Jurnalul unui bibliotecar: …avea coperta rosie…

Este marți, 28 decembrie, ultima zi de lucru din acest an. Sunt în tura de după-amiază, iar pe la ora 16 apare în secție o cititoare a noastră cu mintea puțin tulburată, fiica unui cunoscut profesor de filosofie pe care l-am avut și eu ca dascăl în anii de liceu. Se specializase în logică, dar, din păcate, n-a reușit prin cursul de materialism dialectic și istoric pe care ni l-a predat în clasa a douăsprezecea (în anul 1979) să-mi trezească interesul pentru filosofie. Spun din păcate pentru că, cine știe, poate aș fi ocolit facultatea de Transporturi…

Fiica lui, pensionată de boală cred, este unul din puținii locuitori ai orașului care petrece multe ore în bibliotecă. De obicei se așează într-un fotoliu, ia o carte și începe să citească, răsucindu-și cu mâna stângă șuvițele albe de păr. De data asta se plimbă apatică printre rânduri, fără a lua un volum; de fapt privește rafturile tixite cu cărți fără să vadă titlurile, cu acea privire întoarsă înlăuntru, a statuilor. Într-un târziu ia totuși o carte, o răsfoiește absentă și o pune la loc, continuându-și periplul printre rafturi. Cred că singurătatea din preajma sărbătorilor a adus-o în starea aceasta; pentru persoanele singure sărbătorile (Crăciunul, Paștele) nu sunt un prilej de bucurie.

În timp ce stau de vorbă cu un vechi prieten revenit acasă de sărbători, ea se așază într-un fotoliu și privește în gol. Dacă aș fi fost numai noi în secție poate că aș fi încercat să leg un dialog… Minutele trec, trec, eu și prietenul meu depănăm amintiri, iar la răstimpuri o privesc cu coada ochiului: stă nemișcată, cu privirea pierdută, dar într-un târziu se ridică brusc și pleacă. Sărbători fericite, îi spun în gând. Prietenul meu pleacă, iar peste jumătate de oră biblioteca se va închide. Pe ultima sută de metri apare un obișnuit al secției, puțin amețit și mă roagă să-l las să aleagă trei cărți; se întoarce cu literatură de consum, iar în timp ce completează data de restituire cântă:

Din bătrâni se povestește
Ceaușescu mai trăiește
Aplecat într-un baston
Ne vede de la balcon…

Apropiindu-se de mine spre a-mi întinde volumele, întru înregistrarea electronică, mă acoperă cu un miros de vin ieftin și cu refrenul: Moș Crăciun, Moș Crăciun…

După ce a lucrat o perioadă într-un anticariat ce avea anexată o bibliotecă Orwell scria: Mulți din cei care intrau la noi erau genul de oameni care sunt o pacoste oriunde, dar într-un anticariat se pot manifesta mai bine. De exemplu, bătrâna și simpatica doamnă care „caută o carte pentru un invalid “(o cerere foarte des întâlnită) și cealaltă bătrână și simpatică doamnă, care a citit în 1897 o carte extrem de frumoasă și se întreabă dacă i-ai putea-o găsi. Din păcate, nu-și mai amintește titlul sau autorul, deși își amintește că avea coperta roșie. (…)

Într-un oraș ca Londra există întotdeauna pe străzi destui nebuni fără acte, care tind să graviteze în jurul librăriilor și anticariatelor, pentru că un anticariat este unul din puținele locuri în care poți arde gazul mult timp fără să cheltuiești nici un ban. Până la urmă ajungi să-i recunoști pe oamenii aceștia aproape dintr-o privire. Cu toate vorbele lor pompoase, felul lor de a fi are ceva decrepit și haotic. (…)

Într-o bibliotecă de împrumut vezi gusturile adevărate ale oamenilor, nu cele afișate, iar unul din lucrurile care te izbesc e cât de mult au căzut în dizgrație romancierii englezi „clasici“.

Dan D. Iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.