Primarul, consilierii, iepuraşul şi ouăle

iepuras-pasteÎn fiecare primăvară, odată cu apropierea Sfintelor Sărbători de Paşti, oraşul nostru este asaltat, prin grija primăriei, de hoarde de iepuraşi şi ouă, de toate mărimile şi culorile. Între stâlpii de pe bulevarde sunt prinse cadre metalice cu astfel de figurine, luminate pe timpul nopţii, parcul musteşte de iepuraşi coloraţi, de diverse mărimi, de ouă mai mult sau mai puţin luminoase, platoul din zona turnului se umple de urecheaţi, ce mai, oraşul este sub ocupaţie. Dar, vorba lui Nenea Iancu: „Ce căuta neamţul în Bulgaria?” Cu alte cuvinte, ce legătură au iepuraşii, cu Învierea Domnului nostru Iisus Hristos?

Dacă, înainte de a vota cheltuirea banului public pe astfel de zorzoane, primarul şi consilierii s-ar fi uitat puţin prin cărţi, sau ar fi rugat pe alţii să se uite, ei fiind extrem de ocupaţi, ar fi aflat că acest obicei provine din ţările nordice, unde, în secolul al XVIII-lea, circula o poveste despre o femeie săracă, ce-şi avea căsuţa la margine de pădure. Apropiindu-se sărbătoarea Învierii şi neavând bani de cadouri, ea a vopsit ouă şi le-a ascuns prin tufele din preajmă, îndemnându-şi copii să se joace pe afară. În timp ce se jucau ei au descoperit, cu bucurie, ouăle, dar au zărit şi un iepuraş ce ţopăia pe acolo. Crezând că ouăle sunt „făcute” de iepuraş, au alergat în casă, şi, luând un coş, l-au aşezat într-o tufă, spre a putea fi umplut, de acesta, cu alte daruri. După ce povestea aceasta a fost importată în Statele Unite, a ajuns, târziu, şi pe teritoriul ţărilor creştin ortodoxe din Europa.

În religiile precreştine oul şi iepurele sunt simboluri ale fertilităţii, dar în creştinism oul simbolizează mormântul în care a fost închis, vremelnic, Iisus, prin spargerea lui, în ziua de Paşti, ilustrându-se biruinţa lui Hristos asupra morţii. Ştim cu toţii legenda despre ouăle puse la piciorul crucii, înroşite de sângele Mântuitorului răstignit, ştim de frumoasele tradiţii de împestriţat ouă. Dar de aici şi până la a umple oraşul cu iepuraşi şi ouă este cale lungă. Oul îşi are locul cuvenit pe masa de Paşti, alături de friptura de miel, vin, cozonac şi pască. Dacă vreţi să puneţi ceva în oraş, scrieţi cu lumini, în câteva locuri vizibile, „Hristos a înviat!”.

Ei, pentru asta trebuie să fie, pe lângă primar şi consilieri, oameni de cultură; spre a-şi spune cuvântul, când este vorba de împodobit oraşul, de sponsorizat cărţi despre urbea noastră, de ales culorile în care văruim blocurile, pistele de biciclete etc. Odată, în anii copilăriei, oraşul Piatra Neamţ era numit Perla Moldovei. Acum, din păcate, el este identificat, tot mai des, cu „Perla Invest”, mai exact cu multele nereguli de acolo.

Curând va veni vara şi vom dori să mergem la ştrand. Din păcate, ştrandul arată, de ani buni, ca un bazar. Tot felul de firme au ocupat, strategic, spaţiul, spre a vinde tot felul de produse, iar eu, ca cetăţean, mă simt agresat când intru în ştrand.  Aşezarea între munţi a oraşului nostru îi dă o notă unică, dar spaţiul pe care-l avem la dispoziţie pentru a ne desfăşura este limitat; de aceea, nici ştrandul nu are o suprafaţă prea mare, nici Parcul Tineretului, nici Parcul Zoologic. Dar dacă ştii să foloseşti inteligent suprafeţele care ne-au fost  date de Mama Natură, dacă ştii, cu alte cuvinte, să nu aglomerezi aceste spaţii, cedându-le „băieţilor deştepţi” care învârt tot felul de afaceri, poţi da senzaţia de deschidere.

Când cobori scările de la Curtea Domnească, privirea este izbită de respingătoarele construcţii ce străjuiesc parterul şi etajul clădirilor de vis-a-vis. Pe vremea copilăriei mele acolo era un şir de construcţii numai cu parter, ce găzduiau, vă mai amintiţi, un magazin sportiv, o alimentară, alte mici magazine. Dar a venit Revoluţia, a venit foamea comercianţilor de a prinde spaţii în centrul oraşului, de a prinde vad, cum se spune, şi în câţiva ani acest loc a fost mutilat. Geamurile termopan, uşile metalice, panourile de tablă, tâmplăria metalică, au făcut locul de nerecunoscut. Când treci astăzi pe acolo, sau când cobori de la Curtea Domnească, vezi, înghesuite unele în altele, unele peste altele, cârciumi de tot felul, magazine de haine, de pantofi, sedii de firmă, spaţii în totală neconcordanţă cu arhitectura Teatrului Tineretului, cu prezenţa parcului, a hotelului Ceahlău. Repet, înainte de 1989 erau aici doar construcţii cu parter, având între ele spaţii pietonale, ronduri cu flori, statui, în spate ridicându-se blocurile cu zece etaje, întreaga  zonă fiind gândită unitar.

