Roadele necazurilor

Nădejdea creştinului este sigură şi veşnică, căci ea n-are a se teme de condiţiile vremii, nici primejdii sau moartea nu e nevoie s-o înfrunte, iar pentru necazurile şi ispitele pe care le rabdă va lua şi răsplată bogată. Tocmai de aceea şi Sfântul Apostol Pavel ne povăţuieşte nu numai să răbdăm, ci să ne şi bucurăm de încercările care vin peste noi. Apostolii au străbătut lumea-n lung şi-n lat, dezrădăcinând rătăcirea idolatră şi răspândit pretutindeni adevărul evanghelic. Au descurajat orice fărădelege, au curăţat murdăria păcatului şi i-au învăţat pe creştini să nu aibă nici o legătură cu idolii, ci să-L adore pe singurul Dumnezeu adevărat, aşteptând învierea morţilor şi Împărăţia cerurilor. Toate acestea însă au provocat împotrivire, au pornit război, cel mai înfricoşător dintre toate războaiele. Au izbucnit tulburări peste tot, în toate regiunile, la toate popoarele, în toate oraşele, în toate casele. Predica evanghelică a desfiinţat morala veche şi a adus una nouă. Astfel, luptătorii tradiţiilor idolatre s-au răsculat. Împăraţii şi domnitorii au arătat severitate incredibilă, poporul se afla în tulburare, judecătorii pedepseau cu mare asprime. Vrăjmaşii lui Hristos au predicat război total împotriva credincioşilor Lui. Prigoane, arestări, întemniţări, exiluri, ameninţări, torturi cumplite, morţi dureroase…Lumea întreagă semăna cu o mare furtunoasă, care provoca naufragii repetate. Tatăl se lepăda de fiu, pentru că era creştin; fraţii se despărţeau; stăpânii se înfuriau pe robii lor. Teamă de prieteni; teamă de străini; teamă chiar şi de rude. Mare învălmăşeală. Ai fi zis că natura s-a răsculat împotriva ei însăşi.

 Nu trebuie uitat faptul că în secolul IV, în care a trăit şi a predicat Sfântul Ioan Gură de Aur, lupta duhovnicească pentru răspândirea credinţei creştine era la apogeu. Predicile sale electrizau mulţimile dar, asemenea depărtării de o flacără, căldura lor pălea de multe ori în inimile creştinilor, atunci când aceştia erau încercaţi de diferite necazuri. Sfântul ştia aceasta şi nu înceta să se coboare în predicile sale la nivelul situaţiilor concrete trăite de credincioşi. Însă creştinul care se împuţinează la suflet în faţa necazurilor nu se poate reînviora şi mulţumi numai cu nădejdea bunătăţilor viitoare. Ce face deci apostolul Pavel? Spune că ispitele şi necazurile sunt pricini de bucurie şi laudă, şi totodată aminteşte că prin jertfa pe cruce a Domnului am câştigat multe şi nepreţuite bunătăţi fără să ne chinuim, fără să trudim, fără să asudăm. Dumnezeu, zice, ne-a îndreptăţit fără a cere ceva în schimb, doar prin harul Său, trimiţându-L pe Fiul Lui să ne elibereze de păcat. Doar având credinţă în El ne-a dăruit iertarea păcatelor, pacea, sfinţenia, comunicarea cu Sfântul Duh, mântuirea, slava cerească cea de nepătruns. „Ne lăudăm”, aşadar, „în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Romani 5, 2).Însă lauda noastră nu se limitează doar la asta, „dar şi în necazuri ne lăudăm” (Romani 5, 3). Şi nu numai că ne lăudăm, dar ne şi bucurăm, precum se bucura Apostolul, care mărturisea: „Acum mă bucur de suferinţele mele” (Coloseni 1, 24).[83] Desigur, pentru a atinge un asemenea nivel de vieţuire creştină este nevoie de ajutorul Sfântului Duh, de post şi rugăciune arzătoare.  Atleţii lui Hristos simt bucurie şi mulţumire chiar din timpul bătăliei. Ne-o dovedesc vieţile sfinţilor. Apostolul Iacob spune: „Luaţi-i, fraţilor, drept pildă de suferinţă şi de îndelungă-răbdare pe profeţii care-au grăit în numele Domnului” (Iacob 5, 10). Şi apostolul Pavel, după ce mai întâi a amintit de nenumăratele suferinţe ale sfinţilor, a adăugat: „au trăit strâmtoraţi, necăjiţi, înjosiţi – ei, de care lumea nu era vrednică!” (Evrei 11, 37-38). Şi cu toate acestea se bucurau! Ne încredinţează de asta şi Faptele Apostolilor, unde se spune că Sfinţii Apostoli, după ce au fost bătuţi prin hotărârea membrilor sinedriului, „au plecat bucurându-se să au fost învredniciţi să sufere necinste pentru numele lui Hristos” (Fapte 5, 40-41).[84]

