Dancu, Vasile Sebastian – Politically incorrect: scenarii pentru o Romanie posibila. Cluj-Napoca: Editura Scoala Ardeleana, 2017.

Vasile Sebastian Dâncu (n. 1961) este un eseist, traducător, sociolog dar și om politic român, absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie, secția Filosofie, a Universității din Cluj-Napoca, cu un doctorat în sociologie. Este Prof. univ. dr. la Universitatea din București dar și la cea din Cluj, a fost senator în Parlamentul României, observator și deputat în Parlamentul European. Dintre cărțile pe care le-a scris amintim: „Țara telespectatorilor fericiți. Contraideologii“, eseuri, 2000; „Patrie de Unică Folosință. Eseuri de critică sociologică“, 2010; „O Românie interioară“, eseuri, 2013.

Volumul pe care vi-l recomandăm astăzi este structurat în cinci capitole: „Politica“, „Statul“, „Societatea“, „Cultura“, „Noi“.

„Lucrul cel mai important pe care trebuie să-l stabilim încă de la început este acela că societatea are ca scop dezvoltarea individului, nu urmărește abstracțiuni sau obținerea unui PIB cât mai mare sau o creștere economică constantă de la an la an. Libertatea omului, bunăstarea și fericirea lui sunt mizele întregii omeniri. Și tot ce nu se integrează acestui scop este doar trădare sau inutilitate socială, este vânare de vânt. Trebuie să începem prin a crede în aceste forme ale fericirii umane și să renunțăm la a crede că sunt mai importante partidul, corporațiile, statul sau Europa. Fericirea oamenilor este cea mai importantă, liniștea lor și sentimentul că sunt membrii unei comunități, și nu străini sau tolerați în lume, sunt esențiale. (…)

Guvernele și politica, în general, construiesc o lume tot mai impersonală, o lume care se distanțiază de om. Guvernele nu mai știu nimic despre cum trăiesc oamenii simpli, ce mănâncă, la ce visează, de ce nu dorm nopțile, care sunt motivele bucuriei sau furiei lor.(…)

Trebuie să cerem guvernelor să stabilească priorități umane, poate la scară mică, dar care să aibă efect asupra vieții de zi cu zi. (…)

Guvernele se gândesc prea puțin la oameni, în cel mai bun caz îi studiază ca indivizi statistici, ca pe niște numere.(…)

Oamenilor li se spune ce să gândească, cum să vorbească despre temele vieții lor și, mai ales, că trebuie să creadă orbește în partide sau ideologii, chiar dacă unele sunt moarte de mult. Oamenii vor să se întâlnească cu imaginile lumii lor, cu cuvintele pe care ei le rostesc despre lume, vor să vadă că politicienii sunt preocupați de spaimele și de visurile lor, sunt tot mai puțin dispuși să accepte expresii și imagini prefabricate. (…)

Trebuie doar un strop de solidaritate, un pic de curaj și o minimă încredere în forța noastră colectivă. Dacă nu vom reuși asta, vom vedea că încă 100 de ani, dincolo și dincoace de Colectiv, înainte și după Revoluția din 1989, peste România se va întinde aceeași mare neputință, ticăloșie și mizerie umană“. (op. cit. 389 – 403)

„Începutul renașterii României poate fi momentul în care redescoperim oamenii, cu viețile și poveștile lor. Cu sau fără fonduri europene, cu investiții străine sau fără acestea, cu sau fără scuturi antirachetă, România va reîncepe să trăiască și să urce panta istoriei cu încredere doar după ce statul și intelectualii vor redescoperi oamenii și îi vor ajuta să se reîntoarcă în casa sufletului lor. Până atunci, degeaba ne chinuie, din când în când, obsesia imaginii frumoase și a brandului de țară luminos“. (op. cit. p. 267)

Cartea domnului Vasile Sebastian Dâncu este foarte densă, acoperind, așa cum arată și cuprinsul amintit mai sus, o problematică diversă, cifrele rezultate în urma studiilor statistice realizate pe anumite teme de interes național oferind baza concretă de la care pleacă multe din comentarii. Prin cele câteva rânduri alese din carte am încercat să vă trezesc interesul pentru a o împrumuta și a o citi. Vă garantez că n-o să regretați.

La începutul volumului, autorul mulțumește echipei de la Revista SINTEZA – revistă de cultură și gândire strategică, al cărei fondator este, „împreună cu care, declară el, am învățat să căutăm întrebări pentru a găsi răspunsuri și, mai ales, să punem lumea noastră sub semnul întrebării, încercând să fim un intelectual colectiv“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.