Stau la pupitru cu o carte în față și aștept cititorii. Din locul în care sunt așezat văd intrarea principală și, de multe ori, simt vibrația utilizatorilor ce intră pe ușă. Unii sunt nervoși, alții obosiți, unii depresivi, alții bețivi, unii distanți, alții prea familiari. Urmează întrebările standard, gesturile repetitive… Zilnic eu și colegii mei suntem supuși unui adevărat tir de vibrații ale celor grăbiți, supărați, nervoși, îngâmfați, orgolioși, mândri, egolatri. Cred c-ar trebui să mă apuc să rostesc, în gând, rugăciunea inimii – Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluește-mă pe mine păcătosul -, spre a mă apăra de această agresiune. Iată cum un mediu ostil întâlnirii cu aproapele te poate determina să pui început bun vieții duhovnicești. Sunt, desigur, și momente privilegiate, apariții serafice, misterioase, femei tinere după care zăbovesc mai mult cu privirea sau oameni cultivați, eleve de liceu cu prospețimea și inocența vârstei.

Dan Iacob