Firul Ariadnei

995542-diklÎntre cărţile premiate anul acesta de Filiala Bacău a U.S.R. se numără şi volumul Convorbiri imaginare cu Jorge Luis Borges, semnat de scriitorul băcăuan Petre Isachi, volum apărut, anul trecut, la Editura Rovimed. Născut în anul 1939, profesor de limba şi literatura română, critic şi istoric literar, eseist, jurnalist, prozator, Petre Isachi conduce Revista de literatură 13 PLUS, este membru al U.S.R din anul 2012 şi a scris, între altele, volumele: Despre mine şi Dalila (2013), Amanta de proximitate (2011), Autoportret în oglindă (2009), Vasile Voiculescu, Ultimele sonete… sau Cum se elimină Complexul Shakespeare (2001).

Cartea se deschide cu două replici ce trimit la tema oglinzii şi a oglindirii, opera marelui scriitor sud-american înfăţişându-ni-se ca o imensă oglindă în care cititorul se redescoperă, ducându-se, cu gândul, la vorba lui Nichita Stănescu: Un poet este cu atât mai mare, cu cât cei care-l citesc nu pe el îl descoperă, ci pe ei înşişi. Adevărul acesta nu se aplică numai poeziei ci şi filosofiei, teologiei, scrierilor ezoterice, literaturii, iar când ai în faţă oglinda unui autor care topeşte în opera lui toate aceste orizonturi (aşa cum se întâmplă în cazul lui Borges), atunci, printr-o carte ca cea a lui Petre Isachi ai şansa să înţelegi, în primul rând, cine este, înlăuntrul său …Petre Isachi. Un lucru, spunea într-un rând Hegel, nu se poate oglindi în oricare altul ci într-un altul al său. Goethe numea asta afinităţi elective. N-am putea vedea soarele dacă ceva din esenţa soarelui n-ar sălăşlui înlăuntrul ochiului nostru, mai spunea el, prelungind poate vorba aceea a lui Paracelsus, după care cerul de deasupra noastră nu este decât o proiecţie a cerului lăuntric.

Se povesteşte că, odată, la Platon a venit un discipol şi l-a întrebat de ce, dacă vede calul, nu vede şi Ideea de cal. Pentru că nu ai ochi pentru Idee, i-a răspuns filosoful, iar răspunsul lui poate da seamă şi de cartea profesorului Petre Isachi, în măsura în care ea ne relevă pentru ce a avut ochi domnul profesor, când s-a oglindit în opera amintită. Opera lui Borges este o lume în sine, izvorâtă din fiinţa demiurgică a unui geniu cum puţine au fost în secolul al XX-lea şi, de aceea, întâlnirea cu ea sfârşeşte, implacabil, prin a-ţi revela propriile margini.

Scrisă sub forma unui dialog între autor (Pedro) şi creator (Borges), cartea are trei capitole, ce subsumează tot atâtea convorbiri:

– Despre mituri cioplite cu „dalta lui Homer” şi cântate cu vioara lui Enescu, în care sunt abordate temele:  Literatura, o carte scrisă de toţi oamenii? * Vizibilul, reflexul invizibilului * Jucăm roluri aparent antitetice în Marele Teatru al Lumii *  Regele, Poetul şi Curtea * Întrebările de „orb” ale lui Pedro * Supremaţia autocenzurii * Blestemul creaţiei * Ideea de (ne)sfârşit * Literatura, vis dirijat * Zădărnicia nemuririi * Labirintul perfect * Memoria universului * Roata, şarpele şi crucea * Răzbunarea cărţilor necitite * Predestinarea * Suntem simultan victima şi călăul * Dreptatea este (in)umană? * Sămânţa unui infern posibil * Viaţa este un vis * Schimbarea identităţii* Insinuarea tragicului * Necesitatea nebunilor * Destinul Minotaurului * Orgoliul zeilor vs. orgoliul oamenilor * Punctul în care „converg toate punctele” * Deşertul * Uitarea * Sacrificiul * Inspiraţia şi voinţa divină * Imposibilitatea oricărei originalităţi. * Muzica misterioasă şi interogativă a Lumii.

