17 aprilie 2020

Am urmărit, în această seară, in mediul virtual, Prohodul Domnului. Bărbaţi – mitropoliţi, episcopi, preoţi, diaconi, cântăreţi – prohodind un bărbat, pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Anul trecut, în alţi ani, nu-mi sărea în ochi această realitate, pentru că la slujbele din biserică participau şi femei, care făceau parte din grupurile ce cântau Prohodul Domnului. În acest an, ca niciodată, femeile nu au participat, activ, la slujba de prohodire. Ele, care au stat la piciorul crucii când apostolii fugiseră, ele, care au pregătit, în grabă, trupul Lui pentru a fi înmormântat, ele cărora, prin Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii, li s-a arătat Iisus Hristos Înviat din morţi. Unde sunt femeile? m-am întrebat privind fragmente din slujba Prohodului, de la malul mării până la Iaşi. Nu am un răspuns. Am doar o tristeţe…

*

16 aprilie 2020

Mă gândesc la domnul ministru al culturii, Bogdan Gheorghiu, dar şi la domnul director al Institutului Cultural Român, Mirel Taloş, la miniştrii secretari de stat de la cultură, la vicepreşedintele ICR, la directori, secretari, etc, etc, etc…De o lună de zile România este în stare de urgenţă, iar activităţile culturale au fost blocate. De astăzi mai urmează o lună de stare de urgenţă, iar după 15 mai, chiar dacă condiţiile se vor relaxa, distanţarea socială, ni se spune, va continua. Mă gândesc cum vin ei la muncă în fiecare ti, cum fac planuri, vorba lui Eminescu, „din cuţite şi pahară”. Nu este vina lor, desigur, că pandemia a lovit planeta, dar ar avea timp acum, că stau mai mult la birou, să gândească acel proiect cultural de ţară, după cuvântul lui Eminescu: „trebuie să fim un stat de cultură aici, la gurile Dunării”. Dar poate chiar asta fac, iar eu îi privesc cu supiciune…

*

9 aprilie 2020

“Pomenește, Doamne, și pe cei care din binecuvântate pricini nu sunt de față”

Cancelaria Sfântului Sinod, a dat, cu aprobarea Patriarhului României, un comunicat privind slujbele de Florii, din Săptămâna mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti, în condiţiile stării de urgenţă. Astfel, “slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşi mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 0,00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor”, după care clericii “vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii”. “La ora 0,00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârşeşte slujba Învierii, credincioşii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 metri, cu salutul pascal Hristos a înviat! şi răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare”.

Trebuie să ne amintim că şi în vremurile normale Biserica își aduce aminte de cei care nu pot participa la Sfânta Liturghie: „Pomenește, Doamne, poporul ce stă înainte și pe cei care din binecuvântate pricini nu sunt de față și-i miluiește pe ei și pe noi după mulțimea milei Tale”. Acum, din pricina pandemiei, vom sta acasă în timpul slujbelor prilejuite de Sărbătorile Pascale.

Dincolo de această interdicţie, trebuie să recunoaştem faptul că cei mai mulţi dintre noi mergeam la biserică, în Sâmbăta Paştelui, în jurul orei 23,40 şi plecam spre mesele îmbelşugate în jurul orei 00, 20. Statistic vorbind, cei care merg constant la slujbele Bisericii nu depăşesc 6 % din populaţia ţării. Cu alte cuvinte, din optsprezece milioane de români (cât cred că mai sunt astăzi în ţară), creştini practicanţi sunt aproximativ un million şi vreo două sute de mii.
După slujba de afară, de la miezul nopţii, preoţii, dascălii, cântăreţii, intră în biserică spre a săvârşi Sfânta Liturghie din noaptea Învierii Domnului. Creştinii râvnitori, care postesc tot postul, se împărtăşesc în acestă noapte. Am mers, acum câţiva ani, la o asemenea slujbă de noapte. Slujba se ţinea la demisol (bisericile ridicate după revoluţie având astfel de spaţii), şi participau în jur de o sută cincizeci de oameni. Dacă s-ar fi deschis şi biserica de deasupra, aşa cum se deschide la slujbele duminicale din timpul anului, cei o sută cincizeci de oameni ar fi încăput lejer, păstrând distanţa regulamentară, impusă acum de situaţia de urgenţă.
Ce vreu să spun? Situaţia participării la slujba Învierii de anul acesta cred că ar fi trebuit tratată de la protopopiat la protopopiat, de la biserică la biserică. Preoţii slujitori sunt şi preoţi duhovnici şi, de aceea, ei ştiu foarte bine câţi credincioşi sunt râvnitori, câţi se hrănesc cu adevărat cu prezenţa la Sfânta Liturghie şi câţi vin mai mult de formă. Biserica este trupul lui Hristos, iar preoţii fiecărei parohii ştiu foarte bine din câţi credincioşi este constituit, cu adevărat, acest trup. Ei bine, folosindu-se de telefonia mobilă, preoţii ar fi putut fi împuterniciţi să invite la slujba la Paşte un anumit număr de oameni, funcţie de mărimea bisericii, spre a se putea păstra distanţa recomandată. Dacă la premiera unei piese de teatru se intră cu invitaţie, dacă la anumite evenimente culturale de anvergură la fel, anul acesta, la Slujba de Paşti ar fi fost normal să se permită elitei credincioşilor să participle la Sfânta Liturghie a Învierii Domnului, din noaptea zilei de 19 aprilie.
Nu se va întâmpla aşa, desigur, dar aşa ar fi trebuit să se întâmple. Pentru că, dacă la piaţă, la market, intrăm mai mulţi, dacă în faţa băncilor se fac cozi la care distanţele legale nu sunt, de cele mai multe ori, respectate, cu atât mai mult ar fi trebuit să avem încredere în elita creştinilor români, că vor respecta în biserică, în noaptea Învierii Domnului, dar şi la slujbele din Săptămâna Mare, cele impuse de ordonanţele militare.Pentru că da, vrem nu vrem, există o elită a credincioşilor, aşa cum există elite peste tot în lume, în toate straturile sociale, profesionale.
Poate ne-ar fi plăcut să spunem, peste ani: “Ştii, atunci, la Paştele din anul 2020, soţia mea (sau sora, mama, bunica, fiul, fiica, tatăl), a primit de la preotul paroh invitaţia de a participa la slujba Învierii”.

Mi-ar fi plăcut, peste ani, să spun asta…

Nu se va întâmpla aşa, dar Biserica, în înţelepciunea sa, re roagă şi îi pomeneşte şi pe cei care, ca noi astăzi, “din binecuvântate pricini nu sunt de față”.
Nu fiţi trişti, Duhul Sfânt nu ştie de ziduri, de distanţe, iar energiile necreate care susţin Cosmosul, ne vor mângâia şi pe noi. Cuvânt, ne adune aminte Mihai Eminescu, vine de la conventus, care înseamnă adunare de oameni, iar Biserica sta înseamnă, adunare de oameni, în jurul Sfântului potir cu Trupul şi Sângele Domnului Înviat.

Pe de altă parte, spune Mântuitorul, „unde vor fi doi, sau trei adunaţi în numele meu, acolo voi fi şi Eu”.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Dan D. Iacob