Jurnalul unui bibliotecar: Cum se naste o carte

Fascinatia-cartiiÎn una din recile dimineți ale sfârșitului de ianuarie 2010, am poposit pentru câteva minute la Inspectoratul pentru Învățământ, spre a oferi o carte Inspectorului General. Ultima dată o văzusem la întâlnirea prilejuită de sărbătorirea a 140 de la întemeierea Colegiului Petru Rareș ale cărui trepte le-am urcat amândoi, acum mai bine de trei decenii. Când i-am oferit cartea și i-am spus că lansarea va avea loc joi 11 februarie (eu fiind născut pe 14) chipul i s-a luminat și mi-a replicat: Da, păi eu sunt născută pe 11 februarie, ai ales bine ziua. Invitându-mă să iau loc, a început să-mi enumere mai multe persoane importante din județ născute în zodia Vărsătorului.

Ce-ar fi să scriem împreună o carte despre rolul jucat de-a lungul timpului de oamenii născuți în zodia Vărsătorului în istoria acestui ținut? Am întrebat-o. O scriem, veni promit răspunsul, iată încă un proiect de realizat. Sub zâmbetul ei larg, atmosfera s-a detensionat și discuția a alunecat, firesc, către marile teme ale omului, către marile destine românești – Ioan Petru Culianu, Eminescu, Ștefan cel Mare.

Dincolo de comunicare există, spune Constantin Noica într-un rând, privilegiul rar al cuminecării, când doi oameni ajung să se înțeleagă dincolo de cuvinte. Am trăit acest sentiment în netimpul în care am discutat. Cuvintele mele se împleteau cu ale ei și am înțeles atunci că doi vărsători vor scrie o carte excepțională despre oamenii acestor locuri ce s-au născut sub semnul Vărsătorului. Când m-am ridicat să plec, a fost ca și când adâncisem, o viață întreagă, toate marile teme ale omului. Ce lesne se pot înțelege doi oameni născuți din același zeu, cum ar spune Antoine de Saint Exupery, ce lesne poți atinge starea de rodire prin buna întâlnire cu un altul al tău. Un lucru, spune Hegel, nu se poate oglindi în oricare altul ci într-un altul al său. Ieșind din biroul ei știam că am să mă apuc de scris chiar în acea zi (era într-o vineri) că voi scrie sâmbătă, duminică și că luni îi voi aduce prima listare a părții mele. Deși volumul va conține foarte multă exactitate, vom năzui să-l umplem cu cât mai mult adevăr, pornind de la distincția pe care filosoful de la Păltiniș o face între cele două concepte. Exactitatea, spune el, este fără adevăr, dar adevărul nu poate fi fără exactitate. În definitiv totul ține de privire și de ochi, căci există un ochi exterior și unul interior, lăuntric. Și pe când ochiul exterior tinde să meargă până la exactitatea ultimă, cel lăuntric încearcă să prindă, cu exactitate cu tot, însuși adevărul. Totul este, până la urmă, să poți trezi ochiul interior. Dar în cazul cunoașterii există riscul de a rămâne la nivelul exactității având pretenția că ai acces la adevăr. În istorie, economie, drept, religie, artă, filosofie, matematică, omul se recunoaște pe sine ca om trăitor, creator și gânditor. Dar când exactitatea se substituie adevărului atunci, observă filosoful, în lume se răspândește pustiul. Am citit multe cărți scrise despre Ținutul Neamț, cărți exacte dar, vai, aproape lipsite de adevăr, cărți pustii. Căci adevărul îl dă viața, îl dau oamenii și către acest adevăr năzuiește volumul de față. De aceea, așa cum a fost gândită și trăită această carte, ea este un strigăt de viață în pustiul acestei lumi.

