Treapta a XVIII-a: Pâna nu te-am iubit

Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Cum din coasta lui Adam
Zămislită fost-a Eva…

Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Cum din jale, etern,
Se-ntrupează Electra,

Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Cum soarele poate răsări
Fără a mai apune,

Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Cum simpla ta prezenţă
Umple infinitul Cosmos,

Şi cum fiinţa mea,
Într-o eternă neodihnă şi alergare,
Şi-a aflat, în tine, limanul…

Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Că nu mă pot cunoaşte pe mine însuţi
Decât prin tine, iubita mea.

Şi că sensul vieţii mele
Este respirarea prezenţei tale,
Sărutul buzelor tale,
Mângâierea sânilor tăi şi a coapselor.

Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Că abia tu, divină femeie,
Dai consistenţă orizontului meu.

Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Cât de sărac, şi de singur,
Şi de a-l nimănui am fost,
Până când nu te-ai îndurat să mă locuieşti,
iubita mea…
Şi că fără tine,
Fără iubirea ta, fără iubirea noastră,
„de-aş acea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte
şi orice ştiinţă, şi de-aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar
dragoste nu am, nimic nu sunt…”

Dan D. Iacob
14 februarie 2007

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.