Elogiu femeilor singure

womanA venit primăvara, cu mărţişoare, cu ziua femeii, cu flori, cu zâmbete, cu haine uşoare… Un decret recent, semnat de preşedinte, specifică faptul că ziua de 8 martie, ca zi a femeii, nu trebuie asimilată doar cu ziua mamei. Cele mai multe femei au păşit pragul căsniciei şi, firesc, au dat naştere la prunci, dar sunt şi multe femei singure, la fel de realizate. Femei care au făcut carieră, sau care pur şi simplu se simt bine în pielea lor, chiar dacă nu sunt la braţul unui bărbat şi nu li se spune mamă. Singurătatea nu ţine de căsnicie ori de statutul de mamă; există singurătate şi în doi, când iubirea s-a stins de mult, există singurătatea mamei ai cărei copii au uitat cine le-a dat viaţă, există, până la urmă, un golf de singurătate al fiecăruia dintre noi, un golf ce nu poate fi trecut sub nici un chip. Toţi avem nevoie de clipe de singurătate, dar, din nefericire, sunt unii oameni, tot mai mulţi în această societate globalizată, care sunt striviţi de singurătate. Paradoxal, cu cât suntem mai mulţi pe planetă (aproape şapte miliarde şi jumătate astăzi), cu cât suntem mai înghesuiţi în birouri, în mijloacele de transport, în blocuri, cu atât suntem mai singuri…

Cumplit e golul singurătăţii, afirma într-un rând George Bacovia, sunt ucisul ei. Din singurătatea vieţii în singurătatea morţii, şi nimeni nu înţelege acest adânc…

Cunosc multe femei singure, trecute de prima tinereţe. Fiecare dintre ele încearcă să iasă din cotitura singurătăţii de zi cu zi, iar soluţia salvatoare pare a fi activismul; să fii tot timpul ocupat, să-ţi dai tot timpul ceva de făcut. Lupta cu ceasurile fiecărei zile trebuie dusă organizat, planificat. Doar astfel poţi evita perioadele de depresie, de urât, de plictiseală… Dacă se întâmplă să nu le poţi evita până la urmă, rezolvi problema printr-o medicaţie adecvată şi revii pe baricade. Depresia, îmi spunea o prietenă singură, este ca răceala. Faptul că ai fost răcit, te-ai tratat şi te-ai însănătoşit nu înseamnă că nu vei mai răci.

Înainte de 1989 am ascultat, la un moment dat, un cântec despre femeile singure. Nu eram căsătorit pe vremea aceea şi traversam perioada de singurătate a tinereţii. Textul cântecului spunea, în esenţă: alergi de dimineaţa până seara, eşti activă, refuzi multe invitaţii pentru că pur şi simplu nu ai timp, dar fără să simţi vine seara, noaptea şi te regăseşti în pat, singură, de multe ori neputând să adormi atât de repede cum ţi-ai dori. Atunci vin gândurile, întrebările şi neliniştile… atunci nu mai poţi fugi te tine însuţi. Cum treci peste aceste momente? Poate cu un somnifer mai puternic, cu o gură de coniac înainte de culcare, cu cititul în pat până te răpune somnul sau cu privitul la televizor… Fiecare femeie singură are propriile ei răspunsuri. Vin apoi acele zile când nevoia de a fi cu cineva este presantă: ziua de naştere şi ziua numelui, sărbătorile de iarnă şi cele de Paşti, concediul de odihnă, perioadele când eşti bolnav sau în convalescenţă… Pe măsură ce trec anii şi aceste femei se zidesc în singurătate, lupta de zi cu zi începe să lase urme pe trup, pe trăsăturile feţei, pe felul de a-i privi pe ceilalţi, pe felul de a râde, de a se bucura.

O femeie singură ştie că odată cu trecerea timpului părinţii vor muri, că eventualii fraţi sau surori au vieţile lor şi că cei patru cavaleri ai Apocalipsului fiecărui sfârşit de viaţă – bătrâneţea, boala, sărăcia şi singurătatea – îşi vor face simţită prezenţa tot mai apăsat. Şi dacă războiul cu bătrâneţea şi cu boala n-a fost câştigat de niciun om până acum, cu singurătatea şi sărăcia se poate lupta. Privilegiul de a face parte din familii bogate sau cel puţin înstărite îl au puţine femei singure. Toate celelalte luptă să obţină poziţii sociale cât mai bune într-o lume a bărbaţilor, pentru a se proteja din punct de vedere financiar. Neavând sprijinul unui partener, ele sunt nevoite să-şi drămuiască cu maximă prudenţă şi luciditate banii, să facă economii, să ţină cu dinţii de poziţia socială pe care, după zeci de ani de muncă, au reuşit să o ocupe. Acest lucru se vede de la un timp pe feţele lor, în gesturi, în felul de a vorbi… Ele ştiu că dincolo de pojghiţa de amabilitate colegială, socială, trăim într-o junglă în care la primul dezechilibru – spectrul şomajului, criza economică, ameninţarea unei pandemii – fiecare este dispus să-i sfâşie pe cei ce pot sta în calea supravieţuirii lui. Iar această lecţie, dobândită în lungi ani de dureroase experienţe ce includ şi tentative de însoţire cu un partener, le-a călit, le-a înăsprit, le-a ridicat gradul de luciditate.

Aceste rânduri se vor, de fapt, un elogiu adus femeilor singure. Cele inteligente au reuşit să-şi creeze o lume în care se simt bine şi în care pot trăi o viaţă echilibrată. Nu sunt multe, dar ele dau măsura femeilor singure, aşa cum numai sfinţii, eroii, geniile şi înţelepţii dau măsura a ceea ce înseamnă să fii om. Nici cele care odată cu vârsta se închid în carapace, se acresc, se întunecă nu trebuie judecate, pentru că nimeni nu ştie ce bătălii au avut de purtat, cu ce pulsiuni sădite înlăuntrul lor la naştere au avut de luptat, ce dezamăgiri, ce trădări, ce părăsiri au avut de înfruntat. Da, nu este uşor să fii om, nu este uşor să trăieşti, o viaţă, cu gândul că, la sfârşit, vei putea privi înapoi cu mândrie, nu cu mânie. Trecem, zilnic, pe străzi, grăbiţi, unii pe lângă alţii. O, dacă aţi şti câte singurătăţi trec pe străzi…Femei singure, bărbaţi singuri, tineri singuri, bătrâni singuri…Adevăratul pustiu nu este deşertul Sahara, ci deşertul inimilor omeneşti şi în acest deşert suntem chemaţi să sădim, dacă putem, picătura noastră de iubire, de mângâiere, de îmbrăţişare…

Nu judeca pe nimeni ci cată să-nţelegi
Eu beau, dar aminteşte-ţi că ai şi tu păcate
De vrei să ajungi la pace şi la seninătate,
Apleacă-te deasupra durerii lumii întregi…

Cât despre femeile singure, despre oamenii singuri, numai bunul Dumnezeu le cunoaşte, cu adevărat, sufletul şi numai El este îndreptăţit să le judece.

Dan Iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.