A fi creator

În eseul “Neodihnirea de fiinţă”, apărut în anul 2004 în volumul “Lasă-te locuit”, conturam trei tipuri umane: omul vieţuitor, omul creator, omul care se creează pe sine.

Pentru omul vieţuitor, dincolo de orizontul propriei individualităţi nu mai există nimic, satisfacerea nevoilor personale implicând o continuă neodihnire de fiinţa lor. Conştiinţa de eu, care-şi face apariţia pentru prima dată la om, creează distincţia între grupă şi individ; ea rămâne centrată în jurul individului, perpetuă sete de certitudine fizică, emoţională, mentală şi conduce la un conflict între individ şi grup. Ceea ce-l separă, în ultimă instanţă, pe om de animal este puterea lui creatoare. Odată cu apariţia omului, observă Lucian Blaga în Trilogia culturii, s-a ivit în cosmos subiectul creator în accepţia deplină a termenului.

Omul creator apare ca o excepţie. Răsfoind orice istorie a filosofiei, remarcăm prezenţa temei creatorului la gânditorii de pretutindeni: orizontul analizelor lui Bergson este dat de ideea centralităţii creaţiei în existenţa umană, sensul general al lumii fiind identificat cu crearea de autori de creaţii; Supraomul lui Nietzsche este creator, el nu se supune adevărurilor exterioare, ci creează, prin forma personalităţii sale, adevărurile. Acelaşi Nietzsche afirmă că un popor este ocolul pe care îl face natura spre a ajunge la şase – şapte oameni mari.

Creştinismul susţine, la rându-i, că într-un Univers al Creaţiei, omul nu se poate manifesta deplin decât prin creaţie. Vorbind de omul creator nu ne gândim doar la cel care creează cultură şi civilizaţie, ci la orice angajare a cărei finalitate nu vizează folosul propriu. Cine îşi creşte cu bună şi luminată grijă copilul, afirma într-un rând filosoful Constantin Noica, săvârşeşte un act de cultură. Cine îşi îngrijeşte, mai degrabă cu gândul la roadă decât la rod, peticul său de pământ ori peticul său de înzestrare, face cultură… Ne e dat tuturor să ne aşezăm în condiţia aceasta şi este o demisie din omenesc a nu face cultură în orice sens al ei.

Creatorul doreşte, asemeni tuturor, să iasă din cotitura singurătăţii, singurătatea având două trepte:

  1. imposibilitatea de a comunica cu omul de lângă tine (pe alt plan – cu Întregul, cu Cosmosul şi, dincolo de el, cu Creatorul Cosmosului);
  2. imposibilitatea de a comunica celorlalţi calea pe care ai putut urca prima treaptă.

Pe această a doua treaptă, cu dezmărginirea sa cu tot, omul rămâne singur încă; există un rest ce nu poate fi comunicat, un golf de tăcere ce nu poate fi trecut. Sunt creatori ce se mărturisesc doar pe sine, neodihnirea lor având ca centru eul lor suveran, dar sunt şi creatori care, prin ei înşişi, îl mărturisesc pe Dumnezeu. Nu trebuie confundate, sublinia Gabriel Marcel, misterele cuprinse în experienţele umane cu misterele relevate (ca Întruparea sau Mântuirea). Există creatori care încearcă să arunce punţi de lumină către misterele relevate.

Dar a crea nu înseamnă întotdeauna dobândirea echilibrului; creaţia îl poate şi sfărâma pe creator, ea fiind, de cele mai multe ori, aşa cum observa Andrei Pleşu, o diversiune menită să ne ascundă pateticul situaţiei de a ne afla singuri în faţa absenţei lui Dumnezeu.