Între roadele necazurilor poate fi socotită şi întărirea sufletelor. Sufletele care suferă şi se chinuie pentru Dumnezeu şi pentru împărăţia Lui veşnică devin tari ca oţelul. Prin pătimirea continuă dobândesc rezistenţă şi vitejie, răbdare şi nădejde. Aşa cum cei care urcă pentru prima dată pe corabie sunt cuprinşi de frică, tulburare şi ameţeală, iar cei care au călătorit de multe ori şi au înfruntat furtuni şi primejdii sunt liniştiţi şi curajoşi, la fel şi sufletele care n-au fost atinse de încercări tremură şi se tem în faţa oricărei suferinţe, iar cele care au cunoscut multe ispite şi s-au obişnuit cu pătimirea şi cu durerea înfruntă cu multă uşurinţă şi vitejie toate nenorocirile care cad asupra lor.[85] Fiecare ispită, fiecare necaz, fiecare atac al diavolului, dacă suntem atenţi şi răbdători, ne poate aduce mare folos. Vrăjmaşul cel închipuit l-a atacat cu atâta furie pe Iov. Dar cu ce l-a vătămat în cele din urmă? Cu nimic. Din contră, i-a adus o mai mare sfinţenie şi o mai strălucitoare slavă.
Când noi suntem veghetori, diavolul nu ne poate vătăma. Poate, însă, fără voia lui, să ne fie de folos, să ne sporească virtutea. Uită-te ce se întâmplă când cineva suflă în foc. La început pare că-l stinge. Însă în cele din urmă nu numai că nu-l stinge, ci îl aprinde şi mai tare. Fără probleme, fără necazuri, fără boli, fără întristări, ce-ar face omul? S-ar deda desfrâului şi beţiei, s-ar târî prin mocirlă ca porcul, ar uita cu desăvârşire de Dumnezeu şi de poruncile Lui. Aşa însă, nevoinţele şi temerile, necazurile şi încercările îl menţin într-o oarecare stare de veghe, îi devin şcoli de filozofie, exerciţii ale sufletului.[86]Aşa cum meşterul aurar bagă aurul în cuptor şi-l lasă în flăcări până ce se va curăţi, la fel şi Dumnezeu lasă sufletele în cuptorul suferinţelor, până ce vor dobândi curăţie.

