Taina unui chip al lui Stefan cel Mare

În anul 2015, la  Colocviulul închinat memoriei acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta,  doamna Ioana Beldiman  a prezentat comunicarea Volto Santo di Lucca, sursă a portretului lui Ștefan cel Mare de la 1797, făcând o interesantă apropiere între pictura înfățișându-l pe

Ștefan Voevod, comandată de egumenul Sfintei Mănăstiri Putna, Paisie Ioanovici, și executată de „smeritul Vasile Popovici din Târgul Sucevii la leat 1797 fevrar 28” şi o lucrare din aria italiană, crucifixul – relicvar Volto Santo de la Lucca, conturând un triunghi ce leagă trei lucrări:

  1. crucifixul romanico-bizantin de la Lucca,
  2. litografia romantică (1822–1823), reprezentându-l pe Ștefan cel Mare, de Gh. Asachi și
  3. pictura în ulei pe pânză Ștefan Voevod de Vasile Popovici (1797), apropiată de stilistica unei icoane pe lemn din zona Bucovinei.

Piesa de cult păstrată în Catedrala San Martino din Lucca este venerat din anul 7824, accreditându-se  ideea imaginii acheiriopoietice a crucifixului-relicvar, respectiv imagine nefăcută de mână umană. Dobândind valoarea de simbol al orașului Lucca, imaginea a fost răspândită în întreaga Europă. Atrag atenția trăsăturile somatice orientalizante ale figurii: chipul prelung, întunecat, nasul lung, acvilin, ochii exoftalmici, deschiși, simbolizând înfruntarea morții prin Înviere.

În Portretul lui Ștefan Voievod, pictat în ulei la 1797, într-o viziune naivă, tipologia fizionomică aparte și expresia melancolică, pletele ondulate și lungi pe umeri, figura ușor înclinată spre umărul drept, dispunerea și iconografia podoabelor sugerând o sursă de plecare de prestigiu, un model pe care artistul bucovinean l-a preluat. Comanda Mănăstirii Putna a putut să fie executată avându-se ca punct de plecare crucifixul Volto Santo di Lucca, intermediat de o imagine circulând în Europa catolică, ajungând și în proximitatea zonelor ortodoxe.  Aura sfințeniei chipului christic se cerea transferată legendarului erou al Moldovei. Zugravul a operat translarea de identitate christică către voievodul Moldovei, înconjurându-i chipul încoronat printr-un nimb de raze cu efect de miracol și sacralitate. Vasile Popovici realiza practic sanctificarea lui Ștefan cel Mare, așa cum aspira probabil și egumenul comanditar. Mai multe surse ne vorbesc despre existența la Mănăstirea Putna a unui portret al lui Ștefan Voievod, anterior momentului 1797. Acest vechi portret a fost neîndoielnic modelul pe care Popovici l-a „copiat”.  Către 1822, la rândul său, Gheorghe Asachi se inspiră după „originalul din Mănăstirea Putna” spre a realiza chipul romantic, imaginar al domnitorului în litografia conservată la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei. Nu este exclus ca „originalul” amintit în inscripţia lui Asachi să fi fost tabloul vechi, cel menționat atât de inventarul din 1796 cât și un an mai târziu, de Popovici. Mihai Eminescu, rememorând o vizită la Mănăstirea aduce o mărturie interesantă: pe de o parte descrie, comentând cu spiritul său de pătrundere inegalabil, portretul lui Ștefan (descrie pictura lui Vasile Popovici, dar nu precizează acest lucru), pe de alta evocă existența tabloului anterior, dispărut, a cărui amintire se mai păstra în memoria unui călugăr care își amintea și locul în biserică unde pictura fusese instalată.