Exactitatea este acea treaptă a adevărului dovedit cu ajutorul științelor tehnice ori ale naturii și ea are pretenția certitudinii, nevoia de certitudine fiind, de la Aristotel încoace, tema ce a neodihnit filosofii, matematicienii, oamenii de știință, teologii, artiștii. Arghezianul Aș vrea să pipăi și să urlu este! Dă seama de încercările exactității de sub toate orizonturile amintite mai sus. Toată cultura europeană de la Aristotel încoace, afirmă Noica, stă sub semnul exactității, al certitudinii. Dar marea problemă a exactității (certitudinii) este că nu are statut ontologic, fiind doar adeverirea ori dovedirea unui adevăr. În timp ce adevărul are o orientare, arătând către ceva, exactitatea rămâne oarbă, iar în timp ce adevărul se poate exprima prin exactitate, aceasta se poate lipsi de adevăr, rămânând pură și simplă. Exactitatea este necesară omului deoarece îi furnizează o serie de certitudini – cunoștințele exacte ce stau la baza dezvoltării științelor, tehnicii, matematicii. Exactitatea, precizează filosoful de la Păltiniș, se exprimă foarte bine prin a fi în, o situație bine determinată, o închidere sigură.

Primul gânditor ce-a sesizat tensiunea dintre exactitate și adevăr a fost Platon dar în epoca modernă această tensiune este resimțită rar de geniile care înțeleg că exactitatea științifică nu le oferă un sens și care se îndreaptă, spre a-l găsi, către filosofie ori religie. Abia prin atingerea treptei adevărului exactitatea capătă sens. Dar în timp ce anticii erau preocupați de înțelepciune iar medievalii căutau un adevăr dat (divinul), modernii (de la Bacon și Descartes) caută adevărul prin cunoaștere. Pentru filosofie, adevărul are următoarele trăsături specifice:

  • este al unei epoci istorice și culturale (caracter istoric);
  • este întru devenirea lumii și a ființei (caracter deschis);
  • ține cont de existența lucrurilor și de devenirea lor (caracter ontologic);
  • adevărurile se educă, devin odată cu lumea, în sensul necesității, legii și ordinii ei (caracter lucrativ).

Adevărurile, afirmă Noica, n-au deplinătate dar au plinătate, se împlinesc mereu, însoțind cu facerea și prefacerea lor, devenirea lumii. Adevărurile acestea sunt de experiență, de cunoaștere, morale, artistice, filosofice, politice, religioase, fiecare având trăsăturile sale caracteristice. Adevărul filosofic de exemplu este adevărul ființei, este elementul, holomerul, lumea duhurilor ți a dihăniilor, ființa secundă. Pe de altă parte, mitul și religia trimit la adevăr, în timp ce tehnica, știința și politica trimit la exactitate, aruncând omenirea de astăzi într-un joc periculos, ce-i poate grăbi sfârșitul.

Marile spirite ale umanității au ajuns, când s-au apropiat de problemele lumii și ale omului, la triadă. Astfel Platon a sfârșit la triada Adevăr, Bine, Frumos, Hegel la Dumnezeu, Natură, Om, Kant la Intelect, voință, sentiment, Noica la Individual, Determinații, General, creștinismul la Tatăl, Fiul, Sfântul Duh, hinduismul la Brahma, Vishnu, Shiva și enumerarea ar putea continua. Spiritul a re acest ritm de trei, fie că este vorba de textele revelate sau de căutările omului, ale omului care, în esență este trup, suflet și spirit. Triada amintită mai sus – fotografie, portret, icoană – dă seamă tocmai de lumea omului, de vreme ce fotografia redă doar pojghița, suprafața, în timp ce portretul prinde trăsăturile sufletești, iar icoana adâncul spiritual. Înțeles, în creștinism, ca fiind partea cea mai curată a sufletului, spiritul rămâne realitatea cea mai de sus a omului. Am amintit toate acestea spre a afirma că această carte năzuiește să redea toate cele trei trepte ale oamenilor de care va fi vorba în paginile ei.

Dar până să vedem cum vom încerca să conturăm fiecare din trepte, să amintim pe cei ce se vor regăsi în urna foșnitoare a acestui volum. I-am grupat în trei mari grupe – Întemeietorii, Continuatorii și Înnoitorii – pornind de la perioada când au trăit.

