Eu nu cer vieții nimic altceva, afirma Nelli Pilat, decât să mă lase să stau lângă tine. Dar n-a fost să fie. Dinu Pilat a murit, după ani de pușcărie, iar Nelli a mai trăit aproape treizeci de ani, ducând cu ea dincolo, ca o armură a mântuirii, intactă, iubirea lor. Câți dintre noi am fost hărăziți cu așa ceva? Și poate că activismul ce ne animă, lucrurile pe care le facem, sunt menite, în adânc, să umple golul pe care l-a lăsat înlăuntrul nostru absența marii iubiri. Cred că ne naștem purtând cu noi o sumă de goluri ce trebuiesc umplute: un gol pe care numai iubirea îl poate ostoi, altul pe care-l poate umple doar prietenia, sau altul hărăzit numai împlinirii vocației cu care am venit pe lume. Din nefericire cei mai mulți trec prin viață și îmbătrânesc fără ca aceste goluri să fie umplute, plecând cu ele dincolo, în altă lume. Dar poate că abia acolo, în Împărăție, iubirea divină le va umple…

*

Poate voi scrie odată un volum cu titlul Cartea melcilor, cu referire la cei care merg încet, asemenea melcilor, spre adâncurile sufletești, spre iubire, spre spirit.

Dan D. Iacob