În anul 1946 apărea la Editura Eminescu din Bucureşti, în colecţia Biblioteca relaţiilor româno-ruse, broşura Contribuţia Rusiei în lupta pentru independenţă a poporului român, semnată de un oarecare Tudor Alexandru Stoianovici. Nu m-aş fi oprit asupra ei dacă n-aş fi înţeles că este un exemplu tipic de cum a fost amestecat adevărul cu minciuna, spre a justifica intervenţia brutală a bolşevismului în România. Autorul începe cu naşterea ţărilor româneşti, în secolul al XIV-lea, ca rezultat al abaterii marilor drumuri de comerţ internaţional din sud-estul Europei şi pe la noi. Odată cu năvălirea tătarilor în Rusia (1241), spune el, a fost tăiată şi marea arteră comercială ce pornea din oraşele apusene spre porturile Mării Negre, străbătând Rusia, iar devierea drumului comercial a adus ramificaţii şi pe teritoriul nostru actual, consolidându-se în aceste părţi o clasă socială interesată de comerţ, care a pus bazele statelor române, statul fiind, după cum se ştie, produsul şi manifestarea caracterului de neîmpăcat al anatgonismelor de clasă. Ni se servește, iată clasica teorie marxistă a luptei de clasă, nesuflându-se nicio vorbă despre descălecat, despre legendele întemeietoare, totul fiind creionat doar din aşezarea concepţiei marxist-leniniste asupra istoriei. Noile drumuri comerciale au născut, după autorul citat, statele româneşti, aceste state devenind teatrul unor acute conflicte de interese pentru Ungaria, Polonia, Austria, Turcia.Sunt trecute apoi în revistă momentele importante din istoria statelor românești, punându-se accentul pe poziția protectoare a Rusiei.

Când Ştefan cel Mare va inaugura politica de autonomie a statului moldovenesc, înconjurat fiind pretutindeni de duşmani, el nu va găsi un aliat mai bun decât Rusia. (…) După moartea marelui domn, prin neglijarea alianţei cu Rusia ţara căzuse în mâinile Turcilor.

După ce trece în revistă și alte momentele când alinaţa dintre Moldova şi Rusia a fost benefică pentru aceasta, autorul citat afirmă: Boierimea retrogradă s-a temut că, graţie ajutorului dat de Rusia, atât în mod direct cât şi indirect, prin sprijinirea Moldovei faţă de celelalte state şi prin preluarea principalelor atacuri turceşti pe seama sa, ţara recăpătându-şi libertatea, să nu-şi piardă ei privilegiile”.(…)

Expansionismul austriac nu este altceva decât urmarea logică a marilor descoperiri geografice şi a îmbogăţirii Spaniei în urma cuceririi şi exploatării sângeroase a noilor pământuri. (…) Rusia a fost singura noastră apărătoare în cele două secole de creştere a expansionismului austriac. (…)

Ca o reacţiune împotriva politicii trădătoare a marii boerimi, secolul al XVIII-a va cunoaşte o mare amplificare a curentului filo-rus. (…)

Rusia va cere în timpul războiului ruso-turc din perioada 1787-1792, război în care luptă la început alături de Austria, ca aceasta să recunoască ca unul din scopurile războiului crearea unui regat al Daciei. (…)

Cucerirea primei independenţe naţionale s-a realizat deasemenea cu puternicul sprijin rusesc în urma războiului ruso-turc din 1877-1878.

Dar, observă autorul citat, depărtându-se de Rusia, România devine unealta imperialiştilor. În Octombrie 1917 în Rusia au avut loc schimbări sociale de importanţă epocală. Smulgându-se din rândul ţărilor imperialiste, popoarele din Rusia ţaristă instaurau un regim popular sovietic, rupând hotărât cu toate practicile imperialiste în relaţiile dintre state şi inaugurând o nouă politică externă, bazată pe respectarea libertăţii şi suveranităţii tuturor popoarelor, indiferent dacă sunt mari sau mici. (…)

Poporul sovietic n-a dorit şi nu doreşte stăpânirea poporului nostru. O Românie liberă, independentă şi prietenă n-are pentru ce-l îngrijora, după cum nu l-a îngrijorat niciodată.

