Jurnalul unui bibliotecar: Nenea Iancu

nenea-iancuCaragiale a avut geniul de a turna în momente și schițe ori în piese de teatru, vorbe care astăzi stârnesc râsul, dar pe care, cu siguranță, le-a auzit în conversațiile din jurul său. O carte a Ioanei Pârvulescu demonstrează că limba pieselor lui Nenea Iancu este împrumutată din gazetăria acelor timpuri. La bibliotecă, la secția de împrumut carte pentru adulți, vin și persoane de vârsta a treia. Vin foste profesoare, foști ingineri, ori economiști, dar și foști muncitori, sau casnice. Pe fișa lor electronică scrie, la rubrica ocupație, pensionar. Pensionarea nivelează, aparent, condiția umană. Spun aparent, pentru că fostul profesor va continua să citească volumele accesibile nivelului său de pregătire, iar fostul muncitor va căuta cărțile pe care orizontul său mental le poate primi. Un astfel de cititor pensionar a intrat într-o zi în secție, puțin abătut, iar când s-a apropiat de pupitru, mi-a spus, dorind parcă să se justifice: Greu cu anestezia asta de primăvară… Astenie, anestezie. Parcă e mai sugestiv termenul de anestezie. În altă zi o doamnă, vrând să mă laude pentru faptul că tot timpul am ajutat-o, că am tratat-o cu atenție, i-a spus unei colege: Îmi place de domnul Iacob, pentru că este primitiv. Primitiv, primitor… o, dacă am putea recupera prospețimea „primitivilor”…

Dan Iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.