Revista OK: Dan Iacob ne poarta “De la Nistru pân’ la Nisa” cu “Iisus Hristos…”

Duminică, 20 septembrie,  Dan Iacob și-a lansat două  dintre cele opt cărți ale sale, în cadrul Târgului de carte Libris de la Piatra Neamț. De meserie bibliotecar, fiind implicat atât în activitatea dedicată teatrului în cadrul Bibliotecii Județene G.T. Kirileanu, unde este conducătorul unui grup de lectură dedicat vârstei a III-a, cât și în cea de colaborator al Revistei Conta, Dan Iacob este scriitor cu state vechi, am putea spune, aflându-se la cel de-al optulea tom al său.

La Libris, „veșnic tânăr și ferice”, Dan Iacob și-a lansat un volum de eseuri, ce a văzut lumina tiparului la Editura Eikon din București, intitulat „De la Nistru pân’ la Tisa” și un alt volum, o antologie pe teme religioase și istorice cu tema „Iisus Hristos, creștinismul, biserica”, care acoperă cel de-al doilea mileniu creștin, apărută la Editura Conta din Piatra Neamț. Antologia este rodul lecturilor din ultimii 30 de ani, în timp ce eseurile sunt creațiile scriitorului Dan Iacob din mai multe perioade ale vieții sale cărora le-a dat un legato… Citeşte mai mult

România Literara – nr. 24 din 2013- Cronica Ideilor: Ieşirea din cărţi de Sorin Lavric

Dan Iacob, Această lume nu e o concluzie, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, 164 pag.

Oamenii frămîntaţi de sensul vieţii suferă de o crasă deficienţă spirituală: nu pot suporta viaţa decît în prezenţa unei perspective lăuntrice. E vorba de ochiul interior, de acel orizont de duh fără de care şirul zilelor devine o pacoste stupidă mergînd către nicăieri.

Şi cînd ochiul se închide, tonusul cade pînă la depresie cronică. Omul se prăbuşeşte fiindcă nu mai are de ce să se agaţe în cadrul vedeniei proprii. Din această categorie face parte Dan Iacob. Detaliul bizar e că deficienţa în cauză nu e defect de conformaţie, ci ferment înzestrat cu virtuţi culturale, orice fiinţă cu apetit umanist fiind atinsă de o deficienţă similară. E îndeajuns să constaţi că opusul deficienţei în spirit e suficienţa arogantă a filistinului contemporan: pleziristul trăind în secvenţe scurte, puse cap la cap în catene de evenimente care nu culminează într-un sens sufletesc. Filistinul este plin pe dinăuntru, adică suficient în accepţia deplină a termenului, şi din acest motiv nu pricepe în ruptul capului de ce pentru deficient viaţa aduce cu o repetiţie absurdă, de o monotonie ce ameninţă să fie ruinătoare. A-i pomeni unei fiinţe suficiente de sensul vieţii e a atinge un diapazon pe care nu-l poate auzi… (Citeşte mai departe)

România Literara – nr. 28 din 2011- Cronica Ideilor: Spiritul vacilant de Sorin Lavric

Într-un jurnal, pornirea de a-ţi consemna eşecurile, dacă nu e însoţită de intenţia de a le depăşi, dă impresia unor lamentaţ ii făcute în marginea neputinţelor proprii.
Mai mult, a-ţi arăta cu minuţie slăbiciunile e un gest teatral trădînd nevoia de compasiune. Pentru un spirit decent, neîmplinirile merită a fi trecute sub tăcere, ca o parte amară cuvenită sinelui discret, şi a le scoate în faţă în virtutea unei ostentaţii de victimă lasă aceeaşi senzaţie stingheră ca cea a laudelor făcute sieşi. În astfel de pagini persistă un aer stînjenitor de actor aşteptînd aplauze sau consolări tîrzii.
Există o singură situaţie cînd notarea scrupuloasă a căderilor slujeşte unei mişcări de spirit: cînd eşecul, dînd naştere unui imbold de compensaţie, te saltă peste marginile decepţiei şi te scoate din impas. Atunci descrierea sincopelor e urmată de ieşirea din cîmpul lor de coerciţie, caz în care puseul de exhibiţie are justificare chiar în dorinţa de a le învinge. Iată motivaţia care i-a inspirat lui Dan Iacob ţinerea unui jurnal al cărui centru de greutate stă în punerea pe tipsie a visurilor frînte… (Citeşte mai departe…)

Apostolul – mai 2015

„Semnalăm pe această cale apariţia lucrării „Iisus Hristos. Creştinismul. Biserica – o antologie de autori, texte şi teme din al doilea mileniu creştin”, semnată de Dan Iacob, la Editura Conta, Piatra-Neamţ, 2015.[…] După cum însuşi autorul mărturiseşte, cartea reprezintă efortul a peste 25 de ani de lecturi în domeniul teologiei, filosofiei, istoriei etc., problema raportării la persoana Mântuitorului Iisus Hristos, Evanghelie, Biserică, religie fiind în prim plan. Întocmirea propriu zisă a lucrării „a fost un dans superb, un dans purificator, izbăvitor, terapeutic” din care nu au lipsit Iisus Hristos, sfinţii, îngerii, florile, munţii, apele şi nu în ultimul rând… Omul.”

Prof. dr. Mihai FLOROAIA
(Revista cadrelor didactice „Apostolul”, nr. 177, mai 2015, pag. 17)

Gasiti textul complet la pagina 17.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Descarcă [1.09 MB]

La „Avangarda XXII”: Un mileniu de Crestinism

Dan-Iacob-Viata-Bacauana-nr-472-pag12O nouă „întâmplare culturală” a  Cenaclului literar – artistic „Avangarda XXII” al scriitorilor profesionişti (condus de poetul Victor Munteanu) a avut loc joi, 14 mai a.c., la Centrul de Cultură „George  Apostu” din Bacău. Este vorba de lansarea volumului Iisus Hristos. Creştinismul. Biserica. O antologie de autori, texte şi teme din al II-lea mileniu creştin, ce-l are ca autor pe pietreanul Dan Iacob. Cartea, apărută la Editura „Conta” din P. Neamţ, este rod al lecturilor din ultimul sfert de veac ale autorului, care a adunat, între cele aproape 1000 de pagini, în format academic, autori, texte şi teme din al doilea mileniu creştin, teologi creştin-ortodocşi, romano-catolici, protestanţi şi neoprotestanţi, atei, precum şi autori din alte arii spirituale. Lansarea cărţii a fost organizată de Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” şi de Cenaclul „Avangarda XXII” în colaborare cu Centrul de Cultură „G. Apostu”…

Textul integral al articolului este redat mai jos in facsimil.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Descarcă [3.89 MB]