Relația de „contaminare” de la Crucifixul Volto Santo di Lucca spre lucrările din România înfățișând pe Ștefan cel Mare, este evidentă. Procesul s-a desfășurat prin verigi intermediare de la capodopera/model, la copia de tip provincial (Vasile Popovici, 1797), apoi la efigia imaginară, concepută de Gheorghe Asachi în tehnica litografiei și care a reprezentat în perioada romantismului la noi, cel mai răspândit chip al eroului moldovean. Caracterul sacru al imaginii a fost transferat de la figura lui Hristos la cea a lui Ștefan cel Mare, fără să se fi pus problema chipului „adevărat” al domnitorului. Adăugăm acestei succesiuni de preluări și o pictură monumentală în ulei pe pânză (către 1840–1900), inspirată de litografia de Asachi, lucrare păstrată astăzi în depozitul Muzeului Mănăstirii Putna, autor tabloului rămânând deocamdată necunoscut. Se constituie astfel o filiație a lucrărilor (chiar dacă incompletă), o înlănțuire de pași, conform firului cronologic, după cum urmează:

  1. Crucifixul Volto Santo sau Santa Croce di Lucca. Păstrat în Catedrala San Martino.
  2. Autor anonim, Portretul lui Ștefan Vodă, pictură „veche”, ulei pe pânză, sec. XVII–XVIII. Expus în biserica Mănăstirii Putna la sfârșit de secol XVIII (și probabil și la începutul veacului următor. Lucrare nelocalizată, poate distrusă.
  3. Vasile Popovici, Portretul lui Ștefan Voevod, pictură în ulei pe pânză, inscripție pe față, semnat, datat 1797. Realizat la solicitarea egumenului Mănăstirii Putna, Paisie Ioanovici. Mănăstirea Putna, depozitul Muzeului.
  4. Gheorghe Asachi, Portretul lui Ștefan cel Mare, litografie, inscripție; realizat către 1822–1823. Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Stampe, inv. GR.II 39514. 5. Portretul lui Ștefan cel Mare, ulei pe pânză, realizat c. 1840–1900, după litografia lui Gheorghe Asachi. Mănăstirea Putna, depozitul Muzeului. Veriga prea puțin lămurită rămâne în continuare lucrarea veche (distrusă sau nelocalizată încă), expusă în Biserica Putnei în cursul secolului al XVIII-lea și la începutul celui următor.

În cartea sa Monarhul ascuns, Vasile Lovinescu afirmă: Faptul că Ștefan cel Mare nu a murit, integrându-se în familia monarhilor ascunși, dar fără moarte, (Arthur, Carol cel Mare) este afirmat cu tărie de tradițiile populare moldovenești: „în vremea lui Ștefan cel Mare, era tare bine în țara Moldovei. Iar bătrânii spuneau că el nu e mort ci are să vie și tot atunci are să fie ferice în țara aiasta”. Toți monarhii ascunși au un rol eshatologic. Revenirea lui Ștefan este solidară cu „renovatio mundi”, condiționându-se una pe alta.

În muzeul Mănăstirii Văratec se păstrează o icoană poruncită de Vasile Lupu la  1651, în care este reprezentat Arhanghelul Mihail cu sabia ridicată și picioarele depărtate, sub care, într-o cavernă, stă lungit un voievod. Specialiștii au demonstrat că este vorba de Stefan cel Mare, imagine simbolică a principatului moldovenesc de la întemeiere până la Vasile Lupu. Voievodul lungit în groapă, scrie V. Lovinescu:  este mort, dar, când ne uităm mai de aproape, constatăm că mortul are ochii deschiși, că mortul nu este mort dar totuși nu este viu, fără să fie mort, că Ștefan cel Mare n-a murit, că se integrează în familia tradițională a monarhilor ascunși (dar fără moarte), Arthur, cei doi Frederici, Carol cel Mare și atâția alții, este afirmat cu tărie în tradițiile populare moldovenești(…).

Mizericordia divină a permis românilor, în vremuri tradiționale ale țării ca, prin specificarea Omului Universal, care la ei este Ștefan cel Mare, să ajungă la Arhetipul Ceresc al acestuia, Mikael, cum ne-o arată icoana și de la Mi Ka El (al cărui nume înseamnă exact „care e ca Dumnezeu”), la Dumnezeu de-a dreptul.

Trebuie să mai amintim faptul că ipostazele Regelui Lumii în neamul nostru coboară spre epocile pre-creștine, pelasge, saturniene și nu vom numi aici decât pe Zamolxis, supranumit și Zeul-Moş.

Bibliografie :

1. Caietele de la Putna, nr. 9, 2015.

2. Lovinescu, Vasile, Monarhul ascuns, Editura Institutul European, Iaşi, 1997.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.