Tema străinului trimis

strainul-trimisSuntem în Săptămâna Luminată când, conform tradiției, cerurile sunt deschise. Totul s-a umplut de lumina Învierii, iar divina lucrare a Mântuitorului Hristos ne îndeamnă  la pocăinţă, la metanoia, care înseamnă schimbarea gândirii.  La sfârşitul acestei săptămâni, care va culmina cu Duminica Tomei, vreau  să vă reamintesc tema străinului trimis, temă ce ne ajută să înţelegem mai bine taina lui Hristos. Hristos este Marele Străin, trimis de Tatăl întru izbăvirea neamului omenesc. El n-are unde să-şi plece capul, n-are loc unde să se nască, n-are loc de odihnă. Neodihna Lui este omul. Potrivit tradiţiei, străinul este perceput ca oaspete divin, iar în volumul Timpul rugului aprins, Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, Andrei Scrima face o lectură hermeneutică a scrisorii Părintelui Ioan cel Străin (întemeietorul  mişcării isihaste cunoscută sub denumirea de Rugul Aprins), scrisoare în care acesta se prezintă ca un străin trimis. Pe de altă parte, străinul este unul din numele pe care Hristos le primeşte după Înviere: Numai tu singur eşti străin în Ierusalim? îi spune Cleopa pe drumul Emausului.

Pentru antici, străinul este enigmatic deoarece poartă cu el ineditul, neaşteptatul, proprii condiţiei trans-umane şi de aceea este primit ca un mesager al zeilor. Străinul este un chip al îngerului care, la rându-i, este un mesager divin. Călugărul rus ce a iniţiat la Bucureşti, la Mănăstirea Antim,  mişcarea isihastă Rugul Aprins se numea Ioan cel Străin. Ucenicii l-au întâlnit pe Străin pentru că El i-a găsit mai întâi, ceea ce, observă Scrima, e diferit de pascalianul  Nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit. Cei ce caută, cei ce bat, găsesc, intră, pentru că sunt găsiţi, pentru că li se deschide. Eu v-am ales pe voi, le spune Mântuitorul apostolilor. Străinul ca persoană sau loc binecuvântat ţine de un statut absolut, inaccesibil deschiderii profane, ţine de un kairos (timpul prielnic, privilegiat, tocmai pentru că deschide  uşa către  atemporalitate).  În   fond,  subliniază  Scrima,  kairosul  este  o răscruce, o cruce, iar cuvântul străinului pe el se întemeiază, căci naşterea din nou presupune aflarea căii zenitului, a punctului unde cerul se nunteşte cu pământul. Pentru  noi, creştinii, acest punct este persoana lui Iisus Hristos,  străinul absolut pe care nu fără taină L-aţi aflat, pe calea mântuirii sufletelor ce sunt ale Lui.

Dumnezeu, spune într-un rând Antoine de Saint-Exupéry, nefiind într-un nod anume, se află în toate nodurile. Aşa şi cu străinul, nefiind legat de un loc, el devine fratele aproapelui său de pretutindeni. Dar în spatele lui există o prezenţă cu care nu te poţi identifica în mod substanţial, dar care indică, prin iubire, Calea –  este prezenţa Tatălui. În spatele figurii străinului străluminează chipul Fiului, drumul pelerinului luând astfel chipul unei Imitatio Christi.

Cuvintele sunt puţine şi seci, căci taina e mare şi vie, iar cei ce nu au fost găsiţi deja de către El, nu vor putea găsi Calea, Adevărul şi Viaţa, oricâte meşteşugite cuvinte li s-ar pune sub ochi.

Voi coborî acum de la nivelul teologic în concretul zilei, observând că a rânduit Dumnezeu ca anul acesta campania electorală pentru alegerile locale să înceapă în Săptămâna Luminată şi a mai rânduit ca unul dintre candidaţii la postul de primar al urbei noastre să fie medicul şi deputatul Liviu Harbuz. Îl cunosc pe Liviu de la sfârşitul anilor 70 ai secolului trecut, pe când, pasionaţi amândoi de teatru, eram apropiaţi de viaţa artistică ce pulsa la Piatra Neamţ, în jurul Teatrului Tineretului.  Anii au trecut, Liviu şi-a croit un drum în Bucureşti, a mers adesea în străinătate, unde a învăţat, pe viu, şi cum se poate ridica, întru bunăstare, o comunitate urbană, iar acum s-a întors acasă, spre a-şi pune  priceperea, puterea de muncă, forţele, în slujba concetăţenilor  lui.  Mulţi vor încerca să ne spună  că Liviu Harbuz este, pentru noi, un străin, că a stat departe de problemele oraşului nostru atâţia ani, afirmaţie care, după părerea mea, este falsă. Nu poţi pleca cu adevărat dintr-un loc  decât după ce l-ai trecut din mediu extern în mediu intern, după ce, cu alte cuvinte, l-ai sălăşluit înlăuntrul tău. Liviu a plecat din Piatra Neamţ purtând oraşul în inima sa, a revenit adesea  în oraş, de câţiva ani este deputat de  Neamţ, iar acum, când s-a întors, am sentimentul, ascultându-l cât de aplicat vorbeşte  despre gravele probleme  ale urbei noastre, că, de fapt, în adâncul lui, nu a plecat de acasă niciodată.

Vă rog, de aceea, ca pe tot parcursul campaniei electorale, să-l ascultaţi ca pe  unul dintre noi, care a venit să ne invite să schimbăm, prin vot, modul de a fi condus, cu totală transparenţă, acest oraş la care fiecare dintre noi ţinem atât de mult.

Deşi am ales calea culturii (de fapt ea m-a ales pe mine), am păşit în viaţă de pe băncile  amfiteatrelor Facultăţii de Transporturi din Bucureşti, aşa că, preţ de cincisprezece ani, am lucrat în întreprinderi din oraş, cunoscând, ca inginer mecanic, problemele urbei noastre. Apoi au venit cei nouă ani de la Teatrul Tineretului, unde am atins treapta de Şef Serviciu Administrativ Producţie şi cei şapte ani de la Biblioteca Judeţeană. Ca să echilibrez balanţa fiinţei mele (umaniste în esenţa ei), am pus pe celălalt talger întâlnirea de la Păltiniş cu filosoful Constantin Noica, întâlnirea cu opera şi mai apoi cu discipolii lui Vasile Lovinescu, anul de teologie de la facultatea din Iaşi, cele nouă cărţi pe care le-am scris, dar şi proiectul de teatru-lectură pentru vârsta a treia. Dar faptul că m-am acupat, atâţia ani, de orizonturile culturale, nu m-a îndepărtat nicio clipă de înţelegerea problemelor comunităţii urbane în care trăiesc. De câteva ori am avut imboldul de a mă implica şi în viaţa cetăţii, dar am simţit, până astăzi, că nu venise vremea. Grecii au, pentru timpul prielnic, cuvântul kairos. Kairosul este timpul privilegiat,  iar eu simt că acest timp al implicării în viaţa cetăţii, dincolo de activităţile culturale, de scrisul cărţilor,  a venit şi pentru mine şi am ales să mă implic în viaţa cetăţii alături de Liviu Harbuz, Luminiţa Vârlan, Alexandru Juncu, ca să nu-i amintesc decât pe ei, pentru că facem parte din aceeaşi generaţie, ne ştim de pe băncile şcolii, dar mai ales pentru că avem un sistem comun de valori, bazat pe Adevăr, Bine şi Frumos.

Suntem în Săptămâna Luminată  iar Lumina Învierii Domnului ne îndeamnă la METANOIA, la SCHIMBAREA GÂNDIRII.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Dan D. Iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.