De Ziua Republicii a anului mântuirii 2008, am purces cu lucrul mâinilor și minții mele, la Biblioteca Județeană din Piatra-Neamț. Am pășit pragul acestei instituții de cultură cu gândul că, în sfârșit, mi s-a dat drumul. La un moment dat al vieții lor, Eminescu, Blaga, Borges, ba chiar întemeietorul F.B.I.-ului, au fost bibliotecari. Țineam deci de o celebră descendență. După câteva luni de practică și de stagiu am fost repartizat la Audio-vizual și apoi, după alte câteva luni, la Secția de împrumut carte pentru adulți. În lunile petrecute la Secția audio-vizual, nu am simțit nevoia să țin un jurnal. Începusem proiectel Atelierul de teatru-lectură și Atelierul de rostire artistică, participam la tot felul de activități culturale sau la pregătirea acestora, astfel încât timpul petrecut în secție era unul tampon între toate aceste activități. În aceste luni am editat, în colaborare cu Liceul de Informatică, un C.D. ce cuprindea unul din proiectele Atelierului de rostire artistică și am avut mai multe premiere de teatru-lectură.

Cât timp stăteam la pupitrul secției cei mai mulți utilizatori veneau pentru a împrumuta filme, iar ritmul intrării lor era departe de cel al secției în care urma să ajung. De aceea, gândul unui jurnal mi-a venit după ce am fost mutat la secția împrumut carte pentru adulți. Deși mi-am păstrat două zile pe săptămână, lunea și miercurea, în care, timp de două ore, între 11.00 și 13.00 continuam repetițiile la Atelierul de teatru-lectură pentru vârsta a treia, în restul timpului stăteam la pupitru.

Tot stând la pupitru am înțeles, la un moment dat, că în această secție lucrurile se întâmplă ca la un market, cu singura diferență că, după ce consumă produsul cu privirea și cu mintea, consumatorul îl aduce înapoi și el este pus la raft, puțin mai uzat, dar încă bun de folosit. În rest, la fel ca la market, produsele au coduri de bare, avem cititoare, „case de marcat”, valuri de utilizatori și momente mai lejere, aer irespirabil în orele de vârf, frig luni dimineața, după două zile de pauză și altele asemenea.

Desigur, rolul bibliotecarului nu este numai acela de a încărca și descărca volumele. Dar, preponderent, munca celor mai mulți dintre noi este una de rutină. Să încarci și să descarci aceleași cărți, de sute și sute de ori, să le pui la locul lor, să dai informații legate de zona în care poate fi găsită o carte, este o muncă de rutină. Mă gândesc adesea la Danaidele din Grecia antică, condamnate să umple toată viața butoaie fără fund. Sub basorelieful ce le reprezintă este cioplită în piatră inscripția: Cei neinițiați în mistere. Așa e și la bibliotecă. Noi, bibliotecarii, facem cu stoicism această muncă, încercând să ne menținem zâmbetul pe buze, să ascultăm o destăinuire a cititorului, să răspundem tuturor solicitărilor, chiar dacă adesea obosim, iar răsplata financiară pentru munca depusă nu constituie o motivație. În primele pagini ale jurnalului aminteam de oameni celebri care au fost bibliotecari sau, mai precis, care au fost și bibliotecari. În viața lor, a lui Eminescu, Borges, Blaga, funcția de bibliotecar a fost un episod, un segment legat tangențial de plămada lor creatoare. Păstrând proporțiile încerc, la rându-mi, să pun ceva și în talgerul creativ al ființei mele, dincolo de drumurile zilnice printre rafturile cu cărți. Încerc să scriu, să citesc, să montez piese de teatru, să gândesc, să observ viul din jurul meu, să ajut, să mă dăruiesc. Parafrazând o celebră vorbă, aș spune: Doamne, încerc, ajută ne-încercărilor mele…

Dan D. Iacob