– Despre convergenţa ideilor şi a miturilor din „Prima convorbire” văzute în „Coloana nesfârşită” a lui Brâncuşi şi  auzite în muzica naiului lui Gheorghe Zamfir, în care temele sunt: Nimeni nu este ceea ce este * Trădăm şi suntem trădaţi * Misterul prieteniei * „Prăpastia destinului” * Prezentul etern * „Nici un act nu este involuntar”! * Femeia * Nostalgia absolutului * Lumea ca voinţă * Textele pervertesc realitatea * Nimic nu este întâmplător * Fatalitatea conflictului * „Străinul” din noi şi de lângă noi * Ecce Homo * Resurecţia mitului christic * Sensul care se face * Universul un Teatru al oglinzilor? * „Teroarea nimicului” * Singurul, nu singur * Neamul Yahoos * Enigma Timpului * Reîntoarcerea lui Homer * Amintirile-ecran * „Unul e în toţi” * Trăim contaminaţi de frică şi de nebunie * Înţelepciunea lui Dumnezeu * Identificarea cu duşmanul * Ce aşteptăm şi de la cine? * Metafizica prezenţei vs. Metafizica absenţei.

– Despre convergenţa cu „Masa Tăcerii” a celor Trei Convorbiri contaminate de „Arta fugii” şi de  muzica religioasă a lui Iohann  Sebastian Bach, cu temele: Complotul tăcerii * Canibalizarea Lumii * Sclavul absolut: Regele * Defulările reginei * Dictatura Banului * Dificultatea oricărui dialog * Cine înţelege vede * Eros şi Thanatos * O posibilă erată la Legile lui Dumnezeu * Raţiunea de a fi a Răului * Disconforitul stării de mirare * Socratismul din morala lui Platon * Dedal continuă să construiască * Totul este posibil * „Nu există eveniment în sine” * În căutarea Cuvântului * Beţi de amintiri şi de uitări * Numai ficţiunea nu minte * „Nimeni nu-l poate învăţa pe celălalt” * Poetul caută „un alt cuvânt” * „Peştii” lui Sorescu din „Iona” * Esse est percipi * Evadarea în utopie * Odin şi tăietorul de lemne * Mediocritatea învinge spiritul aristocratic * „Eu este altul” * Fatalitatea convertirii în tragic * Adevărul: metaforă, metonimie, iluzie? * Primejdia de a zări Divinitatea * Tigrul albastru, un tabu sacralizat * Taina omului cifră * Misterul pietrelor zămislitoare * Deşertul biblic * Dumnezeu şi Allah * Reîntoarcerea identicului * „Miracolul obscen” * Spaţiul cuprinde totul * „Necesitatea nu are nici o lege”? * Haosul este inextirpabil * Cecitatea cerşetorului * (Co)relaţia mentor – discipol * Trăim în paradis?! * Câtă memorie, atâta identitate * Ubicuitatea şi eternitatea spiritului * Biblioteca este opera lui Dumnezeu * Cartea a fost, este şi va fi inacesibilă * Interpretarea ideală: interpretarea unei cărţi în toate cărţile! * Inchizitorii Bibliotecii * Scriem şi citim opere imperfecte * Există o carte-cheie? * Prostia suntem noi? * Secretul: sclav şi stăpân * Biblioteca „iluminată, solitară, infinită, inutilă, incoruptibilă, secretă” * Ordinea cărţilor * Drama opţiunii * Adevărul la persoana I * Suntem autorii duşmanilor noştri * Labirintul invizibil al scriitorului * De ce a ales Iuda, abuzul de încredere şi delaţiunea? * Dumnezeu s-a făcut om până la infamie * Orice tip de sacrificiu este neinvalidat, atenuat prin banalizare, uitat * Opera: mecanism semiotic * Norocul cercului strâmt! * Philosophia perennis vs. Philosophia garrula * „Orice cuvânt contestă alt cuvânt”

Citind temele de mai sus te simţi copleşit. Cum poţi, te întrebi, să abordezi într-o carte ce numără doar 289 de pagini, un asemenea orizont? Cu ce vei rămâne, ca cititor, la sfârşit, după lectură?