Întemeietorii

  1. Nicu N. Albu (2 februarie 1853 – 31 mai 1908)
  2. Canon Arămescu-Donici (2 februarie 1837 – 7 august 1922)
  3. Panaite Crivăț (21 februarie 1868)
  4. Otilia Cazimir (12 februarie 1894 – 8 iunie 1967)
  5. Mihail I. Florescu (28 ianuarie 1912 –1999)
  6. Ioan Drăgan (15 februarie 1886 – 26 noiembrie 1937)
  7. Sidonia C. Hogaș (31 ianuarie 1882 – 19 aprilie 1976)
  8. Ion Zadic (30 ianuarie 1900 – decedat în București)
  9. Alexandru Iftimie (7 februarie 1921
  10. Simion Gh. Iordache (14 februarie 1924)
  11. Leon Mrejeriu (10 februarie 1879 – 14 octombrie 1945)
  12.  Constantin Matasă (22 ianuarie 1878 – ?)
  13. Theodor C. Nicolau (9 februarie 1863 – 28 august 1913)
  14. Iustin Pârvu (10 februarie 1918)
  15. Panaite Popovici (9 februarie 1884 – 21 decembrie 1949)
  16. Petru Rășcanu (18 februarie 1846 – 31 august 1913)
  17. Ion Rotaru (26 ianuarie 1912 – 1971)
  18. Gheorghe Savin (16 februarie 1853 – 1924)
  19. Airinei Gheorghe (24 ianuarie 1928 – iunie 1994)
  20. Mihail Ștefănescu- Melchisedec (15 februarie 1823 – 16 mai 1892)
  21. Vasile Teodoru – Doru (9 februarie 1872 – 1945)
  22. Constantin Turcu (26 februarie 1903 – 29 noiembrie 1980)
  23.  Lascăr A. Vorel (25 ianuarie 1851 – 20 iunie 1902)
  24.  Alexandru Zissu (13 februarie 1888)

Continuatorii

  1. Constantin H. Alupului-Rus (10 februarie 1944)
  2. Constantin Prâsnea (2 februarie 1914 – 22 aprilie 1968)
  3. Ioanichie Bălan (10 februarie 1930)
  4. Nicolae Boghian (2 februarie 1946)
  5. Gheorghe Crețu (29 ianuarie 1928)
  6. Marin- Marcel Drăgotescu (4 februarie 1934)
  7. Gheorghe Dumitreasa (12 februarie 1933)
  8. Mihail I. Florescu (28 ianuarie 1912)
  9. Alexandru Al. Gheorghiu (14 februarie 1911 – 1993)
  10. Constantin Grasu (13 februarie 1937)
  11. Corneliu Monoranu (8 februarie 1938)
  12. Dan Monah (11 februarie 1943)
  13. Violeta Lăcătușu (2 februarie 1944)
  14. Pascal Pincu (3 februarie 1942)
  15. George Podani (6 februarie 1930)
  16. Virgil Răzeșu (7 februarie 1932)
  17. Burlacu Viorel (21 februarie 1942)
  18. Gheorghe Caranfil (21 februarie 1930)
  19. Toma V. Țurcanu (17 februarie 1943)
  20. Vasile Doru Ulian (30 ianuarie 1944)
  21. Gheorghe Samachișe (9 februarie 1945)
  22. Gheorghe Vadana (3 februarie 1931)
  23. Cornelia Maria Vulpe (1 februarie 1944)
  24. Ioan Covasan (28 ianuarie 1946)

Înnoitorii: personalități contemporane.

Lunile au trecut, Inspectorul General a continuat să fie prins cu tot felul de probleme urgente (am sentimentul, urmărind-o la televizor, că trăim într-o Geneză perpetuă), iar această carte a rămas, deocamdată, doar la stadiul de proiect. Cine știe, poate cândva îi va veni rândul, poate îi vom da drumul spre cititori. Mi-ar plăcea ca alții să scrie câte o carte asemănătoare despre rolul personalităților din celelalte zodii în viața Ținutului Neamț și astfel să avem, la sfârșit, 12 volume…

Alți vărsători:

Otilia Cazimir (Alexandra Gavrilescu) (12 febr. 1894 – 8 iunie 1967)

Grigore Vieru (14 februarie 1935 – 18 ianuarie 2009)

Jules Verne (8 februarie 1828 – 24 martie 1905)

Thomas Alva Edison (11 februarie 1847 – 18 octombrie 1931)

James Augustine Aloysius Joyce (2 febr. 1882 – 13 ianuarie 1941)

Wolfgang Amadeus Mozart (27 ianuarie 1756 – 5 decembrie 1791)

Lewis Carroll (Charles L. Dodgson) (27 ian. 1832 – 14 ian. 1898)

Marin Sorescu (19 februarie 1936 – 8 decembrie 1996)

Charles Dickens (7 februarie 1812 – 9 iunie 1870)

Dan D. Iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.