Postate prin social media: Eminescu, 131 de ani de nemurire

Iar mă întreabă Facebook la ce mă gândesc. Mă gândesc la faptul că aseară, deşi am căutat, mai multe ore, pe aproape toate canalele româneşti, o emisiune despre Mihai Eminescu, nu am găsit. Pe Cinemaraton a fost reluat filmul „Un bulgăre de humă” şi …cam atât. Posturile de televiziune private nu au obligaţia de a ne aduce aminte de marele poet, dar TVR1, TVR 2, TVR3 au această obligaţie. E drept, la TVR3 nu am ajuns, pentru că nu mai ştiu pe ce canal este.

Ce trist… Să ai, acasă la tine, un geniu de talia lui Mihai Eminescu, şi să-l ignori. Ştiu, Eminescu nu mai este corect din punct de vedere politic, din punctul de vedere al noii politici culturale neomarxiste, cu rădăcini în Şcoala de la Frankfurt, politică ce a îmbrăţişat acum întreaga planetă, de la SUA, la UE. America, s-a spus, a fost mare atâta timp cât nu a avut o ideologie. Acum o are – corectitudinea politică – şi vedem ce se întâmplă acolo.

Am în bibliotecă un mic volum de versuri eminesciene, publicat în anul 1958, în „obsedantul deceniu”, în colecţia „cele mai frumoase poezii”. El conţine 24 de poezii corecte din punctul de vedere al politicii de atunci: „Venere şi Madonă”, „Epigonii”, „Mortua est!”, „Floare albastră”, „Împărat şi proletar”, „Făt-Frumos din tei”, „Melancolie”,”Lacul”, „Dorinţa”, „Singurătate”, „O rămâi”, „Revedere”, „O, mamă”, „Scrisoarea III”, „Luceafărul”, „Şi dacă…”, „Glossă”, „Peste vârfuri”, „Somnoroase păsărele”, „Ce te legeni…”,” Mai am un singur dor”, „La steaua”, „Viaţa”, „Dintre sute de catarge”. Volumul a apărut la Editura Tineretului, fiind tipărit în 49.600 exemplare broşate şi 550 exemplare cartonate, un tiraj, trebuie să recunoaştem, de neimaginat astăzi. Nu trebuie să fii specialist în poezia eminesciană spre a înţelege că selecţia de mai sus este axată pe poeziile care au teme sociale, care prezintă într-o lumină proastă religia şi pe slujitorii ei („Când aud vreodată un rotund egumen / Cu foalele-ncinse şi obrazul rumen / Povestind că viaţa e calea durerii / Şi că pocăinţa urmează plăcerii – / Mă întreb : Acesta poate ca să ştie, / Cum este viaţa, cum cată să fie? „) sau ” Religia – o frază de dânşii inventată / Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug „. Da, Eminescu a scris aceste poeme, dar a scris şi ‘Rugăciune”, „Răsai asupra mea”, „Colinde , colinde”, „Învierea”, şi a spus că ” Biserica este maica neamului românesc”,însă atunci, în anul 1958, ele nu erau corecte din punct de vedere politic. Nu mai vorbim de poezia „Doină” şi de celelalte „Scrisori”. Punând cele 24 de poeme sub titlul „cele mai frumoase poezii”, îi faci un mare deserviciu poetului. Da, îl poţi prezenta, deplin, pe Eminescu, făcând o selecţie de 24 de poeme din tot ce a scris, dar fără să laşi la o parte „Scrisorile”, „Doina”, „Strigoii”,”Memento mori”, cu alte cuvinte, selectând poezii din toate orizonturile pe care el le-a cuprins cu nemarginile de gândire. Ştiu, erau vremuri tulburi atunci, cisma rusească era în ţară, puşcăriile comuniste erau pline de elita acestui popor, iar micul volum reprezenta un pas în recuperarea poetului, mai ales că prefaţa este semnată de Tudor Arghezi,care-l numeşte pe poet „un Beethoven al graiului românesc” şi „marele descălecător al poeziei”. Editura , mai spune Arghezi, „a avut intenţia de a pune în faţa tinerilor cititori un mănunchi de stihuri alese, pentru a fi simţite în tăcerile singurătăţii”.

Îl poate cunoaşte un tânăr, de atunci sau de astăzi, deplin, pe marele poet, doar din selecţia prezentată? Nu! Arghezi însuşi semnase, în acei ani, pactul cu diavolul, iar ecourile inegalabilei conferinţe despre Eminescu, rostită în anul 1943 la Ateneul Român, în care poetul este numit „sfântul preacurat al ghiersului românesc”, nu se mai regăsesc în cuvântul introductiv al micului volum din anul 1958. Dar regimul comunist avea nevoie de nume de prestigiu – Arghezi, Sadoveanu, Călinescu – spre a drapa cu ele iadul abătut asupra poporului român. Au trecut de atunci peste 60 de ani, opera lui Eminescu a fost redată culturii româneşti după anul 1964, am păşit în capitalism, dar iată că astăzi, când, teoretic, avem acces la toate orizonturile, uităm să-l sărbătorim pe Eminescu în ziua trecerii sale în veşnicie. Uitare, sau o nouă formă a corectitudinii politice, a neomarxismului cultural care, ca o fantomă, bântuie astăzi prin lume ? Voi ce credeţi?

Dan D. Iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.