Parcurgând cartea profesorului Petre Isachi, pe care-l cunosc (suntem, amândoi, membri ai Filialei Bacău a U.S.R, din acelaşi an), gândul m-a dus la volumul Borges despre Borges: convorbiri cu Borges la 80 de ani, apărut în anul 1990, la Editura Dacia din Cluj, carte ce are următorul cuprins: Insulele secrete * Când mă trezesc * A venit treptat, ca un amurg de vară * Eu simbolizez pur şi simplu ceea ce sunt * Publicul este o iluzie * Eu însă prefer să visez * Un scriitor îşi aşteaptă propria sa operă * Timpul este misterul esenţial * Mi-am imaginat întotdeauna paradisul ca o bibliotecă * Coşmarul, acest tigru al visului * Am trăit mereu cu teama de oglinzi.

Comparaţi acest cuprins, ce trimite la ceea ce s-a numit Firul Ariadnei, cu cele trei pagini ce vor să structureze temele convorbirilor din cartea gândită de Petre Isachi şi veţi vedea lesne diferenţa, veţi simţi diferenţa. În cartea publicată la Cluj se regăsesc nu mai puţin de 12 interlocutori ai lui Borges (număr simbolic), plus un editor. După 1990, ea mi-a deschis drumul către Universul Borges tocmai pentru că, dincolo de informaţiile despre viaţa lui, a reuşit să mă ducă pe Prag, pe pragul dintre lumi. Citisem Cărţile şi noaptea, câteva nuvele, dar foamea de Borges s-a născut odată cu lectura cărţii amintite. Din păcate, cartea profesorului Isachi nu trezeşte foamea de Borges, rămânând o aglomerare de teme, termeni, expresii, trimiteri, paranteze, care, după câteva zeci de pagini de lectură încep să te obosească (ce este mult strică, spune o înţeleaptă vorbă), simţindu-te constrâns să pui volumul deoparte.

Din volumul tipărit la Cluj rămâi cu formulări memorabile: Nefericirea este una dintre multele unelte date scrisului. Nefericirea, singurătatea, toate acestea trebuie folosite de scriitor. Chiar şi coşmarul este o unealtă. Multe din povestirile mele mi-au fost date de coşmaruri. Sau: Oamenii cred că Iadul este un loc anumit pentru că l-au citit pe Dante, eu însă mă gândesc la el ca la o stare. Şi-mi amintesc o parte a unui vers din Milton, când Satana spune: “Eu însumi sunt Iadul”. Sau: Personal, nu cred în viaţa de apoi. Sper că voi înceta să exist. Sau: La urma urmei, avem un destin. Altfel am înnebuni de plictiseală.

Borges este un Personaj complex, unic, şi, dacă năzuieşti să scrii o carte de dialoguri imaginare cu el, trebuie să-ţi fie dat să naşti, la rându-ţi, un Borges, după chipul şi asemănarea celui dintâi, nu după chipul şi asemănarea ta. În cartea domnului profesor, Borges vorbeşte aşa: Ce ciudată e soarta scriitorului! La început este baroc, baroc din vanitate, iar cu trecerea anilor, dacă astrele îi sunt prielnice, poate dobândi nu doar simplitatea, care nu înseamnă nimic, ci modesta şi misterioasa complexitate.

Cărţi asemenea celei pe care a năzuit s-o scrie Petre Isache nu se nasc doar pe baza fişelor de lectură şi a meditaţiilor în marginea lor, doar pe baza inventarului de teme risipite în opera lui Borges. Poţi să faci asta, dar n-ai să obţii, la limita de sus, decât o carte exactă, nu una adevărată. Ori o carte de genul celei pe care a voit să o scrie domnul profesor, trebuie să aibă tăria unei Bune Vestiri. Din păcate, în cartea lui Petru Isachi n-am asimţit urma vreunei Bune Vestiri. Desigur, luate separat, sunt pagini care merită atenţie, dar aici vorbim de întreg, pentru că o carte este un întreg.