Nu sunt istoric, dar am simțit lesne, citind broșura amintită, cum poate fi amestecat adevărul cu minciuna, spre a justifica intervenția brutală a bolșevismului în România, după anul 1944, dar și cum poate fi denaturată relația țărilor române cu Rusia din secolele anterioare bolșevismului. Fără să sufle un cuvânt despre atrocitățile ce s-au petrecut după cel de-al Doilea Război Mondial pe pământul românesc, autorul citat laudă noua politică externă a Rusiei bazată pe respectarea libertăţii şi suveranităţii tuturor popoarelor, indiferent dacă sunt mari sau mici. Broșura amintită, cumpărată cu un leu de la anticariatul orașului în care locuiesc este doar o mică mostră din avalanșa de titluri care au năvălit în obsedantul deceniu în librăriile românești, încercând să influențeze mentalitatea poporului român, pentru ca el să poată primi ideologia marxist-leninistă. Ținta era, bineînțeles, noua generație, pentru că cei maturi, cei în vârstă, știau bine cum stau lucrurile cu vecinul de la Răsărit, aproape fiecare familie din România având câte un membru al ei ce suferea în închisorile comuniste, datorită luptei împotriva noului regim de împilare a neamului românesc. Cine a călcat pragul Memorialului de la Sighet, a înțeles lesne că revolta împotriva noii orânduiri a angrenat elitele tuturor păturilor sociale ( țărani, muncitori, intelectuali) și că lupta lor a acoperit mai bine de un deceniu.

În replică, iată câteva citate dintr-un articol semnat de Nicolae Porsena, în anul 1941, în ziarul Muncitorul Național Român, intitulat Țelurile Sfântului Război:

Ce avem de luat cu armele noastre se știe: Întâi, Basarabia, trup de totdeauna din trupul Moldovei, smulsă prin viclenie în anul 1812 de către Ruși și înapoiată nouă pe jumătate (județele gurilor Dunării) de puterile Europei în anul 1856, după ce în 1877 oștirile noastre au mântuit de la pieire pe câmpiile Bulgariei armatele Țarului Alexandru, aceeași Rusie care ne chemase disperată într-ajutor și ne garantase hotarele țării, ne răpește din nou Basarabia, drept mulțumire pentru ajutor! În 1918, când Rusia doborâtă de Revoluție se descompune, Basarabia se întoarce iarăși, firesc, la România. În iunie 1940, profitând de situația politică, vecinul de la Răsărit ne-o înșfacă iar! (…)

Al doilea, luptăm pentru partea de miazănoapte a Bucovinei care ne-a fost furată odată cu Basarabia și care n-a aparținut niciodată, sub nicio formă, Rusiei.(…)

Al treilea, luptăm, pentru dărâmarea bolșevismului, ca formă de stat, ca regim politic și social, amenințând România, Europa și lumea toată. (…)Acolo unde creștinismul a adus iubirea și pacea, comunismul a semănat ura și nimicirea. (…) Bolșevismul a mințit și înșelat muncitorimea din toată lumea, făgăduindu-i fericirea și libertatea, când nu-i dădea decât mizeria, ruina și sclavia.

Astăzi trăim alte vremuri, Uniunea Sovietică s-a destrămat, Zidul Berlinului a fost dărâmat, iar țările din Sud-Estul Europei au lepădat ideologia comunistă, făcând pasul decisiv spre capitalism. Nici drumul acesta, nou pentru noi, nu este ușor, așa cum lesne vedem după 26 de ani de la Revoluția din Decembrie, dar el continuă firul rupt în anul 1944. Trebuie însă să fim atenți la modul cum ne este prezentată noua ideologie europeană, și să reacționăm promt când simțim că directivele europene atentează la fibra neamului nostru, dacă vrem ca acest neam românesc să dăinuie peste veacuri. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Dan Iacob