Acum răul a fost făcut şi nu cred că vom mai putea dărâma vreodată tot ce s-a construit, cum nu vom putea dărâma clădirile din oţel şi tâmplărie de aluminiu, cu geamuri termopan, ce au ocupat, abuziv (dar cu aprobarea municipalităţii), golurile dintre blocuri, pe bulevardul dintre Casa de Cultură şi Muzeul de Istorie, ori pe alte bulevarde şi străzi; şi exemplele pot continua. Ori nu trebuie să uităm că mare parte din aceste proiecte au fost aprobate de municipalitate mai ales în ultimii doisprezece ani.

Răul a fost făcut! Dar răul se poate opri. Iubesc acest oraş pentru că m-am născut, am crescut, am trăit şi trăiesc în el. Îl iubesc chiar dacă unii s-au silit să-l urâţească. Recunosc, s-au făcut şi lucruri bune după 1989, dar s-au făcut şi multe, foarte multe lucruri greşite, iar rănile oraşului se pot vedea astăzi cu ochiul liber.

Vrem, de ani buni, să transformăm Piatra Neamţ într-un oraş turistic. Vrem, dar până acum nu am reuşit. S-au făcut câţiva paşi, dar nu este suficient şi, din păcate, prea mulţi „băieţi deştepţi” s-au folosit de oraş, de noi, cetăţenii lui, spre a se îmbogăţi.

Se apropie alegerile, iar unul din drepturile fundamentale ale cetăţeanului este dreptul la vot. Ştiu, cei mai mulţi locuitori s-au săturat de politică, de promisiuni şi, de aceea, nu se vor prezenta la vot, crezând că astfel sancţionează clasa politică. După părerea mea, nu procedează bine. Votul este una din puţinele arme ale cetăţeanului; spun armă pentru că are, efectiv, puterea de a omorî răul ce s-a instalat într-o comunitate. Are această putere, cu condiţia ca cei ce se prezintă la vot să fie cât mai mulţi. Democraţia îşi atinge scopul doar când prezenţa la vot este masivă.

Altfel, un primar, un consiliu local, pot ajunge pe funcţie chiar dacă cei se s-au prezentat la vot nu depăşesc 40 % din populaţia ce are acest drept. În cazul unui absenteism masiv de la vot, ce legitimitate pot avea, mai apoi, cei ce conduc destinele urbei? În ochii mulţimii ei nu vor avea această legitimitate; oamenii vor continua să-şi trăiască vieţile, între Crăciun şi Paşti, între o pensie şi alta, între o farmacie şi alta, între un salariu şi altul. Mici bucurii, chipuri triste pe străzi, ambulanţele ce cară bolnavi către spital, viaţa trăită între frigider şi televizor.

În studiul intitulat „Filosofia perenă”, Aldous Huxley face o afirmaţie tranşantă: „Instituţiile noastre reprezintă o lipsă organizată de iubire”. Iar lipsa organizată de iubire vlăguieşte societatea, umbreşte sufletele oamenilor, transformând un popor într-o populaţie. Din păcate nu mai suntem astăzi un popor pentru că nu mai avem idealuri comune, nu mai avem un set comun de valori, un proiect de ţară care să ne unească energiile creatoare. Suntem o populaţie care încearcă să-şi ducă zilele.

Dar putem redeveni un popor dacă ne regăsim valorile, dacă conturăm un proiect de ţară care să descătuşeze energiile. De aici, de la Piatra Neamţ, nu putem contura un proiect de ţară, dar putem contura un proiect pentru oraşul nostru, un proiect care să ne scoată din amorţire, din nepăsare, din imobilismul din care ne mulţumim să privim la vieţile altora, fie că ele se desfăşoară la televizor sau în proximitatea noastră.

