Sunt anumite expresii care au devenit, pentru noi, bibliotecarii, stereotipii. De cele mai multe ori, cititorul care intră în secție nu închide ușa și ești obligat să repeți de zeci de ori pe zi: Închideți ușa în clanță, vă rog. Ajuns la pupitru, ești obligat să-l întrebi: Mai împrumutați? Iar la răspunsul lui afirmativ să continui: Lăsați permisul și mergeți. În cazul unui răspuns negativ, după ce i-ai scanat permisul, urmează propoziția: Puteți merge, descarc eu volumele. Toate aceste cuvinte rotitoare trebuie presărate cu sărut mâna, bună seara, la revedere.

Mergeți, mergeți, mergeți…

Rostite de sute și sute de ori, propozițiile îți vin automat pe buze, după caz, în fața cititorului grăbit, obosit, distrat, năuc… Completați data restituirii la măsuță, este o altă propoziție folosită des, cu variantele ei: Ați completat data restituirii? Data vă rog, la măsuță! Pe lângă aceste cuvinte, la întrebările despre o carte sau alta, vin, ca răspuns, indicațiile precise: Raftul 10, stânga jos, raftul 15, dreapta sus și așa mai departe.

Iată cum o profesie îți poate influența limbajul de zi cu zi, deformându-ți, dacă nu ești destul de puternic înlăuntrul tău, dacă nu știi să ai o bună detașare de zgura fiecărei zile, felul de ființă. S-a vorbit mult, mai ales înainte de 1989 când industria era foarte prezentă în viața noastră, de bolile profesionale. Nichita Stănescu vorbea, în acei ani, de bolile profesionale ale scrisului așa cum se poate vorbi de bolile profesionale ale bibliotecarului, ale celor ce se ocupă de asigurări, ale celor ce lucrează în domeniul vânzărilor… Toată rutina ce vine să-ți uniformizeze viața de zi cu zi și împotriva căreia nu știi să lupți, spre a-ți păstra prospețimea, provoacă, mai devreme sau mai târziu, o boală profesională, o boală care, pe nesimțite, mușcă din sufletul și din trupul tău.

Dar să revin o clipă la acel mergeți, pe care îl spui cititorului. Într-una din cărțile sale teologul Jean-Yves Leloup afirmă: Când l-am întrebat pe bătrânul înțelept taoist:” Ce însemnă Tao?”, el a răspuns: „Mergi!” Acest cuvânt apare neîncetat în Evanghelie; ar putea-o chiar rezuma. Iisus se oprește doar pentru a spune: „Mergi!” El spune aceste cuvinte femeii adultere care urmează să fie ucisă cu pietre, paraliticului, celui orb din naștere, lui Lazăr când trebuie să meargă pe pământ, publicanului, fariseului, Mariei Magdalena când, după Înviere, vrea să îl rețină. În Geneză, YHWH îi spune lui Avraam:” Mergi spre tine însuți”.

În timp ce primul verset din Fericiri este în mod obișnuit tradus prin „Fericiți cei săraci cu duhul”, André Chouraqui propune: „Mergeți, umili ai suflului!” Eu aș propune: „Mergeți, voi, cei al căror suflu este umilit!” Pentru că suflul nostru (pneuma) poate fi umilit, tăiat, împiedicat de emoții sau de teamă. „Mergeți, voi, cu suflete pure, căci voi îl veți vedea pe Dumnezeu!” Pentru a-l vedea pe celălalt, este nevoie ca ochiul să fie curățat de prejudecăți. Pe bună dreptate, pentru a-l vedea pe Dumnezeu, suntem invitați la un mers lung, acela al retragerii din proiecțiile pe care ni le-am creat. Trebuie să ne detașăm chiar și de cele mai frumoase dintre ele, de acelea pe care le-am putea lua drept experiențe spirituale, sau drept Dumnezeu, în timp ce ele nu au nimic de-a face cu Realitatea pe care o reprezintă El. „Mergeți, atunci când sunteți insultați, persecutați și atunci când vi se spun tot felul de răutăți din cauza mea.”

Dan Iacob