12 mai 2020: Pieton de profesie, obișnuiesc să scurtez drumurile de la un punct A la un punct B al orașului, pășind pe aleile dintre blocuri. Înainte de pandemie, pe aceleași alei scurtau, odată cu mine, drumul și conducătorii auto, astfel încât mă simțeam tot timpul „urmărit“. Mai mult, trebuia să fiu atent să nu fiu lovit de vreuna din aceste mașini; treceam de pe o alee pe alta, câte o mașină, hop, după mine, ieșeam la o stradă principală, hop, altă mașină, alte mașini. După 15 martie lucrurile s-au limpezit din acest punct de vedere. Ca prin farmec, aproape toate mașinile au rămas în parcări, iar eu, PIETONUL, am devenit, deodată, stăpânul absolut al aleilor, în limita deplasărilor consfințite de declarația pe proprie răspundere. Săptămânile treceau și începusem să mă obișnuiesc cu acestă nouă postură de Stăpân! De vreo câteva zile însă, apropiindu-se relaxarea de pe 15 mai, mașinile au început să ia în stăpânire șoselele, aleile, bulevardele. Da, este dreptul lor să facă asta, dar eu mă voi gândi, de acum înainte, la timpul ce mi-a fost hărăzit de starea de urgență, timp în care am fost STĂPÂNUL ALEILOR! A avut, trebuie să recunosc, și părți bune această stare de urgență…Voi ce credeți? Ce lucru bun v-a adus starea care se va încheia joi seară?

Dan D. Iacob