Sapte ani de teatru – lectura pentru varsta a treia – 2009-2016

Proiectul Atelier de teatru-lectură pentru vârsta a treia a demarat în luna februarie a anului 2009, în parteneriat cu Fundaţia de Îngrijiri Comunitare „Crizantema“; odată cu 2016 am intrat, iată, în cel de-al şaptelea an de activitate. Când m-am angajat la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu”, pe 1 decembrie 2008, aveam deja în minte acest proiect de teatru-lectură pentru vârsta a treia. Văzusem, în cadrul unui festival de teatru profesionist, o asemenea abordare a unui text dramatic, de către o trupă studenţească şi, când am aflat că biblioteca construieşte, în corpul nou de clădire, o sală de teatru în miniatură, de câte ori treceam spre casă şi ridicam ochii către sala în construcţie, mă închipuiam repetând acolo.

Nu întâmplător se spune că dacă îţi doreşti cu adevărat un lucru trebuie să te comporţi ca şi când l-ai avea. Aşa m-am comportat eu timp de mai multe luni şi în luna februarie a anului 2009, pe când sala de teatru nu era încă terminată, am demarat Atelierul de teatru-lectură, montând spectacolul Carre de dame de Gheorghe Brăescu, text pe care-l ştiam, în interpretarea actriţei Leopoldina Bălănuţă.

Îmi aduc aminte cum am coborât în depozitul de carte pentru a lua volumul ce conţinea textul, cum l-am dus la secretariat pentru a face copii şi cum, la o întâlnire de joi cu doamnele de la Fundaţie, le-am făcut propunerea de a deveni actriţe. Începutul a fost greu, pentru că cele patru doamne care trebuiau să interpreteze rolurile aveau programul lor şi nu se puteau sincroniza dar, la un moment dat, după mai multe întâlniri, s-a cristalizat un colectiv şi am dat premiera în Sala Atelier, în luna martie, iar apoi am reluat spectacolul, cu ocazia inaugurării sălii Teatrul de Joacă..Mutarea repetiţiilor în sala de teatru mi-a dat curaj şi le-am propus doamnelor textul Joi sărbătoare semnat de Turoksy Katalin, de fapt o adaptare a textului, pentru a obţine un spectacol de o oră, numai cu personaje de vârsta a treia. Trecerea de la un spectacol de un sfert de oră la unul de o oră n-a fost uşoară şi neavând timp să fac cu membrele trupei o pregătire specială în ceea ce priveşte mijloacele teatrului, am încercat să le deprind cu a.b.c – ul teatral în paralel cu repetiţiile. Pe de altă parte, mi-am dat seama că nu trebuie să întind prea mult coarda, că repetiţiile trebuie punctate cu momente de glumă, de râs; în fond am gândit acest proiect pentru bucuria noastră şi a celor ce vor veni să ne vadă, dar şi ca o formă de terapie prin teatru. Doamnele vin la repetiţii de două ori pe săptămână, lunea şi miercurea, între orele 11.00 – 13.00, fie soare fie ploaie.

Teatru: Fiicele, adaptare dupa piesa scrisa de Sidonia Dragusanu

Miercuri 2 martie, la ora 17.00, în Sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Petru Rareş”, a avut loc premiera spectacolului de teatru „Fiicele”, o adaptare după piesa cu acelaşi titlu, scrisă de Sidonia Drăguşanu, o prozatoare şi autoare dramatică (1908-1971) ale cărei creaţii s-au bucurat de succes în special în perioada ante decembristă.

 

 

Ziar Piatra Neamt: Un nou spectacol al Atelierului de teatru-lectura la Biblioteca Judeteana „G. T. Kirileanu”

Vineri 12 februarie, la ora 17.00, a avut loc vizionarea cu public a spectacolului de teatru-lectură „Fiicele”, o adaptare după piesa cu acelaşi titlu, scrisă de Sidonia Drăguşanu, o prozatoare şi autoare dramatică (1908-1971) ale cărei creaţii s-au bucurat de succes în special în perioada ante decembristă.

Spectacolul „Fiicele” are în distribuţie pe Alina Bratu, Dan Iacob, Elena Ivan, Dorina Macovei, Teodora Popovici şi Teodor Toma, adaptarea textului şi regia purtând amprenta bibliotecarului Dan Iacob. Citeşte mai mult…

Această prezentare necesită JavaScript.

Scrisori: Invitatie la festivalul Biblioteca Judeteana Aman

„Suntem în al treilea an de la demararea proiectului pentru vârsta a treia, „Forever Young”, proiect în care s-a înfiinţat trupa noastră de teatru „Cutezătorii”.
Ştim că şi în cadrul bibliotecii dumneavoastră funcţionează trupe la fel cu a noastră, de aceea ne-am hotarât să organizăm un mic festival la care vă invităm să participaţi.
Aşteptăm un răspuns de la dumneavoastră!”


Textele propuse de Dan Iacob pentru festival sunt afişate mai jos.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Descarcă [606.20 KB]