Pagini despre Sfântul Vasile cel Mare (6): Centralitatea Mântuitorului Hristos în Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare

În creştinism desăvârşirea este strâns legată, indisolubil legată, de Biserică, de Sfintele taine şi de Sfânta Liturghie. De aceea, trebuie să zăbovim acum, după ce am conturat viziunea Sfântului Vasile cel Mare despre chipul şi asemănarea omului sau despre regulile vieţuirii în comunităţile creştine pe care le-a elaborat, asupra locului central pe care-l ocupă Mântuitorul Hristos în Sfânta Liturghie pe care ne-a lăsat-o. Dar pentru a putea înţelege semnificaţia Sfintei Liturghii în cadrul cultului creştin, trebuie să amintim faptul că textul scripturistic nu este doar un text literar sau istoric, ci în primul rând unul cultic, dacă ţinem cont de faptul că scrierile pauline şi cele soborniceşti se lecturau şi se lecturează în cadrul slujbelor şi că în conţinutul lor se regăsesc multe din formulele liturgice. Pe de altă parte, prin centralitatea Mântuitorului Hristos înţelegem că nu Scripturile Îl explică pe Hristos, ci Hristos Cel răstignit şi înviat explică Scripturile. 1, fapt care nu putea să nu fie oglindit şi de trăirea celor care au crezut în El, de felul în care se rugau atunci când se adunau pentru „frângerea pâinii“, de felul cum îşi exprimau aşteptările faţă de Parusia Domnului.2

Timpul prezent este, în viziunea creştină, intervalul dintre Învierea lui Hristos şi întoarcerea Sa. Ca interval, acest timp devine unul al Sfântului Duh, un timp al Bisericii, al propovăduirii Evangheliei, deoarece, prin viaţa, moartea şi învierea lui Hristos, Împărăţia lui Dumnezeu nu mai este doar viitoare ci viitoare şi prezentă. Această concomitenţă a prezentului cu viitorul este oglindită deplin în Sfânta Liturghie răsăriteană, liturghie atribuită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii Predaniei apostolice. Astfel Sfânta Liturghie devine figura sacramental-simbolică a prezenţei sacramentale a lui Hristos cel înviat.

Numai datorită centralităţii lui Hristos putem rosti rugăciunea ce ocupă un loc principal în anafora Sfântului Vasile cel Mare : Stăpâne al tuturor , Doamne al cerului şi al pământului şi a toată făptura cea văzută şi nevăzută, Cel ce şezi pe scaunul slavei şi priveşti adâncurile, Cel ce eşti fără de început, nevăzut, neajuns, necuprins, neschimbat, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, al marelui Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, nădejdea noastră, Care este chipul bunătăţii Tale, pecete asemenea chipului, Care întru Sine Te arată pe Tine, Tată, Cuvânt viu, Dumnezeu adevărat, Înţelepciune înainte de veci, viaţă, sfinţire, putere. Lumina cea adevărată prin Care S-a arătat Sfântul Duh, Duhul Adevărului, darul înfierii, arvuna moştenirii celei ce va să fie, începutul bunătăţilor celor veşnice, puterea cea făcătoare de viaţă, izvorul sfinţeniei, de Care toată făptura cea cuvântătoare şi înţelegătoare, întărită fiind, Ţie îţi slujeşte şi Ţie pururi îţi înalţă cântare de slăvire, că toate împreună slujesc Ţie.3

Cuvântul lui Dumnezeu şi Sfânta Euharistie sunt unite în Hristos, putându-se astfel afirma că întreaga trăire creştin ortodoxă este orânduită în jurul Sfintei Liturghii.

Pe de altă parte, trebuie amintit faptul că în rugăciunile liturgice din redactarea Sfântului Vasile cel Mare se oglindeşte conştiinţa lui prezentă în Regulile monahale.

Meritul Sfântului Vasile cel Mare este acela de a fi subliniat legătura strânsă dintre rugăciunea liturgică şi cea numită rugăciunea inimii.

Rugăciunea dinaintea epiclezei este una dintre cele mai frumoase pagini de teologie ale sfântului, cea mai concisă şi densă sinteză de soteritologie din primele veacuri creştine: Care, fiind strălucirea slavei Tale şi chipul ipostasului Tău şi purtând toate cu cuvântul puterii Sale, nu răpire a socotit a fi asemenea Ţie, ci Dumnezeu fiind, mai înainte de veci, pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a vieţuit şi, din Sfânta Fecioară, întrupându-Se, S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-se pe sine asemenea cu chipul smeritului nostru trup, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale. Că, de vreme ce prin om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, a binevoit Unul-Născut Fiul Tău, Cel Care este în sânurile Tale, Dumnezeule şi Tată, să se nască din femeie, din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, făcându-se sub Lege, ca să osândească păcatul în trupul Său, pentru ca cei morţi întru Adam, să învieze întru Însuşi Hristosul Tău. 4

Viziunea eshatologică despre realitatea Împărăţiei cerurilor redată de rugăciunile anaforalei liturgice în alcătuirea Sfântului Vasile cel Mare confirmă viziunea conturată de el în tratatul Despre Duhul Sfânt, tratat în care este evocat cultul ca deschidere asupra eshatologiei, deschidere prin care primim adevărata înţelegere a istoriei precum şi puterea de a participa pozitiv la ea.

(va urma)

Dan D. Iacob


1 Luca 22, 44- 49

2 Pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita Centralitatea lui Hristos în Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare,

în Petre Semen şi Liviu Petcu Părinţii Capadocieni Ed. Fundaţiei AXIS 2009 p. 71

3 Liturghier, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al B.O.R., Bucureşti 2000 p. 227-228

4 Sfântul Vasile cel Mare Liturghia, p 10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.