Suntem mulţi oameni credincioşi în Piatra Neamţ, oameni care trecem adesea pragul bisericii. Trecem pragul bisericii, cunoaştem valorile creştine, dar, de cele mai multe ori, ne comportăm în viaţa de zi cu zi ca şi cum n-am şti de ele. De fapt, apropierea reală de Dumnezeu este, pentru fiecare dintre noi, împlinirea vocaţiei. Fiecare, s-a spus, are calea lui spre mântuire, iar mântuirea constă în împlinirea vocaţiei, iar o societate care funcţionează normal trebuie să asigure membrilor ei condiţiile necesare, spre a-şi realiza vocaţia. Oraşul Piatra Neamţ trebuie să ajungă la nivelul la care reuşeşte să asigure locuitorilor săi condiţiile de a se realiza profesional aici, condiţiile de a fi fericiţi aici, de a întemeia familii şi de a locui aici, de a-şi creşte copii aici. De ani buni, când mă întâlnesc pe stradă cu cei de vârsta mea şi discuţia alunecă, firesc, spre tema copiilor, aud, invariabil: băiatul meu este în Anglia, fata în Canada, băiatul meu e în Japonia, fata în Franţa şi aşa mai departe.

Iertaţi-ne, fii şi fiice ale noastre pentru faptul că, după 26 de ani de la Revoluţie, noi, care avem acum între 50 şi 60 de ani, am „reuşit” să construim un oraş din care voi vreţi să plecaţi. Iertaţi-ne!

Oraşul, trebuie să înţelegem bine aceasta, nu e făcut numai din spaţii verzi, din canalizare, firme de ridicat gunoiul, iepuraşi şi ouă de Paşti, ori fulgi de nea luminoşi, de Crăciun, nu e făcut numai din Zilele Oraşului, din tot felul de serbări şi sărbători. Sunt bune şi ele, dar sunt doar o pojghiţă; adevăratul oraş suntem noi, noi, care trebuie să mâncăm de trei ori pe zi, care trebuie să purtăm haine, să ne luminăm şi încălzi locuinţele, să ne creştem copii şi nepoţii, să ne tratăm bolile (tot mai multe şi mai grave), să ne oferim momente de răgaz. Dar pentru a putea face toate acestea trebuie să muncim şi trebuie, înainte de toate, să avem unde să muncim, pe măsura pregătirii noastre, a vocaţiei noastre.

O echipă care conduce un oraş trebuie să încerce să influenţeze şi această stare de fapt. Lăsaţi politicienii, spunea filosoful Constantin Noica într-un rând, să se bată pentru privilegiul de a ne mătura străzile. O, dacă ar fi numai măturatul străzilor, numai alimentarea cu apă, numai ridicarea gunoiului, numai iluminatul public. Acesta este doar contextul, contextul în care curg vieţile noastre. Dar care ne este textul?

Până acum n-am avut un text pentru acest oraş, am avut doar frânturi de propoziţii, pe care cei ajunşi, vremelnic, la conducerea urbei le rosteau,  gândindu-se, în primul rând, la propriile interese, la propriile avantaje.

Dar la aceste alegeri, în jurul lui Liviu Harbuz, un om care a demonstrat că se poate reuşi, prin muncă, în afaceri, s-a adunat o echipă de oameni care abordează altfel administrarea acestui oraş. O echipă care, dacă veţi avea încredere, şi o veţi ajuta, prin votul vostru, să acceadă în posturile de conducere ale primăriei, promite să se ocupe, dincolo de cele strict administrative, de conturarea unui proiect pentru Piatra Neamţ, cu alte cuvinte de textul care să ne însufleţească. Trebuie să ajungem să trăim într-un oraş în care fiecare să-şi găsească locul ce i se cuvine şi în care să fie răsplătit, apreciat, după munca pe care o depune, un oraş în care să ne zâmbim pe stradă, în care edilii merg, la pas, pe străzi şi discută, sincer, cu cetăţenii, în care proiectele de hotărâri ce urmează să ne influenţeze vieţile sunt transparente, în care putem afla cu uşurinţă, oricând vrem, cum este cheltuit banul public, cum se organizează licitaţiile pentru tot felul de lucrări, cum se atribuie terenurile, cum se împart banii pe tot felul de proiecte. Până la urmă, sunt banii noştri, banii din taxe şi impozite, ori sunt bani atraşi din fonduri europene, deci tot ai noştri, pentru că şi noi, ca ţară, participăm cu sume importante la fondurile europene.

Lucrurile nu sunt greu de făcut, ne învaţă Constantin Brâncuşi, greu este să ne punem în starea de a le face. Haideţi să ne aşezăm fiinţa în starea de a face lucruri noi, în starea de a schimba lucrurile. Nu este greu, dar dacă vom face aceasta, vom fi răsplătiţi cu asupra de măsură. Iar răsplata va fi o viaţă mai bună pentru noi toţi, pentru copii, părinţii şi bunicii noştri.

Haideţi să ieşim din amorţeală şi să mergem la vot!

Votul nostru va conta doar dacă, la urne, vom merge mulţi, foarte mulţi!

Haideţi să schimbăm ceva în atitudinea noastră. Mămăliga românească, spunea cu un gust amar filosoful Emil Cioran, nu explodează.

Haideţi să provocăm o „explozie”  la urne, să se audă până la Bucureşti!

Fii tu schimbarea pe care o aştepţi de la alţii!

Dan D. Iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.