De ceva vreme, apele Uniunii Scriitorilor din România sunt tulburate de un grup contestatar. M-am gândit că ar fi sugestiv să sintetizez, având ca punct de plecare colecţia Revistei România literară, etapele acestui război. Nu m-am oprit şi la modul în care acest conflict a fost mediatizat în Revista Observator Cultural, care este de partea contestatarilor, din simplul motiv că nu am avut, încă, timpul fizic să fac aceasta. Oricum, sâmbătă seara (26 martie) cei mai mulţi dintre noi au avut ocazia să urmărească, pe postul de televiziune Realitatea TV, timp de mai multe ore, o dezbatere pe această temă, invitaţii făcând parte din grupul contestatarilor.

Revista România literară nr. 1 din 8 ianuarie 2016

În editorialul primului număr al României literare pe anul 2016, purtând titlul Un război tulbure, Gabriel Chifu (vicepreşedinte al U.S.R) afirma: dacă ar fi să se măsoare lucrurile cu un cântar corect, Nicolae Manolescu ar trebui să primească nu insulte, ci laude pentru activitatea lui din fruntea Uniunii Scriitorilor, iar ca prezenţă literară, ce să mai zicem?, probabil este personalitatea literară cea mai impunătoare pe care o avem. (…)

După ce trece în revistă câteva categorii de atacatori şi motivaţiile lor (personaje de la marginea literaturii, un critic literar opozant al lui Manolescu, editorii, miza războiului lor fiind taxa de timbru, o parte din scriitorii tineri, care vor înlocuirea generaţiilor literare peste noapte, scriitori din generaţiile mai vechi, care, copleşiţi de insatisfacţii / frustrări literare personale, au impresia că li se cuvine mai mult decât primesc),  Gabriel Chifu atrage atenţia asupra unei motivaţii fundamentale care, crede el, a declanşat acest jihad literar: