Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Cum din coasta lui Adam
Zămislită fost-a Eva…

Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Cum din jale, etern,
Se-ntrupează Electra,

Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Cum soarele poate răsări
Fără a mai apune,

Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Cum simpla ta prezenţă
Umple infinitul Cosmos,

Şi cum fiinţa mea,
Într-o eternă neodihnă şi alergare,
Şi-a aflat, în tine, limanul…

Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Că nu mă pot cunoaşte pe mine însuţi
Decât prin tine, iubita mea.

Şi că sensul vieţii mele
Este respirarea prezenţei tale,
Sărutul buzelor tale,
Mângâierea sânilor tăi şi a coapselor.

Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Că abia tu, divină femeie,
Dai consistenţă orizontului meu.

Până nu te-am iubit
N-am înţeles, deplin,
Cât de sărac, şi de singur,
Şi de a-l nimănui am fost,
Până când nu te-ai îndurat să mă locuieşti,
iubita mea…
Şi că fără tine,
Fără iubirea ta, fără iubirea noastră,
„de-aş acea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte
şi orice ştiinţă, şi de-aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar
dragoste nu am, nimic nu sunt…”

Dan D. Iacob
14 februarie 2007