Despre șoferii care circulă cu mașina doar la sfârșit de săptămână se spune că sunt șoferi de duminică. Cu alte cuvinte, neexperimentați cum sunt, trebuie să li se ierte ezitările, poticnirile. Extrapolând, putem spune că la bibliotecă avem cititori de duminică, adică cititori de sărbătoare, din preajma sărbătorilor de Crăciun sau de Paști. De fiecare dată când mi-a fost dat să lucrez, în aceste perioade, în tura de după amiază, am avut ocazia să-i cunosc față către față. Dincolo de câțiva cititori legitimi, de obicei tineri, mânați de urgențele lucrărilor ce trebuie finalizate în vacanțe, am dat piept cu ceea ce îmi place să numesc ceata năucilor. Oameni trecuți de prima tinerețe, fără familie, fără un sens al vieții, care, spre a-și umple timpul, bântuie prin bibliotecă. De când avem și patru posturi de internet, ceata năucilor s-a îmbogățit. Trec, spre a pune cărțile la raft, pe lângă calculatoarele pe care ei navighează cu voioșie și arunc o privire. Unii joacă jocuri, alții urmăresc curse de mașini, ori seriale al căror episod l-au pierdut în direct, alții admiră fotografii cu ei înșiși, risipite în oceanul virtual. Internetul ostoiește toate nevoile: sexuale, narcisiste, egolatre, numai că, din nefericire, le ostoiește în lumea virtuală.

Mergând mult pe jos, prin oraș, am început să depistez, să adulmec, să asimțesc (a asimți, era o expresie dragă lui Vasile Lovinescu), năucii care, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, vor descoperi biblioteca drept loc de refugiu, port în zbuciumata mare a vieții lor. Dacă se dau de la buget miliarde (în bani vechi) pentru a ține trează mișcarea teatrală ori lanțul de muzee și centre de cultură populară, de ce nu s-ar da bani buni și pentru bucuria năucilor? Pentru că, la drept vorbind, dincolo de elevii mânați de mânia culturalizatoare a profesorilor, ori de intelectualii care nu-și permit să-și cumpere toate cărțile pe care ar dori să le citească, de pensionarii care vin să răsfoiască presa la sala de lectură, de studenții care-și pregătesc lucrările de absolvire sau de masterat, ceilalți utilizatori ai bibliotecii pot fi cu ușurință numărați la categoria năucilor. Dar, într-o țară unde năucul este normă, regulă, lege, de ce să ne mire aceasta?

Am început să-i cunosc, după fizionomie, pe „cărăușii de cărți”, cum îmi place să-i numesc. Sunt oameni cu o pregătire intelectuală medie, de obicei fără ocupație, pensionați de boală sau pensionari de drept care, descoperind diversitatea temelor pe care le abordează cărțile așezate pe rafturi, împrumută volume pe care nu le vor citi pentru că, după primele pagini, vor realiza că n-au înțeles nimic din ceea ce au citit. O carte de filosofie, alta de teologie ori de spiritualitate presupun un limbaj pe care, dacă nu-l stăpânești deja, nu-l poți deprinde prin simpla lectură.

Și atunci nu citești volumele respective, devenind un simplu cărăuș de cărți. În secția unde lucrez vin cam o duzină de astfel de cărăuși. Ce poți să le faci, în afară de a le pune cărțile la loc, devenind tu însuți, un cărăuș de cărți?

*

Când vreau să intru pe net, să-mi verific mesajele, înainte de a tasta adresa și parola mă întâmpină, la fel ca și pe dumneavoastră, o fotografie frumoasă. Pe măsură ce lumea se urâțește din ce în ce mai mult ne place să ne acoperim cu o pojghiță de frumusețe, de mirosuri îmbătătoare, uitând că adevărata frumusețe trebuie să vină din interior.

*

De mii de ori poți tăia răul, tăind frunzele, dar cu securea dai o singură dată, în rădăcină, spune Stephen R. Covey în cartea Eficiența în 7 trepte sau un abecedar al înțelepciunii. Și tot el: A delega pe alții este singura activitate cu un foarte puternic efect de dinamizare. Încrederea este cea mai înaltă formă a motivației umane.

Dan D. Iacob