Scrisoare catre pescarusi

Buna seara dragi pescarusi ai mamei,

Vreau sa va multumesc pentru ca ati fost alaturi de ea cand si-a luat ultimul zbor, asa cum vedem noi plecarea ei de pe Pamant. Sunt si bucuroasa ca ati avut acea reuniune minunata in august, care a uns-o pe suflet si cu siguranta a facut-o sa se simta implinita. Ne-a repetat de mai multe ori dupa eveniment mie si lui tata, cat de frumos ati crescut voi, pornind de la acele seminte din anii 80. Si eu, la randul meu, ma bucur ca am fost numita dupa voi.

Dupa cum va amintiti, am filmat un video al intalnirii, dar il pregateam pentru site-ul pe care l-a facut Calin, unde sa va adunati toti amintirile trupei. Din diverse motive, nu am apucat sa-i dam drumul, dar inainte sa reincepem, vreau sa va trimit filmarea (privata) si de asemenea mesajul pe care l-am trimis lui Richard Bach. Nu l-a vizualizat inca, dar mai incerc si sper sa primesc un raspuns.

Filmul nostru:

Pentru Bach:

Cu mult drag si armonie,
Alma

Darul

Astazi am primit, de la Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ca răspuns la darul pe care i l-am făcut, la sfârşitul lunii august 2015, la Mânăstirea Putna (anume antologia „Iisus Hristos. Creştinismul. Biserica”),  un pachet  cu patru volume semnate de teologul grec Georgios Mantzaridis (n. 1935), profesor de Morală şi Sociologie a Creştinismului,  la Facultatea de Teologie din Tesalonic.

Vrând să împărtăşesc această bucurie cu voi, cei care citiţi postările de pe blogul meu, ataşez mai jos scanarea adresei ce însoţeşte darul.

de_la_episcopie

Al cincilea hagialâc

În anul 2004 am trimis cartea mea Lasă-te locuit şi discipolilor lui Vasile Lovinescu, Roxana Cristian şi Florin Mihăescu. Scrisorile pe care le-am primit de la ei le-am reprodus în volumul Pecetea. Acum vreau să spun câteva cuvinte despre întâlnirile de la Fălticeni. O dată pe an, la mijlocul lunii iulie, în preajma zilei în care Vasile Lovinescu a plecat dintre noi, discipolii lui împreună cu oameni pentru care opera şi personalitatea sa sunt un reper se întâlnesc la mormânt pentru o slujbă de pomenire şi apoi la muzeul Irimescu, pentru o sesiune de comunicări. De-a lungul anilor, aici au fost prezenţi, între alţii, Marius Vasileanu, Stela Gheţie, Teodoru Ghiondea. La întâlnirea din anul 2011, am lansat, împreună cu doctorul Răzeşu, volumul omagial Viaţa ca o scară, închinat lui Florin Mihăescu. Tot cu acest prilej am primit în dar volumul Letopiseţ fălticinean semnat de Vasile Gh. Popa, cărturar săvârşit din viaţă în anul 1976, volum publicat prin grija fiului său, doctorul Vasile V. Popa. Din cartea de aproape 500 de pagini m-am oprit la cele ce oglindesc întâlnirile cu Vasile Lovinescu.

 

Vineri, 28 august 1974

Pentru a-mi arăta că pentagrama e simbolul omului, Lovinescu s-a ridicat în picioare, s-a crăcănat puţin şi mi-a spus: Poftim, steaua cu cinci colţuri: capul, o mână, încă o mână, un picior, încă un picior. (…) Lala Lovinescu ştie de la evreii bătrâni şi înţelepţi că întoarcerea în Palestina nu se va putea face decât în frunte cu Mesia. Fără Mesia, e o încercare menită eşecului şi, poate, dezastrului.

 

Vineri, 11 octombrie 1974

Vizita lui Lovinescu Vasile. Două ore de sporovăială. Lovinescu crede în existenţa O.Z.N.-urilor, care, crede el, nu sunt de origine extraterestră, ci subpământeană. Există civilizaţii subpământene pe care noi nu le ştim. Popoare întregi trăiesc în spaţii mari, amenajate dincolo de fundul oceanelor. Aceste popoare şi-ar fi dezvoltat o cultură şi o civilizaţie, dar pe linie magică. Pe Lovinescu îl uimeşte faptul că poporul nostru a inventat cuvântul tărâm, care vine, evident, de la ţărm.

A fi viu, a fi iubire

La începutul anilor ’80 ai secolului trecut, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti lua fiinţă, odrăslită de Liliana Dumitrescu, trupa de teatru Alma. Alma se tâlcuieşte, aveam să aflu de la ea, suflet în latineşte şi măr în ungureşte. Alesesem o facultate tehnică din Bucureşti ştiind că exista trupa de teatru Podul, condusă de Gelu Naum, pentru că, deşi viaţa îmi refuzase accesul la facultatea de teatru, nu mă puteam ţine departe de lumea Thaliei.

