De mai bine de un an, un bun prieten a plecat la muncă în străinătate, şi, din cauza diferitelor greutăţi, n-a reuşit să ia legătura cu mine; îmi lăsase pisica în grijă, pentru că tatăl lui era prea bătrân ca să se ocupe de ea. Când, în sfârşit, m-a sunat, după primele cuvinte de salut m-a întrebat ce face pisica.

– Pisica a murit, i-am spus.
– Aoleu, am auzit de la celălat capăt al firului, a murit?
– Da!
– Bine, bine, a murit, înţeleg, dar aşa se dă o veste ca asta?
– Păi, cum se dă o asemenea veste?.
– Trebuia să faci o poveste, să mă iei pe ocolite, să mă pregăteşti. Trebuia să-mi spui, de pildă, că, într-o bună zi, pisica mea s-a urcat pe acoperiş, unde era o tablă aproape smulsă de vânt, cu marginire ruginite, că s-a tăiat la o lăbuţă, s-a infectat, şi, după o grea suferinţă, după ce ai dus-o la veterinar, după ce ai tratat-o, cheltuind o grămadă de bani pentru salvarea ei, a murit. Uite aşa se dă o veste rea. Ai înţeles?
– Am înţeles.
– Dar să lăsăm pisica…
– S-o lăsăm
– Spune-mi mai bine ce mai face tata.
– Păi ce să facă…Într-o bună zi, tatăl tău s-a urcat pe acoperiş…

Mă uit uneori, seara, după o zi plină, când nu mai pot nici să citesc, nici să scriu, la televizor. La ora 20 încep, pe cele câteva canale de ştiri, dar şi la celelalte posturi, emisiunile principale de actualităţi şi mă amuz adesea de felul cum este prezentată aceeaşi ştire. Nu am studii de specialitate, dar am înţeles că o ştire trebuie dată curat, fără inflexiuni supecte ale vocii prezentatorului, fără ameninţări, fără glas ridicat, fără panică, iar explicaţiile trebuie să-l ajute pe privitor să înţeleagă contextul în care s-au întâmplat cele relatate. Aşa, am aflat, se dau ştirile pe marile posturi de actualităţi de pe planetă, pe BBC, de exemplu, sau pe CNN.

Dar la noi, ca de obicei, totul trebuie să fie altfel, la noi ştirea trebuie stropită cu puţin parfum de Apocalipsă. Dacă, de exemplu, zilele trecute, Alina Gorghiu a apelat la Avocatul Poporului spre a cere rezolvarea unei probleme de interes naţional, pe un post de ştiri a apărut, minute în şir, pe burtieră anunţul:

IMEDIAT: La cine apelează şefa liberalilor spre a-şi salva pielea.

Pe acest post, când vezi scris, cu litere mari, IMEDIAT, te poţi duce liniştit să faci o baie, poţi mânca, poţi trage chiar un pui de somn, şi, când în sfârşit revii în faţa televizorului, mai mult ca sigur că vei citi, pe burtieră acelaşi anunţ: IMEDIAT. Iar când, în sfârşit, se difuzează ştirea aşteptată, zeci de minute, cu sufletul la gură, de mulţi telespectatori, realizezi că acea ştire este, de fapt, un mare fâs, că pe alte posturi de televiziune a fost prezentată normal, trecându-se repede la alte veşti.

Astăzi, de exemplu, şi-a înaintat demisia Procurorul General al României. Cele mai multe posturi de televiziune au dat ştirea firesc, făcând comentarii la obiect. Pe postul amintit, scria, sus, drept Breaking News, ceva de genul: Cutremur la vârful puterii din România.

Sau, câteva ore mai tărziu: Declaraţie-şoc

Ori: IMEDIAT: Dezvăluiri după care România nu va mai fi aceeaşi

Iar măsurile preşedintelui ţării, fireşti după ce fostul preşedinte a pus în toate posturile cheie oamenii lui, oamenii grupurilor de interese ce-l susţineau atunci, sunt anunţate cu:

IMEDIAT: Iohannis dă lovitură după lovitură. Cine urmează.

Aş putea da zeci de alte exemple dar este suficient să comutaţi şi dumneavostră televizorul pe acest post de ştiri care şi-a luat drept titlu chiar numele ţării, ca să vă convingeţi că aşa stau lucrurile. Pe acest post totul e cutremur, apocalipsă, şoc, groază, sfârşit de lume. Iar dacă am avut parte de o iarnă mai blândă, şi, firesc, în februarie ea îşi va intra în drepturi, acum câteva seri se titra:

IMEDIAT: Viscol extrem. Aflaţi în câteva momente ce ne aşteaptă.

Aha, IMEDIAT, îţi spui, dacă ştii feliuşagul acestui post de ştiri: baia, masa, somnul… şi abia apoi … ştirea.

Când se întâmplă, rar, să zăbovesc mai mult pe acest post de ştiri, şi, la un moment dat sunt constrâns, de oboseala zilei, să mă îndrept spre dormitor, intru sub plapumă cu o strângere de inimă. Uite, îmi spun între veghe şi somn, eu voi dormi acum, dar ţara arde.

Vorba Conului Leonida, în faţa iminenţei revoluţiei de sub fereastra sa, după ce a citit în gazetă la rubrica „Ultimele ştiri” (că dacă o fi să fie revoluţie, crede el, trebuie să spuie la „Ultimele ştiri”): „Reacţiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întuneric, ea stă la pândă ascuţindu-şi ghearele şi aşteptând momentul oportun pentru poftele ei antinaţionale… Naţiune, fii deşteaptă!” (Cu dezolare) Şi noi dormim, domnule!”

E drept, de cele mai multe ori vieţile noastre curg monoton, între serviciu şi casă, între zgomotul săptămânii şi odihna din weekend, între vreo durere de cap şi alta de măsea, ori de suflet. Avem nevoie de adrenalină, dar chiar trebuie să ni se servească, zilnic, ştirile, ca şi cum ar fi citite din paginile Apocalipsei?

Nu-i prost cine mănâncă zece pâini, spune un proverb, prost este cine i le oferă. În cazul nostru, vorba aceasta trebuie spusă pe dos: nu-i prost cine oferă în acest mod ştirile, pentru că acolo este vorba de calupuri lungi pe publicitate, de rating, prost este cine le înghite.

Dan D. Iacob