.”

Structurată cumva didactic, tematica este abordată pe mai multe direcții și în atmosferă meditativă, ca de la un mentor, o fostă profesoară universitară, Cristina, către o nouă prietenă cunoscută la căminul de bătrâni, asistenta Emanuela. Nici titlul cărții, nici numele personajelor nu sunt alese întâmplător ci au conotații religioase iar Ramura de liliac este, nici mai mult nici mai puțin, alintul lui Eminescu pentru Veronica lui. Cele două personaje dialoghează, diferența de cultură și de mentalitate este adânc trasată. În timp ce Cristina îi povestește iubirea sa cu bărbatul drag, Klimt (numele pictorului important în viața lor de îndrăgostiți) iar povestirea parcurge un dens itinerar cultural și educativ, Emanuela, la cei treizeci de ani ai săi, se află încă în căutarea sensului vieții, deocamdată preferând  „mâncarea, băutura și sexul”.

Acțiunea povestirii se desfășoară orizontal, plat, mizând pe documentare, pe latura romantică, lirică ( foarte multe citate de poezie) precum și comentarii la scrieri și autori de asemenea la tema iubirii. De la Platon la Eminescu, de la Osho la Camus, parada subiectelor dezbătute face din povestire un compediu al iubirii scrise, dar și pictate, dar și compuse muzical. O frescă a marelor nume din cultură dedicate iluminării unui ucenic dornic de a înțelege și de a învăța iubirea. Densitatea predării de către Cristina, părelnic exacerbată, este contracarată de replicile Emanuelei, la fel, părelnic nepregătită: „Nu înțeleg, nu prea știu, mai am o întrebare, câte lucruri interesante știi, ce frumos le spui…” etc. Acestea sunt reale trambuline pentru Cristina, pentru a se adânci mai mult pe latura eseistică a confesiunii sale. Dacă au sau nu un scop toate aceste ore de dialog peregrin prin cultul iubirii, ne putem întreba la finalul lecturii…Răspunsul poate veni din chiar considerentul autorului, transpus în personajul feminin principal, cu propriile sofisme, interpretări ale miturilor, religiilor, scrierilor, artei picturale, poeziei…

Din multitudinea reprezentărilor iubirii în literatură, asociate de-a lungul mileniilor cu bucuria, cu așteptarea, cu melancolia, îndoiala, sau poate disperarea, frustrarea, gelozia, Dan Iacob alege un vector mai puțin folosit, mai complicat, mai rafinat: iubirea spirituală între doi oameni cu preocupări de lectură și scris, dar două suflete gemene. Cristina spune la un moment dat: „A te lăsa locuit de celălalt, a fi martorul vieții lui, iar el martorul vieții tale, iată nivelul la care năzuiesc să trăiască sufletele gemene.” Nu este lipsită de importanță și viziunea autorului prin prisma religiozității, unde influența aparițiilor recente polițisto-conspiraționiste din genul Dan Brown îl influențează vizibil pe autor.

Foarte multe surse de lectură constituie reperele acestor lecții având ca susținere o poveste de iubire. Vorbim în această carte de iubirea ca artă, iubirea care se poate eterniza, manifestată ideatic, iubirea ca absolut. Sunt chipuri diferite în care acest sentiment de mișcare a soarelui și a altor stele a fost tratat de literatură, dar în Ramura de liliac, Dan Iacob încearcă o reconstituire a fațetelor diferite ale iubirii așa cum a fost ea zugrăvită în scrierile lumii, în ipostazele sale, dar accentuându-i posibilitatea fundamentală: cea de atingere a absolutului. Cred că importantă este ideea dominantă a cărții prin care iubirea poate atinge comuniunea perfectă între doi oameni și prin acest nivel devine nepieritoare și absolută.

Cristina Ștefan, iunie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.