Necazurile şi încercările, nu pregetă să ne amintească Sfântul Ioan Gură de Aur,  nu sunt pricini de întristare, ci de laudă şi bucurie. De altfel necazurile sunt trimise de Dumnezeu cu înţelepciune. Aşa cum cobzarul nu întinde prea mult corzile cobzei ca să nu se rupă, însă nici nu le lasă prea slabe, ca să nu-şi piardă rezonanţa lor, la fel şi Dumnezeu nu ne lasă într-o stare de fericire continuă, însă nici într-o stare de suferinţă continuă. Ne dăruieşte perioade de linişte şi pace, pentru a ne mângâia şi odihni, dar din când în când, uneori mai des şi alteori mai rar, ne trimite şi ispite şi necazuri. În anumite cazuri, desigur, întârzie mult să ne scape de nenorociri. Din ce motiv? Ca să ne gândim la El şi să ne apropiem de El, ca să alergăm lângă El şi să-I cerem ajutor. De aceea îngăduie durerile, bolile, nenorocirile, foametea şi alte rele. Astfel, rămânând aproape de Dumnezeu, ne câştigăm mântuirea. Datorită suferinţelor trecătoare, moştenim viaţa veşnică. Dar iubirea lui Dumnezeu dă măsură şi intensităţii suferinţelor, nu numai duratei lor. Aşa cum antrenorul nu-i antrenează pe toţi tinerii în acelaşi fel pentru luptă, ci celor slabi le dă adversari slabi iar celor puternici adversari voinici, la fel şi Dumnezeu dă fiecăruia dintre noi ispite după măsura puterilor lui. După cum spune Apostolul, ispitele pe care le înfruntăm sunt pe măsura noastră. Şi Dumnezeu nu îngăduie să fim încercaţi mai presus de puterile noastre, ci atunci când vine o ispită ne dă şi calea de ieşire din ea, ca s-o putem răbda (I Corinteni 10, 13). Prin asemenea metode tămăduieşte şi mântuieşte Domnul sufletele noastre, şi de aceea trebuie să-I mulţumim şi să-L slăvim.

Cunoscând toate acestea, fraţilor, să ridicăm cu bărbăţie povara suferinţelor care ne cuprind, pentru că Dumnezeu le îngăduie spre folosul nostru. Când nenorocirile ne lovesc, să nu ne tulburăm, să nu ne împuţinăm la suflet, să nu ne văităm. Să le primim ca pe nişte daruri cereşti, ca pe nişte binefaceri dumnezeieşti, şi să-L slăvim pe Domnul. Astfel şi în această viaţă scurtă vom fi liniştiţi şi mulţumiţi, dar şi în viaţa de dincolo, cea veşnică, ne vom desfăta de bunătăţile nestricăcioase, cu harul şi iubirea de oameni a lui Iisus Hristos.[87]

Adâncul purtării de grijă a lui Dumnezeu nu poate fi străbătut de nici o inteligenţă până la capăt. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur îndemna să nu căutăm să aflăm cauza lor, a necazurilor, şi nici să ne supărăm sau să ne întristăm dacă n-o cunoaştem. Când ştim de ce suferim, mai avem parcă o mângâiere, dar când Dumnezeu tace suntem ispitiţi să ne luăm zilele sau să omorâm, sau să ne lepădăm cu totul de Dumnezeu şi să ne tăvălim în mocirla patimilor sau să ne izolăm în celula unei lacrimi nestinse. Dacă am şti aşadar precis cauzele fiecărui necaz din viaţa noastră, am suferi poate mai puţin, dar nici răsplată n-am mai avea şi nici nevoie de credinţă. Dar foarte mare folos sufletesc avem când, fără să cunoaştem vreuna din pricinile necazurilor ce vin peste noi, ne dăm totuşi silinţa să ne supunem tuturor poruncilor Lui, să-L ascultăm cu adevărat şi să credem în El din toată inima. Părintele Dumitru Stăniloae comenta că metoda proniei ne face mai ales să respingem ispitele plăcerii, deci patimile poftei, pe când metoda judecăţii ne face îndeosebi să suportăm încercările prin durere, prin care slăbim patimile mândriei şi ale mâniei.[88] După învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, din rândul cărora face parte şi Sfântul Ioan Gură de Aur, mare folos sufletesc avem când, fără să cunoaştem vreuna din pricinile necazurilor ce vin peste noi, ne dăm totuşi silinţa să ne supunem tuturor poruncilor lui Dumnezeu, să-L ascultăm cu adevărat şi să credem în El din toată inima. Fiecare întâmplare, după Isaac Sirul, are un înger păzitor. Acesta ne călăuzeşte, prin întâmplările care ni le aduce în viaţă, spre îndemn, încercare, povăţuire sau răsplătire. Necazurile micşorează mândria, îndepărtează trândăvia, ne fac mai înţelepţi, ne fac mai credincioşi. Cu toate acestea, remarca Sfântul Ioan Gură de Aur, necazurile nu îi înţelepţesc pe toţi, şi aceasta din cauza nepăsării lor. Între motivele pentru care îngăduie Dumnezeu să fim încercaţi, după acelaşi sfânt părinte, sunt: dobândirea discernământului, a puterii de a deosebi, prin război, virtutea şi păcatul, să avem virtutea câştigată, prin luptă şi durere, sigură şi nestrămutată, să nu ne îngâmfăm, să urâm păcatul cu ură desăvârşită, iar devenind nepătimaşi să nu uităm slăbiciunea noastră, nici puterea Celui ce ne-a ajutat.                                                     

