Când am venit la Biblioteca Județeană aveam în minte un proiect de teatru-lectură pentru vârsta a treia. Văzusem în festivalul de teatru profesionist o asemenea abordare a unui text dramatic de către o trupă studențească și, când am aflat că biblioteca construiește, în corpul nou de clădire, o sală de teatru în miniatură, de câte ori treceam spre casă și ridicam ochii către sala în construcție, mă închipuiam repetând acolo. Nu întâmplător se spune că dacă îți dorești cu adevărat un lucru trebuie să te comporți ca și când l-ai avea. Așa m-am comportat eu timp de mai multe luni și Maica Viață (cum îi place să spună unei prietene din București, o femeie trecută acum de 80 de ani, care l-a cunoscut pe Krishnamurti) m-a adus, la sfârșitul anului 2008. la bibliotecă iar în luna februarie a anului 2009, pe când sala de teatru nu era încă terminată, am demarat Atelierul de teatru-lectură, montând spectacolul Carré de dame de Gheorghe Brăescu, text pe care-l știam în interpretarea actriței Leopoldina Bălănuță.

Îmi aduc aminte cum am coborât în depozitul de carte pentru a lua volumul ce conținea textul, cum l-am dus la secretariat pentru a face copii și cum, la o întâlnire de joi cu doamnele de la Fundația de Îngrijiri Comunitare „Crizantema”, le-am făcut propunerea de a deveni actrițe. Începutul a fost greu, pentru că cele patru doamne care trebuiau să interpreteze rolurile aveau programul lor și nu se puteau sincroniza dar, la un moment dat, după mai multe întâlniri, s-a cristalizat un colectiv și îmi amintesc că am dat premiera în Sala Atelier, în luna martie, iar apoi am reluat spectacolul, cu ocazia inaugurării sălii de teatru. Mutarea repetițiilor în sala de teatru mi-a dat curaj și le-am propus doamnelor textul Joi sărbătoare semnat de Turoksy Katalin, de fapt o adaptare a textului, pentru a obține un spectacol de o oră, numai cu personaje de vârsta a treia.

Trecerea de la un spectacol de un sfert de oră la unul de o oră n-a fost ușoară și neavând timp să fac cu membrele trupei o pregătire specială în ceea ce privește mijloacele teatrului, am încercat să le deprind cu a.b. c – ul teatral în paralel cu repetițiile. Pe de altă parte, mi-am dat seama că nu trebuie să întind prea mult coarda, că repetițiile trebuie punctate cu momente de glumă, de râs; în fond am gândit acest proiect pentru bucuria noastră și a celor ce vor veni să ne vadă, dar și ca o formă de terapie prin teatru. Doamnele vin de două ori pe săptămână, lunea și miercurea, la repetiții, fie soare fie ploaie. După premiera cu Joi sărbătoare (piesă cu cinci personaje) prin amabilitatea secretarului literar de la teatrul din Constanța am primit textul piesei Gin Rummy (Jocul de cărți) pe care am montat-o, împreună cu cea mai talentată dintre doamne, în luna august și septembrie a anului 2009. Ca și în cazul piesei Joi sărbătoare, am făcut un decupaj al textului care să permită un spectacol de o oră și, în a doua parte a lunii septembrie, am dat premiera. Între timp trupa s-a mărit, putând aborda piesa Așteptând la Arlechin de Noel Coward, în care, după decupajul de rigoare, au rămas nouă personaje feminine. Repetițiile la acest spectacol au fost un adevărat tur de forță, pentru că premiera trebuia dată la mijlocul lunii ianuarie 2010, una din interprete urmând să plece din țară pentru câteva luni. În această perspectivă a trebuit să găsim o doamnă care să o înlocuiască după premieră dar între timp am pregătit, cu alți colaboratori, spectacolele Conu Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale (în care am jucat Conu Leonida) și Cântecul Lebedei de Cehov (în care am jucat rolul sufleurului).

În toamna anului 2010 am făcut un decupaj după piesa Gaițele de Alexandru Kirițescu și am început repetițiile cu o dublă distribuție pentru a da cât mai multor doamne satisfacția de a juca în rolul Anetei Duduleanu, a Zoiei și Lenei. Premiera spectacolului a avut loc pe 9 și 10 decembrie. La începutul anului 2011 ne-am gândit să edităm un caiet program care să reflecte munca noastră de doi ani. Au fost ani plini, cu deplasări și spectacole la biblioteca din Bicaz și la Biblioteca Județeană din Brăila, cu ocazia zilei persoanelor de vârsta a treia (1 octombrie) la Căminul de bătrâni Pietricica sau la sediul Fundației de Îngrijiri Comunitare Crizantema. Postul de televiziune T.L.M a înregistrat de fiecare dată spectacolele noastre și le-a dat pe post iar presa locală, revistele, ne-au oglindit activitatea.

Acum, în moment aniversar, pot afirma că Trupa de teatru-lectură Arlechin face parte din viața mea, că suntem o familie de iubitori de teatru și că, dincolo de repetiții și spectacole, încercăm să aducem bucurie unii în viața celorlalți. Din păcate, în primăvara anului 2010 una din doamne a decedat, iar spectacolele Joi sărbătoare și Așteptând la Arlechin n-au mai putut fi jucate. Le-am reluat însă mai târziu, făcând înlocuirile de rigoare. Textele cu personaje de vârsta a treia sunt puține și de aceea cred că repertoriul trupei noastre nu va mai cunoaște multe premiere. Am reușit să fac rost de filmarea spectacolului cu piesa O batistă în Dunăre de D. R. Popescu, am transcris pe hârtie partea cu cele trei personaje feminine (Marta, femeia de serviciu și Cezara) ajunse la vârsta senectuții, așa că stagiunea din toamna anului 2011 o voi deschide cu acest spectacol. Dincolo de performanțele interpretative la care au ajuns doamnele din trupă, dincolo de ceea ce am reușit să le transmit, am gândit acest proiect și ca o formă de terapie a sufletului, a psihicului, prin lucrul în echipă, într-o lume în care persoanele de vârsta a treia sunt marginalizate, uitate, condamnate să stea zile în șir în casă, în fața televizorului.

M-aș bucura dacă proiectul meu ar fi preluat și de alte biblioteci din țară (deja a fost preluat de Biblioteca Județeană din Brăila) pentru că este atâta nevoie de comunicare și de exprimare în rândul persoanelor de vârsta a treia, iar teatrul-lectură e un mijloc ideal de a fi împreună, de a avea acces la un sine lărgit, al artei.

Așadar, la drum cu trupa Arlechin, un drum pe care mi-l doresc cât mai lung, presărat cu bucurii, cu dăruire și cu iubire necondiționată.

Dan Iacob