Papa Francisc – Despre lume si despre Europa: o perspectiva filosofica. Cluj-Napoca: Editura Scoala Ardeleana, 2018.

Vizita Papei Francisc în România s-a încheiat, dar ecourile ei nu se vor stinge așa ușor. Celor care vor să știe mai multe despre Sfântul Părinte, despre viața și viziunea sa asupra lumii și omului, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ le pune la dispoziție mai multe cărți, între care amintim: Isabelle de Gaulmyn / Francisc, un papă pentru toți. București: Editura Meteor Publishing, 2006; Papa Francisc: convorbiri cu Jorge Bergoglio. București: Editura Victoria Books, 2013.

Biserica, afirmă Sfântul Părinte într-un interviu acordat revistei iezuite „La Civiltà cattolica“, „nu trebuie să fie obsedată de transmiterea dezarticulată a unei multitudini de doctrine care trebuie impuse cu insistență. (…) Noi trebuie să găsim așadar un nou echilibru, altfel edificiul moral al Bisericii riscă și el să se prăbușească precum un castel de cărți de joc“.

„Amintindu-ne faptul că Evanghelia este pe primul loc, cu mesajul de iubire și de mântuire pentru toți, el este de părere că acest echilibru trece înaintea regulii morale. Credința, explică el, este mai mult o înaintare pe cale „ un pelerinaj”, decât o adeziune la un ansamblu de doctrine“.

Cartea pe care v-o propunem astăzi este structurată în cinci capitole:

I.              În criza angajamentului comunitar

II.            Un popor cu multiple înfățișări

III.          Cinstirea credinței

IV.         Dialogul între credință, rațiune și știință

V.            Despre Europa.

„Angajamentul ecumenic răspunde rugăciunii Domnului Isus care cere „ca toți să fie unul” (Ioan 17,21). Credibilitatea anunțului creștin ar fi mult mai mare dacă creștinii ar depăși diviziunile lor și Biserica ar realiza „plenitudinea catolicității, care îi este proprie în aceia dintre fii săi, care, sigur îi aparțin prin botez, dar se găsesc separați față de deplina sa comuniune”. Trebuie să ne amintim mereu că noi suntem pelerini și facem pelerinajul împreună. Pentru aceasta trebuie să ne încredințăm inima tovarășului de drum fără neîncredere și văzând înainte de toate ceea ce căutăm: pacea în chipul unicului Dumnezeu. A te încrede în altul este ceva artizanal; pacea este artizanală. Isus ne-a spus: „Fericiți făcătorii de pace” (Matei 5,9). În acest angajament își găsește împlinirea vechea profeție: „Din săbiile lor vor forja brăzdare” (Isaia 2,4). În această lumină, ecumenismul este un aport la unitatea familiei umane“. (op. cit. p. 85)

„O atitudine de deschidere în adevăr și în iubire trebuie să caracterizeze dialogul cu credincioșii religiilor necreștine, în ciuda diverselor obstacole și dificultăți, în particular a fundamentalismelor care vin din ambele părți. Acest dialog interreligios este o condiție necesară pentru pacea în lume și, prin urmare, este o datorie pentru creștini  ca și pentru alte comunități religioase. Acest dialog este, în primul rând, o conversație asupra vieții umane sau, pur și simplu, cum propun episcopii Indiei: „o atitudine de deschidere spre ei, împărtășind bucuriile lor și necazurile lor”.

Astfel, noi învățăm să acceptăm pe alții cu modul lor diferit de a fi, de a gândi și de a se exprima. În acest fel, noi putem asuma împreună datoria de a servi justiția și pacea care trebuie să devină un criteriu al tuturor schimburilor.(…)

Adevărata deschidere implică menținerea fermă a propriilor convingeri, cele mai profunde, cu o identitate clară și bucuroasă dar, „deschidere spre ale celuilalt pentru a le înțelege” și știind bine că dialogul poate fi o sursă de îmbogățire pentru fiecare. (…) Evanghelizarea și dialogul interreligios, departe de a se opune, se susțin și se alimentează reciproc. (…)

Necreștinii, prin inițiativă divină gratuită și fideli conștiinței lor, pot trăi „justificați prin grația lui Dumnezeu” și astfel „să fie asociați misterului pascal al lui Isus Cristos”.

Dar, datorită dimensiunii sacramentale a grației santificatoare, acțiunea divină în ei tinde să producă semne, rituri, expresii sfinte, care la rândul lor apropie alte persoane de o experiență comunitară de drum către Dumnezeu. Ele nu au semnificația nici eficiența sacramentelor instituite de Cristos, dar pot fi calea prin care Spiritul însuși suscită pentru a elibera pe necreștini de imanentismul ateu sau experiențele religioase pur individuale. Același Spirit suscită din toate părțile diverse forme de înțelepciune practică, care ajută la suportarea lipsurilor existenței și la viața în mai multă pace și armonie. Noi creștinii putem de asemenea profita de această bogăție consolidată în cursul secolelor, care ne poate ajuta să trăim mai bine propriile noastre convingeri“. (op. cit. pp. 88-92)

„La renașterea unei Europe trudite, dar încă bogate în energie și potențialități, poate și trebuie să contribuie Biserica. Îndatorirea ei coincide cu misiunea ei: anunțarea Evangheliei, care astăzi mai mult ca niciodată se traduce mai ales în a merge în întâmpinarea rănilor omului, aducând prezența puternică și simplă a lui Isus, mila lui consolantă și încurajatoare. (…)

Numai o biserică bogată în mărturisitori va putea reda apa curată a Evangheliei rădăcinilor Europei. (…)

Visez o Europă despre care nu se va putea zice că obligația sa pentru drepturile omului a devenit ultima utopie“. (op. cit. p. 134 – 135)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.