Spiritualitatea crestină se învaţă prin asumarea poruncilor Mântuitorului Hristos, prin transpunerea lor în fapte. De aceea, modelul absolut rămâne Fiul lui Dumnezeu, felul în care El şi-a asumat necazurile şi răbdarea. În slujba Prohodului Domnului revine constant sintagma: Slavă îndelung răbdării tale, Doamne.  Un aspect important al formării spirituale cerute de Mântuitorul Hristos pune accentul pe interioritate şi pe ceea ce este ascuns, pe o redefinire a voinţei individuale, a emoţiilor, a afirmaţiilor şi a sentimentelor. Marea noutate a credinţei creştine este substituirea sensului de robie cu sensul de înfiere. În loc să fim slujitori sau chiar robi ai lui Dumnezeu, am devenit copiii Lui, am dobândit Duhul înfierii. Sfântul Ioan Gură de Aur insistă asupra realităţii darului înfierii dumnezeiesti (θείας υιοθεσίας) în Noul Testament. El vede acolo superioritatea faţă de umbra legăturii dumnezeieşti pe care o avea Vechiul Testament: Aceea era o cinste nominală; dar aici se adaugă realitatea. La această temă, Dumnezeu adaugă: Am spus: dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Preaînalt. În această privinţă, Scriptura spune: ei s-au născut de la Dumnezeu. Cum şi în ce fel? Prin baia renaşterii şi prin reînnoirea Sfântului Duh. Aceia, după ce au primit numele de fii, aveau încă un duh de robie; pentru că rămânând sclavi, au fost onoraţi cu acest apelativ de fii. Dar noi, numai după ce am devenit liberi am primit această cinste, nu numai cu numele, ci şi în realitate. Pavel arată acest lucru spunând: „Nu aţi primit din nou un duh de robie pentru frică, ci aţi primit un duh de înfiere prin care strigăm: Avva! Tata!“ De fapt ne-am renăscut şi, am putea spune, am fost reînnoiţi: prin acest lucru am primit numele de fii[89].

Dar înfierea noastră de către Dumnezeu presupune şi acceptarea de către noi a purtării Sale de grijă, chiar dacă, pentru perioade mai scurte sau mai lungi suntem supuşi la încercări, la necazuri şi suferinţe. Darul răbdării lor, care tot de la Dumnezeu ne vine, ne face să ieşim la sfârşit luminaţi şi întăriţi. Iar viaţa şi opera Sfântului Ioan Gură de Aur sunt două dimensiuni care stau mărturie acum şi în veac despre modul în care trebuie asumate necazurile, despre răbdare, îndelunga răbdare şi despre sensurile duhovniceşti ale răbdării. Căci nu poţi răbda cu adevărat necazurile acestei vieţi dacă nu ai conştiinţa clară că eşti fiul lui Dumnezeu după har, că Tatăl te încearcă nu pentru a te nimici, nu pentru a te îngenunchia, ci pentru a te lămuri, întru lumina neînserată a Învierii Fiului Său.