Regele Solomon, ne aminteşte filosoful  şi eseistul francez Alain Finkielkraut, în cuvântul înainte la volumul său “O inimă inteligentă”, apărut anul acesta la Editura Humanitas, “îl implora pe Cel Veşnic să-l binecuvânteze cu o inimă inteligentă”. Pentru creştinătate regele Solomon este cel care, cerând de la Dumnezeu înţelepciune pentru a-şi conduce poporul, primeşte „o minte înţeleaptă şi pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, şi cum nu va avea nimeni după el, cunoştinţe multe ca nisipul mării în domeniile zoologiei şi botanicii şi care, pe deasupra, mai primeşte bogaţii şi slavă, aşa încât în timpul vieţii lui nu va mai fi niciun împărat ca el. Mântuitorul face referire la înţelepciunea şi slava lui Solomon.

Au trecut trei mii de ani de atunci, dar ruga aceasta a rămas valabilă şi pentru omul începutului de mileniu. “Totuşi, observă filosoful amintit, Dumnezeu tace. Poate ne priveşte, dar El nu răspunde, nu iese din rezerva Lui, nu intervine în treburile noastre. Orice am avea, orice ne-am imagina ca să Îi umplem agenda şi pentru a ne convinge de activismul Său, El ne-a abandonat nouă înşine. Nici Lui, nici Istoriei, acest avatar modern al teodiceii, nu-i putem adresa ruga noastră cu şanse de izbândă, ci literaturii. Această mediere nu este o garanţie: totuşi, fără ea, harul unei inimi inteligente ne-ar fi pentru totdeauna inaccesibil. Iar noi am cunoaşte poate legile vieţii, dar i-am ignora jurisprudenţa”. Jurisprudenţa este alcătuită, în cazul literaturii, din poveşti despre destine individuale, pe care filosoful amintit le numeşte fabule sau anecdote şi le opune locurilor comune colportate în afara spaţiului literaturii. „Romanul nu este o modalitate – printre altele – a fabulei, el este fabula care, pentru a o spune cu cuvintele lui Milan Kundera, sfâşie «cortina magică ţesută din legende» atârnată în faţa lumii.”

O inimă inteligentă, afirmă filosoful citat, poate fi obţinută şi dacă ne cufundăm fiinţa în apele literaturii, iar cultura, s-a spus, este o modalitate de a aştepta o soluţie pe care nu o ai încă. Dar, după gândul filosofului francez citat, cultura este soluţia, această viziune fiind şi a filosofului Constantin Noica. Cultura, spunea el, este gândul şi viaţa altora trăite pentru tine şi ea te poate vindeca de egoism, deschizându-ţi drumul spre un sine lărgit, ajutându-te să ieşi din cotitura singurătăţii. Dar te poţi mântui, rămânând doar în mările culturii? Să-l lăsăm pe Bunul Dumnezeu să răspundă.

Aflat în prezenţa lui Gandhi, Blaga a avut sentimentul unei existenţe care acoperă cuvântul. Gandhi, afirmă Lucian Blaga, vorbea, spunând lucruri ştiute, dar putea să şi tacă; ceea ce avea de transmis emana din simpla lui prezenţă.

La Sfântul Antonie cel Mare, citim în Patericul egiptean, veneau adesea trei tineri călugări. Doi dintre ei nu mai conteneau cu întrebările, în timp ce al treilea tăcea. Tu nu ai nimic de întrebat ? îi spuse sfântul. Iar el răspunse : Destul îmi este să te văd părinte. Existenţa care acoperă cuvântul… Dar nivelul existenţei care acoperă cuvântul se atinge prin luptă.

Invidiind smerenia părintelui Serafim de Sarov, mare sfânt şi duhovnic rus, Diavolul a ridicat asupră-i războiul gândurilor; gânduri de pierzanie, de hulire a lui Dumnezeu, ajungând până la lepădarea de credinţă. Spre a le birui, duhovnicul se urca noaptea pe o piatră de granit şi se ruga până dimineaţa, stând în picioare sau în genunchi şi strigând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!; în chilie a pus o piatră colţuroasă pe care se ruga în timpul zilei. Astfel a petrecut o mie de zile şi o mie de nopţi; vrăjmaşul a fost biruit şi războiul cel dinlăuntru al gândurilor, a încetat.

