Am cunoscut, la un moment dat, o doamnă care făcea tratamente neconvenționale și de fiecare dată când un pacient intra în cabinet îl îmbrățișa. Era acea îmbrățișare fără conotații sexuale, între două ființe ce s-au întâlnit ca să se ajute. Pacienții erau mirați la început de acest gest, dar treptat și-au dat seama că el făcea parte din tratament. Într-o zi a intrat o femeie trecută de 50 de ani care a izbucnit în plâns când a fost îmbrățișată. Întrebată de ce a avut această reacție femeia a răspuns că ea nu fusese îmbrățișată de nimeni, niciodată. Lumea în care trăim a coborât totul la nivelul epidermei, încercând să ne pervertească simțurile și să ne facă să privim totul numai prin prisma relației sexuale. Astfel, cei mai mulți dintre noi nu mai știm ce înseamnă o privire de îmbărbătare, un surâs, o îmbrățișare, o legătură între doi oameni vii, care au nevoie de un sprijin, fără ca toate acestea să trimită, inevitabil, la o partidă de sex…

Cred că a fi puternic nu înseamnă a nu avea slăbiciuni, ci a dobândi știința de a le ține sub control. Se povestește că la un înțelept a venit un om care pretindea că a depășit toate ispitele.

– Dacă mergi pe stradă, îi spune înțeleptul, și vezi o femeie frumoasă cum reacționezi?

– Prima pornire, răspunde omul, este să mă duc spre ea, dar mă stăpânesc și trec mai departe.

– Dar dacă vezi un ban de aur în praful drumului?

– Primul imbold este să mi-l însușesc, veni răspunsul, dar mă stăpânesc și-l dau unui sărman.

Întrebările au continuat, trecând în revistă toate ispitele, iar la sfârșit bătrânul i-a spus:

– Vezi dar că nu sunt omorâte patimile, ci doar legate. Ai grijă să nu se dezlege!

Povestirea aceasta vine din Pateric, din mediul monahal, unde rigorile sunt altele, dar înțelesurile ei ne sunt și nouă de folos. Omul trăiește sub trei orizonturi: al fricii, al foamei și al erosului. Cea mai cumplită sete, s-a spus, este setea în preajma fântânilor; ai băut și ți-e frică, pentru că sunt mulți alții care vor să bea după tine, că nu-ți mai veni rândul când îți va fi din nou sete. Apoi vine foamea, foamea de alimente, de plăceri, de celălalt, foamea de distracție și vine erosul, de la nevoia de celălalt, de la nevoia de securitate emoțională (bărbatul meu, femeia mea), până la iubire, la iubirea de divin, la iubirea care mișcă sori și stele…

Fapt este că suntem cu toții prinși, mai mult sau mai puțin, de puterea acestor orizonturi și ține de felul de ființă al fiecăruia cum dozăm întâlnirea cu ele. De obicei, în anii tineri, ne lăsăm locuiți de toate tentațiile, dar mai apoi, pe măsură ce acumulăm experiență, începem să fim selectivi, să ierarhizăm țelurile pe care vrem să le atingem. Din păcate ne dorim mai multe lucruri în același timp și de aceea nu ne împlinim deplin pe nici una din căi. Dacă am avea o bună cunoaștere de sine ar trebui, după vârsta de 40 de ani, să putem definitiva liniile de forță ale universului nostru și să ne gândim prioritățile în funcție de ele. Dar, din nefericire, foarte puțini dintre noi se maturizează cu adevărat. Cei mai mulți continuăm să ne lăsăm purtați, trăiți, de tot felul de pulsiuni, să ne lăsăm furați de infinitul spectacol al lumii, iar în aceste condiții este firesc să nu găsim un liman, un capăt al liniștii noastre.

Se povestește că Socrate trecea prin piața publică spunând: Iată câte lucruri de care nu am nevoie!

Dar noi ne amăgim că avem nevoie de o mulțime de lucruri și – pentru dobândirea lor – intrăm în iureșul înnebunitor al banilor. Spectacolul lumii este ca și nesfârșit și nu vei putea spune niciodată că ai dobândit tot ce ți-ai dorit, nu vei putea spune că ești cu adevărat mulțumit, împlinit. Fericirea ține doar de suflet, de iubire, de pace interioară și, pentru dobândirea ei, lucrurile exterioare sunt doar un simplu decor, un context. Ea este textul, adevăratul text, dar când nu-l avem, ne rătăcim în context și sfârșim prin a confunda textul cu contextul.

Dan D. Iacob