Dan Iacob

---

[1] Sfântul Ioan Gură de Aur Omilii la Facere , omilia XLIV, VII, în col. PSB, vol 22, p. 313

[2] Sfântul Apostol Pavel Epistola către Coloseni, 2, 8, 18

[3] Evanghelia după Luca , 21, 8

[4] Sfântul Ioan Gură de Aur Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Aspostol Pavel, omilia II, p. 45

[5] Preot Ilarion V. Felea Spre Tabor vol II Curăţirea Ed. CRIGARUX Piatra Neamţ p. 258

[6]  Mitropolitul Nicolae Mladin  Asceza şi Mistica  paulină, p. 155-156

[7] Preot Virgil Gheorghiu, Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur p. 20

[8] Paladie Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur p. 34

[9] Preot Virgil Gheorghiu Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur p. 30

[10] Hans von Campenhausen Părinţii greci ai Bisericii, Traducere de Maria-Magdalena Anghelescu, Editura Humanitas, Bucureşti 2005, p. 190

[11] Hans von Campenhausen, Părinţii greci ai Bisericii, Traducere de Maria-Magdalena Anghelescu, Editura Humanitas, Bucureşti 2005, p. 195

[12] Claudio Moreschini, Istoria filosofiei patristice , p 617

[13] Drd. Liviu Petcu Lumina Sfintelor Scripturi (Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur) Ed. Anestis 2008 p. 21

[14]  Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, 2000, pp. 135 – 136

[15] Preot Dr. Constantin Coman Erminia Duhului, p 125

19 DEX p. 887

20  Sfântul Ioan Gură de Aur Comentar la Evanghelia după Ioan , omilia LXXXIV,1, p 441

[18] Sfântul Ioan Gură de Aur Scrisori din exil, scrisoarea XIII în vol Scrisori din exil. Către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi. Despre deprimare, suferinţă şi Providenţă p. 220-221

[19]  Sfântul Ioan Gură de Aur Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia LIV, 1, p. 263

[20]  Sf. Ioan Gură de Aur Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XXVII, pp. 493-494

[21]  Sfântul Ioan Gură de Aur Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XXXXIII., p 380.

[22] Sfântul Ioan Gură de Aur Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XXXIII, p. 380

[23] DEX p. 676

[24] Sf. Ioan Gură de Aur Epistola IX

[25] Sf. Ioan Gură de Aur Epistola  VII

[26] Sf. Ioan Gură de Aur Epistola XI

[27] Preot Ilarion Felea Spre Tabor vol II p. 261

[28] Sf. Ioan Gură de Aur Epistola IX

[29] Sf. Ioan Gură de Aur Epistola XIV

[30] Sfântul Ioan Gură de Aur Pimele patru omilii despre statui, omilia I , pp. 25-26

[31]  Sfântul Ioan Gură de Aur  Despre mărginita putere a diavolului, omilia I, 7-8, în volumul Despre mărginita puterea a diavolului. Despre căinţă…, p. 25

[32]  Sfântul Ioan Gură de Aur Problemele vieţii, p. 333

[33] Sfântul Ioan Gură de Aur  Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, p. 122

[34] Sfântul Ioan Gură de Aur Comentar la Evanghelia de la Ioan , omilia XXXI, I, p. 145

[35] Sfântul Ioan Gură de Aur Bogăţiile oratorice , p. 53

[36] Christos Yannaras Abecedar al credinţei, p 118

[37] Op. cit. p. 119

[38] Sfântul Ioan Gură de Aur Problemele vieţii p. 279

[39] Sfântul Ioan Gură de Aur Comentar la Evanghelia după Ioan, omilia VI, I, p. 35

[40] Sfântul Ioan Gură de Aur Comentar la Evanghelia după Ioan, omilia X, I, p. 49

[41] Sfântul Ioan Gură de Aur Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 500

[42] Sfântul Ioan Gură de Aur Omilii la Matei, omilia LXXXXVII, I, în col. PSB, vol. 23, p. 974

[43] Sfântul Ioan Gură de Aur Problemele vieţii., p. 278

[44] Arhimandritul Emilianos Cateheze şi cuvântări, Viaţa în Duh, p. 55

[45] I Ioan 5,19; I Ioan 2, 15

[46]  Thomas Spidlik, La spiritualite de l’Orient chretien, Pontificium Orientalium Studiorum, Roma, 1978, p. 123-124. În Izvoarele luminii. Tratat de spiritualitate, Editura Ars Longa, Iaşi, 1995, p. 154

[47] Părintele Galeriu, Jertfă şi răscumpărare, Editura Harisma, Bucureşti, 1991, p. 78

[48] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeitorul omului,  Editura Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 31.

