Postate prin social media: Anul Eminescu

Pe 15 ianuarie am sărbătorit 170 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, putând considera anul 2020 un An Eminescu. Aşa gândeam în luna ianuarie. Nu ştiu câţi gândeau aşa, câţi plănuiau, atunci, manifestări care să-l aibă în centru pe Eminescu, dar ştiu că a venit pandemia şi toate manifestările au fost anulate.

Uitându-mă în trecut, observ că marele nostru poet a fost pândit de ghinion după moarte. În afară de ce s-a făcut pentru el şi opera lui până în anul 1944 – statui, reeditări, descoperirea creaţiilor din caietele depuse, în anul 1902, de Maiorescu, la Academie, studiile lui George Călinescu, seria volumelor lui Perpessicius – sărbătoarea Centenarului naşterii sale (1950) a căzut într-o perioadă cumplită pentru neamul românesc, iar comemorarea Centenarului morţii sale (1989), la fel.

În 1989, seria volumelor tipărite, la început, de Perpesicius nu era încheiată, deşi Petru Creţia şi Dimitrie Vatamaniuc conduceau un colectiv care se ocupa de ani buni de asta. Apăruseră volume importante, dar, la o sută de ani de la moartea genialului poet opera lui nu era restituită, în întregul ei, poporului din care făcea parte.

Cât despre traducerile în alte limbi, ce să mai spunem?

Au apărut, desigur, volume importante de exegeză, visul lui Noica, de a fi facsimilate caietele lăsate de el, a fost împlinit de academicianul Eugen Simion, viaţa poetului a fost cercetată în amănunt, chiar dacă nu avem încă un volum esenţial despre ultimii şase ani din viaţa lui, aşa cum constata Petru Creţia în „Jurnalul unui eminescolog”, chiar dacă o nouă ediţie critică, pe liniile conturate de acelaşi Petru Creţia, nu a început încă.

Şi anii trec, trec…Anul acesta era un alt prilej de a ne ocupa de Eminescu, dar am ratat şi această ocazie. Cred că am fi ratat-o chiar dacă nu venea pandemia. Aşa, măcar avem o scuză. Ce ar însemna astăzi Iisus, fără cei ce au scris Evangheliile, fără lucrarea Apostolului Pavel, fără lucrarea împăratului Constantin, fără lucrarea Sfinţilor Trei Ierarhi (Sfânta Liturghie), fără norul ceresc de sfinţi şi sfinte, fără armata de preoţi, diaconi, monahi şi monahii, episcopi, mitropoliţi, cardinali, papi, pastori? Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, iar pentru a ţine vie lucrarea Lui Duhul Sfânt a ridicat, întru El, sute de mii de bărbaţi şi femei, de-a lungul a două mii de ani.

Eminescu este unul dintre noi, dar el a arătat lumii că românul poate fi şi genial. Cred că facem puţin, foarte puţin, pentru a ţine vie paradigma Eminescu, Sunetul Eminescu. Ne-am obişnuit să bifăm aducerea aminte de el la 15 ianuarie şi la 15 iunie, şi nici atunci cum s-ar cuveni. Cam atât….Şi e păcat….Pandemia va trece, criza economică adusă de ea, oricât de dureroasă şi de lungă va fi, va trece şi ea, dar Eminescu nu va trece atâta timp cât pe această planetă se va vorbi şi româneşte.

Pe patul de moarte, Zoe Dumitrescu Buşulenga îl ruga pe Dan Hăulică: „Să ai grijă de Mihai, să ai grijă de Mihai…”. Vor mai veni, sub o formă sau alta, momente de cumpănă pentru neamul românesc, dar ele nu trebuie să ne oprească să avem grijă de Mihai, de Mihai Eminescu. Cât a trăit ,el a avut, ca nimeni altul, grijă de limba noastră, născut-o, pentru noi şi aşternând pe hârtie versuri cum nu se mai scriseseră şi cum nu se vor mai scrie pe acest pământ. Suntem, vorba lui Cioran, datori faţă de geniul lui şi faţă de tulburarea pe care ne-a sădit-o în suflete.Să nu uităm asta!

Dan D. Iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.