Jurnalul unui bibliotecar: O comediantule, ce tragedie…

Din septembrie până-n iunie, sute de elevi asaltează secțiile bibliotecii, mânați de frica de a nu lua note mici dacă, la vreme de seară, nu răsfoiesc măcar o carte semnată de Mircea Eliade, Marin Preda, Marin Sorescu și alți autori din programa școlară. La secția unde lucrez am început să știm orarul după care se succed valurile de utilizatori. Munca este istovitoare, dar, asemenea unui vânzător de la magazinul de pâine, am sentimentul reconfortant că hrănesc tinerii, întru terminarea cu bine a liceului. Rezultatele de anul acesta de la bacalaureat au arătat însă, pentru prima dată, adevărata față a muncii noastre de bibliotecar. De fapt nu hrănim decât jumătate din cei ce ne calcă pragul, restul prestației noastre transformându-se într-o muncă obositoare și inutilă, de umplere a butoaielor fără fund. Rezultatele au arătat că mai bine de jumătate din elevi nu au trecut bacalaureatul. Dar dincolo de toate acestea, trebuie să recunoaștem că elevii țin pe linia de plutire biblioteci, teatre, muzee, prin simplul fapt că le frecventează; fără prezența copiilor și tinerilor cele mai multe din ele ar trebui să-și închidă porțile. Iată așadar că, la o vârstă la care nu-și pot câștiga singuri existența, copii și tinerii îi ajută pe alții să și-o câștige…

De câțiva ani, în perioada iulie-august biblioteca organizează Clubul de vacanță, pentru elevii de clasele 1-8 astfel încât 80 de copii iau cu asalt, de luni până joi, între orele 10 – 14, sălile bibliotecii, holurile, băile, struniți, pe cât le stă în putință, de bibliotecarii deveniți educatori, învățători, profesori. Acest Club de vacanță este, după părerea mea, o formă citadină a Apocalipsei într-o lume a Asfințitului de Ciclu, lume care conturează, la nivel religios, ezoteric, financiar, tot felul de apocalipse. Dar până la Apocalipsa cea mare, până la Apocalipsa cea de obște, ne este dată nouă, bibliotecarilor, Apocalipsa de Vară, blândă introducere la cele ce-or să vină. Copii care aleargă, copii care cad, copii însetați, flămânzi, obosiți, dezinteresați, comozi, răciți, isteți, vorbăreți, uituci, rătăciți. Într-un oraș cu câteva mii de elevi de clasele I – VIII, cei optzeci de copii ce bântuie timp de câteva săptămâni prin holurile și sălile bibliotecii sunt o picătură, impactul Clubului de vacanță asupra acestui segment de vârstă fiind, statistic vorbind, aproape nul. Dar aceasta nu contează, Clubul făcând parte, cu cinste, din manifestările seriei Aflarea în treabă la români. Când am fost, la un moment dat, la o întâlnire cu bibliotecarii, organizată la Brăila, o colegă din Deva spunea că fac și ei Club de vacanță, dar o dată pe săptămână, miercurea, de la ora 10 la ora 12 și, bineînțeles cu mai puțini participanți. Unde mai pui că acea bibliotecă se bucură și de vecinătatea unui parc în care se desfășoară cele două ore, când starea vremii permite acest lucru. Dar la noi nu se poate așa, la noi bibliotecarii trebuie să ia diazepam, să ofteze, să sufere. Doar astfel vor putea ajunge, după moarte, în mult râvnitul Rai al Bibliotecarilor, în Raiul-Biblioteacă, imaginat de Borges…

O comediantule, ce tragedie, vorba lui Emil Botta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.