[49] Pr. Prof. Dr. Stăniloae, Creaţia ca dar şi Tainele Bisericii, în Ortodoxia, XXVIII, 1976, nr. 1, p. 21

[50]   Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitatea ortodoxă…, p. 171.

[51] Prof. Dr. Radu, Trăirea creştină. Curs pentru doctoranzii în Teologie. 1994-1995, p. 39

[52] Sfântul Ioan Gură de Aur  Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei către Corinteni, omilia XXXIII, pp. 346

[53] Tomas Spidlik, La spiritualite de l’Orient chretien. Manuel systematique, Pontificium Institutum Orientalium Studiorum, Roma, 1978, p. 191.

[54] Sfântul Ioan Gură de Aur Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XII, p. 217

[55] Sfântul Ioan Gură de Aur Omilii la Facere, omilia XXXII, V, în col. PSB, vol 21, p. 418

[56] Sfântul ioan Gură de Aur Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia VIII, p. 88

[57]  Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă pentru Institutele teologice, vol. 1, p. 140.

[58]  Sfântul  Ioan Gură de Aur,  Tâlcuiri la Epistola a doua către Corinteni, omilia IX, p. 93

[59] Sfântul Ioan Gură de Aur Omilii la epistola către Filipeni, omilia a XVI-a, p. 279

[60] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitatea ortodoxă  p. 120

[61] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitatea ortodoxă  p. 109.

[62] Psalmi.145:8

[63] Num. 14:17,18

[64] Romani 9:22

[65] Eclesiast 8:11

[66] Coloseni 3:12

[67] Faptele  Apostolilor 13:46

[68] I Corinteni 11, 32.

[69] Sfântul Ioan Gură de Aur Cuvânt la Duminica a 31-a după cincizecime „Iar el cu mult mai vârtos striga: Iisuse, fiul lui David, miluieşte-mă”.(Luc. XVIII, 39)

[70] Op. cit.

[71] Op. cit.

[72] Sfântul Ioan Gură de Aur Cuvânt la Duminica a 31-a după cincizecime „Iar el cu mult mai vârtos striga: Iisuse, fiul lui David, miluieşte-mă”.(Luc. XVIII, 39)

[73] Op. cit.

[74]  Sfântul Ioan Gură de Aur Cuvânt la Duminica a 31-a după cincizecime „Iar el cu mult mai vârtos striga: Iisuse, fiul lui David, miluieşte-mă”.(Luc. XVIII, 39)

[75] Sfântul Ioan Gură de Aur Cuvânt la Duminica a 31-a după cincizecime „Iar el cu mult mai vârtos striga: Iisuse, fiul lui David, miluieşte-mă”.(Luc. XVIII, 39)

[76] Sfântul Ioan Gură de Aur Cuvânt la Duminica a 31-a după cincizecime „Iar el cu mult mai vârtos striga: Iisuse, fiul lui David, miluieşte-mă” (Luc. XVIII, 39)

[77] Op. cit.

[78] Op. cit.

[79] Sfântul Ioan Gură de Aur Cuvânt la Duminica a 31-a după cincizecime „Iar el cu mult mai vârtos striga: Iisuse, fiul lui David, miluieşte-mă”.(Luc. XVIII, 39)

[80] Op. cit.

[81] Sfântul Ioan Gură de Aur Cuvânt la Duminica a 31-a după cincizecime „Iar el cu mult mai vârtos striga: Iisuse, fiul lui David, miluieşte-mă”.(Luc. XVIII, 39)

[82] Sfântul Ioan Gură de Aur Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XXII, p. 273

[83] Sfântul Ioan Gură de Aur Problemele vieţii p. 271

[84] Op. cit. p. 273

[85] Op. cit. p. 275

[86] Sfântul Ioan Gură de Aur Problemele vieţii p. 255

[87] Sfântul Ioan Gură de Aur Problemele vieţii p. 374

[88] Op. cit. p. 215

[89] Sfântul Ioan Gură de Aur  Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XIX, p. 190