De la Nistru pân’ la… Nisa , sau etapele unei terapii prin scris

Dan-Iacob-De-la-Nistru-pan-la-NisaEste  evident,  pentru  cei  care  au  cercetat  scrierile  lui  Dan  Iacob,  ca  anul  2015  a  fost  unul  extrem  de  fertil,   prin  cele trei  cărti  remarcabile pe care  le-a  scos  de  sub  tipar: Iisus Hristos. Creştinismul. Biserica : o anthologie de autori texte şi teme din al doilea mileniu  şi  De la  Nistru  pân’  la…  Nisa şi placheta de versuri din juneţe, 28 de trepte ale realului. Ne  vom  ocupa, pe  scurt, în  cele  ce  urmează, de a doua carte,  fară să o lăsam  total  deoparte, pe  prima.

Într-o  lume a rezumatelor din rezumat, prima, cu  cele mai bine de 1000 de  pagini, în format academic, impresionează. Doar  cu vreo  600 de pagini, a  doua  are  multe apropieri  cu  precedenta, şi  ar  merita  o  cercetare  comparativă   serioasă. Amintim, în treacăt, prezenţa  unei  teme dificile  – cea religioasă – care  este  abordată, într-un mod   diferit, în ambele  cărţi.

Dacă  prima carte  ne  înfăţişează, în  mod  cronicăresc  (biruit-au  gândul, nu-i aşa?), a doua   propune  o structură  complexă, amestecând   factura   literară  cu  ceea nonliterară,    dar  într-o  manieră bine  structurată. Ea începe, chiar  din  prima secvenţă din  titlu, cu o  modalitate de  situare   într-o  lume  fabuloasă: Cum am  ajuns  la  Nisa – 17  iunie  2o36 – un spatiu  şi un timp  fantastic,  care-l  năuceşte  pe  lector. În  acest  context, naratorul – aflat concomitent  în real  şi  ireal – ne  propune  ca loc de desfăşurare a întâmplărilor  lumea  lui  Jean-Yves   Leloup, un autor de o vârstă  apropiată cu aceea a naratorului care, se pare, a murit în acel an, 2036. De la acest  om drag sufletului  său   va  lua   şi un  motto  pentru  carte, anume din cartea Aşază-te  şi  mergi: elogiul  călătoriei  interioare.

Dimensiunea  scripturală    şi  cea   epică  se  întrepătrund:  i-a  citit cărţile  şi,  de aceea,    vrea  să-l  conducă  pe  ultimul  drum. Prezentul  şi  trecutul  se  împletesc  în  text,  dar  nu   le  vom   urmări decât  faragmentar,  căci   evenimentele  reale   se  îmbină  cu  cele  ficţionale,  ca într-un   text  post-modern  de  formulă  ultimă,   în care  ficţionalul  textual   copleşeşte, adesea,  epicul  propriu-zis. Apar  elemente  epice-reale  sau nu, în lumea ficţională, care  se  îmbină  cu   cele  textual (adevărate, în planul  ficţional  dat): depresia, internarea  la  Psihiatrie, evenimentele  legate  de  somn, lecturile, creştinismul. Acestea sunt – sau par  a fi – reale   pentru naratorul   care  … îşi  propune  să scrie  o carte. 

În toate  elementele  sus-menţionate  se îmbină   generalul,  care  este  iubirea, cu creaţia. Absenţa  somnului formează, alături  de depresie, modalitatea magică  de început al creaţiei, iar textul numit Umbra, care  defineşte   noţiunea  de  gând,   este  prologul  propriu-zis  al cărţii, unul  marcat  de  figura  emblematică  a lui  Eminescu, ,,spiritus rector’’  al  întregului volum semnat de Dan  Iacob.

Timpul cărţii  noastre  revine  la Anul  Domnului 2003  sau partea  noastră de cer, în  care  se învăluie, sclipitor şi  fabulos, amintiri  despre  Ştefan  cel  Mare, Vasile  Lovinescu  sau, din nou, Eminescu,  în  momente  filosofice  esenţiale. Vom  descoperi   esenţa  formulei     intelectuale  care prezidează   scrierea  acestei  cărţi.  Ea este, oarecum  ironic dar foarte  just, ceea  care închide  cercul, această  idée   făcându-mă  să mă  gândesc  la  butada  franţuzească conform  căreia tout  about it…a un  livre.

De  aceea, textul  revine, paratextual, …la  început, când  personajul  are  76  de  ani şi este  împăcat  cu  lumea, în  acea  cameră  de  hotel, undeva la  malul  mării, simbol  al infinitului, al împăcării , adică, în esenţă,  al  morţii …

Revenind  la  text, el    începe, surprizator – şi nu va  fi  singura  răsturnare  temporală  sau  textuală – odată cu  pagina  161, cu  texte  de factură  memorialistică…

Vom înţelege că această formulă  preferată  de  autor, la care  va adăuga  şi elemente filosofice  ori  religioase,  are  o  riguroasă tentă  autobiografică, fiind  inserate  fragmente  din texte  care   i-au  marcat  formarea  intelectuală,  cum ar  fi cele referitoare la  Nichifor  Crainic, Meister  Echart sau textele  biblice.

Cartea  are  o  excelentă   formă  armonică  a structurii  textuale – de tipul  şarpelui  care  îşi  muşcă  coada,  (iar  noi, cititorii, ne  întoarcem …  la începutul cărţii,  pentru a-i  afla  semnificaţia  primei pagini ).

De  aceea ea  se incheie, simetric, tot  cu momentul  iniţial, 17 iunie  2036 (poate, o zi banală  sau, poate, specială) când   îşi  aminteste că, în anul 2015, alături  de  oameni dragi, i-a  venit  ideea    titlului, pornind   de  la clipele  pe  care  o prietenă  le-a  petrecut  în Franţa, la  Nisa…

Aliteraţia  îi place  autorului  … şi  aşa  se  naşte  titlul  De  la  Nistru pan’ la  Nisa.

În deplină  neo-textualitate…

Profesor doctor, Emilia Chiriţă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.