Spre deosebire de omul vieţuitor, la care activitatea este încărcată de trecut, de agitaţia minţii, născută de tirania vieţii sociale, la omul care se creează pe sine acţiunea este spontană şi nu lasă resturi în memorie, după ce s-a consumat.

Activitatea este caracteristică omului vieţuitor, acţiunea este a omului care se creează pe sine. În cazul omului creator de cultură sunt prezente ambele manifestări: activităţile, orientate spre odihnirea de fiinţă şi acţiunile, ce irump dinlăuntrul său, în creaţie, ca manifestări ale chipului lui Dumnezeu. Ele ţin de o alchimie pe care creatorul nu o poate controla, având sentimentul că Ceva se rosteşte prin el, independent de voinţa sa.

Într-un univers al Creaţiei, omul îşi poate dovedi esenţa divină, îşi poate dobândi Libertatea prin creaţie; adevărata libertate nu există decât în activitatea creatoare. Sfântul Serafim, observa Nikolai Berdiaev n-a creat nimic decât pe sine însuşi şi numai prin asta transfigura lumea. Puşkin a creat ceva măreţ, de o nemăsurată valoare pentru Rusia, pentru lume, dar nu s-a creat pe sine. În creaţia geniului există un fel de jertfă de sine… Sunt adânc încredinţat că genialitatea lui Puşkin, care parcă îi distrugea sufletul în faţa oamenilor, este în faţa lui Dumnezeu egală cu sfinţenia lui Serafim, care i-a salvat sufletul! . Puşkin, marele neodihnit de fiinţa poeziei nu s-a putut ridica la tăria omului care se creează pe sine. Să ne amintim însă că fiecare îşi joacă mântuirea pe calea ce i-a fost dată (poezie, pictură, muzică, ştiinţă, filosofie, teologie…), iar a te mântui, afirmă un teolog, este a-ţi realiza vocaţia, a rodi talantul pe care l-ai primit la naştere.

Geniul, ne aminteşte Nicolae Berdiaev în cartea “Sensul creaţiei”, reprezintă, alături de sfânt, modelul însuşi al creativităţii eliberatoare. „Genialitatea” – spune Berdiaev – „este sfinţenia îndrăznelii.” Ea presupune sacrificiul de sine drept cale de realizare a unei opere suprapersonale; sfinţenia, la rândul ei, este prelucrare a sinelui, orientată către deplinătatea persoanei. Puşkin pe de o parte, Serafim de Sarov pe de alta. Cel dintâi, observă Andrei Pleşu în prefaţa cărţii lui Berdiaev, este “temerar şi autodestructiv, cel de-al doilea smerit, mereu în stare de veghe şi de o cuminţenie îngerească. Dar amândoi la fel de îndreptăţiţi să întruchipeze, la judecata de apoi, norma umanităţii, normalitatea ei. Amândoi ilustrează o teză, ea însăşi foarte îndrăzneaţă, pe care Berdiaev preferă s-o lase în penumbra subînţelesului: e ceea ce am numi teandria Duhului Sfânt. Ni se sugerează, în definitiv, la limita ereziei, că nu numai în Fiul se întâlnesc „cele două naturi” (a lui Dumnezeu şi a omului), ci şi în Duh. În sfera creativităţii, Duhul pare a se defini ca emanând simultan de la Tatăl şi de la om: o insolită anexă la disputa Filioque şi o promisiune de mântuire, prin synergia creaţiei, a întregii umanităţi”.

A fi înseamnă a fi creator, iar deschiderea întru creaţie acoperă toate orizonturile, de la creaţia artistică, literară, la iubire şi la sfinţenie, omul fiind singura fiinţă de pe pământ care poate trăi cu sentimentul că poate fi întreg doar dacă devine o parte purtătoare de Întreg.

Dan Dumitru Iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.