Jurnalul unui bibliotecar: fiecare cu firea lui…

writingDacă fac liturghie și m-am împărtășit, spune într-o carte părintele duhovnic al monahilor de aici, sunt mulțumit. Nu-mi trebuie Țara Sfântă, Ierusalimul, Sfântul Munte. Format în preajma părintelui Paisie Olaru și a Părintelui Cleopa, acest călugăr născut în anul 1965 a moștenit de la ei calea categorică, riguroasă a monahismului moldav. Monahismul de după 1990, mai spune el, a adus două catastrofe: telefonul mobil și libertatea de mișcare a călugărilor. Într-adevăr, când ai ales monahismul trebuie să te statornicești într-un loc și să începi lucrarea asupra ta însuți, iar vorbitul la mobil, călătoriile, nu fac decât să te scoată din sine, viciind mediul în care ai ales să trăiești. Dar, din nefericire, foarte puțini monahi sunt la nivelul mediului pe care l-au ales și atunci cad în sfera aflării în treabă la români. Ce să-i faci, strâmtă este calea care duce la Împărăție și tragedia este că poți fi alături de cale având sentimentul că ești pe ea, ba mai mult, dând și sfaturi docte, culese de prin cărți celor care, văzându-te în haine negre, îți cer cuvânt de învățătură. Tu te faci că îl dai, ei se fac apoi că îl lucrează și uite așa ne trecem viețile, felicitându-ne unii pe alții, fericindu-ne unii pe alții, că ne-a lăsat bunul Dumnezeu în sânul dreptei credințe! Se povestește că un idol al casei, plămădit din ceară, se afla lângă focul în care erau călite vase de preț. Când începu să se topească, se plânse focului:

– Cât de crud poți fi cu mine, lor le dăruiești durabilitate, iar pe mine mă distrugi!

– Să te plângi mai degrabă de firea ta, răspunse focul, eu sunt pretutindeni același.

Așa și cu focul creștinismului; fiecare cu firea lui…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.