Suntem o cultură, afirmă Gabriel Liiceanu, în care dacă ar apărea „Critica rațiunii pure “, ar trece neobservată. Dar a apărut deja. Cu titlul „Devenirea întru ființă “. A trecut neobservată. Și tot el: Răul pe care i l-au făcut câțiva neinspirați lui Noica: au abătut discuția de la esențial, de la operă. Vorba lui Levinas despre Heidegger: s-ar putea să fie adevărat tot ce spuneți (rău) despre el. Dar ați citit „Ființă și timp “?

*

Cu dulce dăruire românească, așa semna în ultimii ani Noica pe volumele pe cale le dăruia.

*

Mi s-a cerut, de către o tânără poetă – Georgiana Ploscaru – o prefață la viitorul ei volum de versuri. Mă simt onorat, dar cred că în momentul în care încep să ți se ceară prefețe, îmbătrânești.

*

Unul din medicii mei de familie avea foarte mulți pacienți de vârsta a treia și, când aveam nevoie de o consultație, stăteam la o imensă coadă formată din oameni bătrâni. După ani și ani, situația se mai îmbunătățise, pentru că bătrânii se răriseră, prin moarte. Mergi la doctor și te tratezi până mori, doctorul, la rându-i, moare și el, lăsând locul altui medic și altor pacienți care vor urma, implacabil, același drum. Asemenea medicului de familie este și bibliotecarul. La secția unde lucrez vin, lunar, câteva duzini de pensionari, spre a împrumuta cărți, de cele mai multe ori facile, uși întru evadarea din cenușiul vieții de zi cu zi, întru lumina lumii celor bogați, sau a lumii celor ce ne conduc, ori a celor ce ne promit dezlegarea tuturor misterelor. Cititorii, ca și bibliotecarii, ca și cărțile, se trec și mor… Atunci de unde atunci atâta răutate, atâta crispare, atâta încremenire în proiect, atâta aflare în treabă? Din faptul că nu înțelegem precaritatea trecerii noastre pe acest pământ…

*

Dintre toți pacienții mei trecuți de mijlocul vieții, nota Jung în anul 1932, nu există unul singur a cărui problemă hotărâtoare să nu fie aceea a atitudinii religioase… și nici unul nu va fi cu adevărat vindecat.

Dan D. Iacob