Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea, a strigat Iisus cu glas mare: Eli, Eli, lama sabahtani! Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?

Doamne, de ce cuvântul scris sau rostit nu schimbă oamenii?
Doamne, de ce cuvintele noastre destrupate nu-i schimbă ?
Dar oare Iisus, Cuvântul întrupat, i-a schimbat cu adevărat?
Câţi, din miliardele de oameni ce au trăit după întruparea Lui,
au fost schimbaţi de El?
O mie, o sută de mii, un milion? O sută de milioane?
Câţi, neodihnindu-se de sfinţenie, au ajuns, prin har, la ea?

Doamne, de ce-mi dai să întâlnesc doar oameni hăituiţi de viaţă?
Oameni rămaşi, undeva, într-o fundătură ?
Ce-mi dai a înţelege prin aceasta?
Ştiu că nimic din ceea ce este omenesc
nu trebuie să ne sperie,
să ne trezească repulsie, să ne încovoaie sufletul.

Ştiu asta.
Şi totuşi,
Eli, Eli, lama sabahtani!

Dan D. Iacob
8 septembrie 1985,
prima lună ca angajat