Un lama tibetan pe nume Chogyan Trungpa, vorbește despre materialismul spiritual, adică despre acea capacitate a eului de a se folosi de filosofie, religie, tradiție ca de niște obiecte exterioare, fără a năzui să le treacă din mediu extern în mediu intern: Dacă maestrul ne spune să renunțăm la eu, încercăm să imităm această renunțare. Trebuie să ieșim din materialismul spiritual. Am studiat atât de mult, avem o vastă colecție de cărări spirituale, o vitrină a eului, dar, de fapt, nu am făcut decât să creăm un magazin de antichități. Suntem niște dughenari. Am ales aceste cuvinte ale tibetanului, dar cred că atitudinea pe care o conturează el se regăsește și în tradiția creștină. Toți cei ce au pășit pe drumul desăvârșirii ne spun să lăsăm deoparte „vorbirea despre” și să ne concentrăm pe „vorbirea cu”. Dacă te îndrăgostești nu te mulțumești doar să vorbești la nesfârșit despre ființa iubită, vrei să vorbești la nesfârșit cu ea, să te umpli de prezența ei. Așa se întâmplă și cu Dumnezeu; dacă te-ai îndrăgostit cu adevărat de El vrei să-I vorbești, vrei să-L asculți, să te umpli de prezența Lui și să renunți la lungile tirade despre El.

Cultura nu e o destinație, ne amintește Andrei Pleșu în „Note, stări, zile”, e un loc de pelerinaj, de trecere. În spațiul ei toți sunt invitați și nimeni nu e gazdă. Când începi să te simți gazdă, să te simți „acasă “, „proprietar “în teritoriul culturii, cazi în condiția de administrator. Devii un funcționar steril al intelectului, un personaj auxiliar.

Funcționar steril, dughenar, administrator, iată câteva apelative pentru cei ce se mărginesc doar la pojghița materialismului spiritual.

Dan D. Iacob