Cititorul familiarizat cu opera lui Borges ştie că acesta are harul de a te aduce, prin scrierile sale, pe pragul dintre lumi, dintre lumea aceasta şi lumea Adevărului. Esteticul, spune el într-un rând, este iminenţa unei revelaţii care nu se produce. Citind cărţile lui Borges tocmai asta simţi: dacă autorul ar fi continuat să mai scrie câteva rânduri, câteva pagini, s-ar fi produs revelaţia, ai fi păşit în imperiul Adevărului.

Când închipui o carte de dialoguri imaginare cu Jorge Luis Borges, trebuie să ai, la rândul tău, capacitatea, harul, de care am amintit, altfel, cartea ta va rămâne o simplă înşiruire de teme importante, de autori, citate, care nu reuşesc să-l ducă pe cititor pe pragul dintre lumi. Din păcate, cartea profesorului Petre Isache nu reuşeşte să ne aducă pe Prag, nu reuşeşte să ne redea vraja paginilor scrise de Borges, rămânând doar o notabilă încercare de a recrea o lume pentru care, în pofida ştiinţei de carte, autorul nu are organ. Altfel, temele înşiruite pe parcursul celor trei capitole (reproduse şi de noi mai sus), sunt importante. Dar abordarea lor nu ne dă sentimentul dominant pe care-l trăim când citim scrierile lui Borges: iminenţa unei relevaţii care nu se produce, tensiunea Pragului.

Convorbirile se vor, mărturiseşte autorul, o intruziune în labirintul Operei borgesiene, dar spre a putea răzbi în acest labirint el pare să fi uitat că are nevoie de un Fir al Ariadnei. Petru Isachi îşi descoperă preferinţe de lectură comune cu Borges (Palton, Schopenhauer, Nietzsche, Heidegger, Gianni Vattimo, Umberto Eco, Derrida, Aristotel, Heraclit), semnul, visele, inconştientul sunt partenerii noştri de încredere. (…) Pe scurt: visăm să romantizăm Lumea. Aşa cum visează toţi cititorii borgesieni…

Cartea, ne spune domnul profesor, are şi un scop didactic: să-l determine pe potenţialul cititor să se apropie de opera lui Borges.

Petre Isachi are, fără îndoială, întinse lecturi, dar îngrămădirea pe o aceeaşi pagină a mai multor citate, enumerarea mai multor teme, derutează, copleşeşte cititorul. Supratema Convorbirilor este, după cum ne destăinuie autorul, obsesiva “Reîntoarcere a Identicului”, iar “Convorbirile imaginare…” pe care le oferă cu smerenie Regelui sunt, de fapt, o biografie a gândirii borgesiene.

Din păcate pentru cititor, amestecul de teme, termeni, citate, poeme, sentinţe, nu conturează decât un labirint în care, fără a ni se da Firul Ariadnei, ne rătăcim iremediabil.

M-am tot gândit în ultimii ani la volumele scrise de profesorii de liceu ce predau limba şi literatura română, pornind de la observaţia lui Constantin Noica, după care profesoratul (el se referea la universitarii din sfera filosofiei), deformează, făcându-l, la limită, inapt pe cel care-l practică pentru creaţia filosofică. Cred, la rându-mi, că şi profesoratul în zona limbii şi literaturii deformează (fişe de lectură, planuri de lecţii, obligativitatea de a-i livra elevului cunoştinţe), făcând ca, de cele mai multe ori, eseurile profesorilor de umanioane să fie cel mult exacte, dar lipsite de adevăr (în sensul în care făcea Constantin Noica distincţia). Este, după părerea mea, şi cazul cărţii profesorului Petre Isache, de a cărui creaţie am încercat să mă apropii pornind de la dictonul: vom critica opera, iar nu persoana.

Poate, dacă domnul profesor reuşea să ne acorde şi câte un respiro cărţii, presărând, în imaginarul dialog, date reale despre viaţa şi opera lui Borges, poate dacă nu bolduia atâtea fraze, dacă nu trecea, repede, repede, de la o temă importantă la alta şi mai importantă, într-o cavalcadă ce-ţi taie răsuflarea, cartea ar fi fost o reuşită.

Dan D. Iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.