De-a lungul veacurilor, minţile cele mai luminate ale planetei au încercat să definească omul, spre a reliefa diferenţa dintre el şi animale. Aristotel a afirmat că omul este o fiinţă socială, cu alte cuvinte, că el nu poate trăi decât în relaţie cu alţi oameni, Pascal a spus că omul este o trestie gânditoare, iar Heidegger că este păstorul fiinţei. Au fost gânditori care au observat că doar omul este fiinţa care poate crea unelte, care poate iubi, care crede în nemurirea sufletului. Omul, spunea Lucian Blaga, este fiinţa care trăieşte în orizontul misterului şi întru revelarea lui. El singur este creator de ştiinţă, artă, filosofie, religie, prelungind, prin aceasta, esenţa creatoare a Celui care l-a creat.

Dimineaţa şi seara am program de televizor şi, nu ştiu cum se face că, deschizându-l înainte de fix, dau peste reclame. Mănânc, mă bărbieresc sau mă îmbrac şi, în acest timp, în auzul şi văzul meu curg tot felul de reclame. Nu vi le amintesc, pentru că le ştiţi foarte bine.Ascultându-le, am realizat că astăzi omul poate fi definit ca fiinţa care înghite pastile şi se dă cu creme, şi, mai ales, fiinţa care cumpără. Care cumpără mult şi foloseşte puţin din tot ceea ce a cumpărat. Comparând aceste definiţii cu cele de mai sus, putem observa lesne cum a dispărut orizontul sufletului nemuritor, al creativităţii, al misterului, al gândirii.

Mare păcat, nu?

Cumpăraţi, cumpăraţi, cumpăraţi, acesta pare să fie sloganul economiei capitaliste, bazate pe cerere şi ofertă. Să te fac să crezi că ai nevoie de acest produs, şi de acel produs, şi de celălalt… aceasta este miza societăţii de consum.

Pentru că meriţi!Eşti special, şi meriţi, DACĂ PLĂTEŞTI, tot ce e mai bun pe lume! Aceasta este miza reclamelor.

Dacă ar fi să cumpăr, spre binele meu, desigur, toate suplimentele naturiste şi toate cremele la care se face reclamă, toate aparatele, ar trebui, de dimineaţa până seara să iau pastile, să mă dau cu creme, să stau la aparate. Spre binele meu, desigur, întru prelungirea vieţii mele.

Dar, făcând toate acestea, nu uit oare de adevăratul sens al vieţii?Nu uit de lucrurile pe care le pot primi gratuit de la ceilalţi? Poate ar trebui să facem reclamă la îmbrăţişare, la surâs, la o vorbă bună, la iubire, la prietenie. Nu se vor face astfel de reclame, pentru simplul motiv că ele nu umplu conturile nimănui. Pe când pastilele, cremele, ciorapii speciali, lanternele minune, aparatele de ascuns zgârieturile de pe maşini, cele pentru revigorarea picioarelor, a trupului, ehe, cu ele e altă poveste…

Voi ce credeţi? Suntem fiinţe care înghit pastile, se dau cu tot felul de creme şi cumpără lucruri pe care apoi le uită în debara? Nu suntem şi altceva? Care este definiţia omului, mai apropiată de felul vostru de fiinţă?

Dan D. Iacob