27 aprilie 2020

Bună dimineaţa, prieteni! Intrăm în linie dreaptă! Sunt mai puţin de trei săptămâni până la 15 mai, când, încet, încet, pe etape, România va reporni motoarele: hotelurile se vor redeschide, la fel unele linii aeriene, vom putea ieşi din casă fără bilet, dar suspiciunea … va rămâne. Nu ne vom mai îmbrăţişa aşa uşor cu prietenii, nu ne vom mai săruta aşa uşor pe obraz. Nu ne vom mai înghesui să servim masa la restaurant, cu multă lume, chiar cu mese asezate la distanţă. Viaţa porneşte de la creier, întreaga viaţă, începând de la posibilitatea de a păşi, până la viaţa sexuală, îşi are rădăcina în creier. De aceea, cred că, dincolo de restricţiile mai mari sau mai mici care vor fi după 15 mai, dincolo de tot felul de instrucţiuni, foarte importantă va fi starea noastră sufletească, mentală, psihică. Va trebui să ne obişnuim, să ne educăm, să nu vedem în aproapele nostru un potenţial purtător de virus, un asimtomatic. Cu cât vom reuşi să ieşim mai repede de sub umbrela îngrijorării, a fricii, cu atât ne vom bucura mai repede de viaţă. Iar Bucuria, s-a spus, este Chipul lui Dumnezeu în noi. Suntem încă sub vraja Învierii Domnului. Să nu uităm că, adesea, în Evanghelii, El ne îndeamnă: Bucuraţi-vă!

*

25 aprilie 2020

De vreo două sute de ani, de la locomotiva cu aburi la navetele spaţiale, de la dinamită la bomba atomică, omenirea lasă impresia că poate controla totul pe acest Pământ. Ne-a lovit, acum 100 de ani, o pandemie care a omorât vreo 50 de milioane dintre noi, a mai venit un război mondial în urma căruia au murit alte milioane de oameni, comunismul a omorât alte milioane, în zonele sărace ale planetei au murit şi mor alte şi alte milioane, dar, cu toate acestea, la nivel global, populaţia a tot crescut, ajungând astăzi la aproape şapte miliarde şi jumătate. După război, statele occidentale, SUA, Canada, Japonia, Izraelul, Turcia, Rusia, unele state arabe,au cunoscut, deceniu după deceniu, nivele tot mai înalte de dezvoltare, de civilizaţie.

Acum patru luni, de Revelion, ne-am urat, ca de obicei la cumpăna dintre ani, sănătate,fericire,bogăţie,pace, iar anul 2020, cu simetria lui de cifre, părea de bun augur.

Apoi, au început să vină veştile rele: marile incendii din Australia, topirea accentuată a gheţarilor, şi, la scurt timp, vestea conturării unei noi pandemii. Vestea s-a adeverit, în câteva săptămâni,ţări la care priveam cu admiraţie – Italia, Franţa, Spania, Germania, SUA – au început să fie copleşite de noua criză, ea trecând şi graniţele ţării noastre. Am început să luptăm cu noua ameninţare, cu acest duşman nevăzut numit Coronavirus, fiecare stat după puterea şi priceperea lui. Au început să curgă, mai ales în mediul virtual, tot felul de teorii, multe dintre ele susţinând ipoteza unei conpiraţii, altele sugerând că planeta Pământ, care este, asemenea nouă, o fiinţă, a reacţionat la excesele la care am supus-o mai ales după anul 1900.

A venit primăvara, liliacul înfloreşte, cireşii, merii, perii dau în floare, se întorc păsările migratoare, oile au născut miei, natura explodează de viaţă, şi începem să înţelegem, ascunşi cum stăm acum, în izolare, că Maica Viaţă are sute de miliarde de copii, pe uscat, în ape, în aer, iar cele şapte miliarde şi jumătate de oameni sunt doar o mică parte a ceea ce putem numi Viaţă pe acest Pământ. Cred că această criză trebuie să ne smerească. Ştiu, noi, oamenii, suntem încununarea creaţiei lui Dumnezeu, dar asta nu ne dă dreptul să distrugem celelalte forme prin care Maica Viaţă se manifestă pe Pământ. A fi stăpân înseamnă, în cel mai nobil înţeles al acestui cuvânt, a fi slujitorul celorlalte forme de viaţă, ocrotindu-le. Din nefericire, în ultima sută de ani, n-am reuşit să fim, cu adevărat, stăpânii planetei, n-am reuşit să o ocrotim.

Această pandemie va trece, ca multe alte pamdemii din istoria milenară a omului, dar mă tem că nu vom învăţa mare lucru. Ne vom întoarce, încet, încet, la început cu teamă, la ale noastre, sperând ca abia peste 100 de ani, adică în timpul vieţii altora, să ne copleşească o nouă pandemie… După cel de-al doilea război mondial, spune părintele Sofronie de la Essex (ucenic al Sfântului Siluan Athonitul), Duhul Sfânt a fost ridicat de pe planeta Pământ. Nu este greu să înţelegem de ce…Cu alte cuvinte, de atunci suntem doar noi între noi, accesul la El fiind cu putinţă doar pe cale individuală…

Au trecut de atunci 75 de ani… Într-o bună parte a lumii, am atins de atunci nivele de civilizaţie şi confort de neînchipuit…Acum a venit această pandemie şi a pus totul, toate împlinirile rasei umane, în cumpănă…Da, va trece valul, dar mi-e teamă că nu vom înţelege mare lucru din tot ce s-a întâmplat, că nu ne vom schimba felul de a fi, felul de a trata Viaţa pe Pământ…

Iar cine nu înţelege trecutul, este condamnat să-l retrăiască…
Şi nu peste 100 de ani…

Dan D. Iacob