Astfel, în toamna anului 1980, după nouă luni de armată, am făcut cunoştinţă cu trupa de teatru Podul, numită aşa pentru că-şi desfăşura activitatea în podul Casei de Cultură a Studenţilor. Gelu Naum era un om interiorizat, trupa formată doar din băieţi, pe vremea acea frecventând-o şi Claudiu Bleonţ, înainte de a da examen la I.A.T.C.; nu mi-a plăcut atmosfera pe care am găsit-o. Am primit un mic rol în Egmont, de Goethe, l-am urmărit pe Claudiu repetând într-o piesă japoneză, am asistat la spectacole şi, în preajma Anului Nou, când am citit un anunţ ce vestea înfiinţarea unei noi formaţii de teatru, m-am prezentat la preselecţie. Aşa am cunoscut-o pe Liliana Dumitrescu, metodist la Casa de Cultură, membră a trupei Podul din anii ’60, iubitoare de teatru, fină cunoscătoare a poeziei, filosofiei şi ştiinţelor esoterice.

Întâlnirea cu ea mi-a deschis, dincolo de orizontul artistic, pe cel al cunoaşterii. Despre trilogiile lui Blaga, filosofia indiană, Krishnamurti, Rudolf Steiner, Helena Blavatsky, Paul Brunton am aflat de la ea, dar, mai ales, de la maestra ei, Doamna Geta Angheluţă, fiica pictorului Octav Angheluţă. La un moment dat, în anul 1984, Liliana a acceptat să ne medieze întâlnirea cu Doamna Geta, atât în apartamentul ei, cât şi în garsoniera doamnei, aflată în piaţa Mihail Kogălniceanu.

Pe vremea aceea nu ştiam mare lucru despre perioada de după 1944, când casele burgheziei fuseseră naţionalizate şi populate cu diverse familii, aşa că am rămas surprins când, pentru a ajunge la Doamna Geta, trebuia să traversez o curte în care eram atacat de un câine, să urc o scară în spirală, să merg pe un coridor întunecat din care se deschideau mai multe uşi, spre a ajunge, în sfârşit, la capătul culoarului, la soneria ce-mi media accesul la locuinţei ei. Dincolo de uşă dădeai peste un alt hol, ce avea pe peretele din dreapta o bibliotecă burduşită cu cărţi, la capăt era bucătăria, în dreapta, intrarea în cameră, iar din cameră aveai acces la o terasă imensă.

Am avut de multe ori tentaţia să mă mut, avea să-mi spună Doamna Geta, dar pentru această terasă m-am răzgândit de fiecare dată. Şi, într-adevăr, înconjurată de ziduri de doi metri, acoperite cu ţiglă, terasa contura un spaţiu unic, care-şi manifesta valenţele mai ales în anotimpul cald. O masă şi câteva şezlonguri, un ghiveci mare cu o plantă, alte câteva obiecte restituiau un spaţiu ce te invita la meditaţie, la regăsirea de sine. În camera cu plafonul înalt era mobilier vechi, interbelic, pe pereţi atârnau tablouri cu rame groase, între care se regăsea un portret din tinereţe al Doamnei Geta, pe birou puteai vedea o maşină de scris, manuscrise, cărţi, iar cele câteva rafturi de bibliotecă adunau, în limbile franceză şi engleză, opera lui Krishnamurti, Rudolf Steiner, Helena Blavatsky, precum şi alte cărţi din acelaşi orizont.

Multumiri de la Gheorghe Simion

Domnule drag DAN IACOB,

Incă o dată vă mulţumesc,

întîi pentru citirea Cărţii mele,

apoi pentru însoţirea de gînd şi suflet,

în-semnarea lor, aplicată !

Aseară, coincident, v-am văzut şi auzit,

vorbindu-ne, însufleţit şi fericit,

despre Taina Pragului, regăsirea

întru Vasile Lovinescu!

Scrisori: Invitatie la festivalul Biblioteca Judeteana Aman

„Suntem în al treilea an de la demararea proiectului pentru vârsta a treia, „Forever Young”, proiect în care s-a înfiinţat trupa noastră de teatru „Cutezătorii”.
Ştim că şi în cadrul bibliotecii dumneavoastră funcţionează trupe la fel cu a noastră, de aceea ne-am hotarât să organizăm un mic festival la care vă invităm să participaţi.
Aşteptăm un răspuns de la dumneavoastră!”


Textele propuse de Dan Iacob pentru festival sunt afişate mai jos.