Am comandat pe internet cartea Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade – istorii despre un zeu al pretextului, o sinteză a tezei de doctorat în istorie semnată de tânărul Dan Dana, susţinută la Paris. Figura lui Zalmoxis m-a fascinat încă de la lectura cărţii lui Mircea Eliade De la Zalmoxis la Gengis-Han, publicată înainte de revoluţie, şi am regăsit apoi această temă la Eminescu şi Vasile Lovinescu, la Pârvan şi Densuşianu, dar şi la autori de după 1989. Fără să am o pregătire de specialitate, m-am lăsat adesea atras de teorii care vedeau în spaţiul carpato-danubianopontic o matrice a viitoarelor culturi europene şi în Zalmoxis, un precursor al lui Hristos.

Citind volumul semnat de Dan Dana, am constatat că el face o trecere în revistă a tuturor acestor abordări, fiind, pentru cine-l citeşte cu luciditate, o încercare de a lumina adevărurile despre misterioasa figură a lui Zalmoxis. Conform afirmaţiilor autorului, Zalmoxis este un zeu al pretextului pentru că, pornind de la precaritatea informaţiilor care ne-au parvenit despre el şi despre mesajul său, fiecare mişcare culturală sau spirituală ce s-a conturat pe aceste meleaguri a încercat să-i pună pe chip propria ei mască.

Abia după ce am citit volumul mi-am dat seama că în cartea mea Uită-te o clipă, răsare soarele am prezentat, fără să-l încadrez într-un context, studiul lui Miulescu despre Dacia. Pe atunci nu citisem volumul lui Dan Dana.

Pentru mine, marea lecţie a acestui volum este aceea a judecării unei teme în contextul epocii care a născut-o. Zalmoxis este un zeu al pretextului pentru că atât anticii, cât şi modernii sau contemporanii şi-au construit discursul luându-l ca pretext şi proiectând asupra lui propriile teme, idei, fantasme.

Pentru Mircea Eliade, de exemplu, care are în centrul preocupărilor sale tema iniţierilor şi a misterelor, Zalmoxis devine un simbol al spiritualităţii getice şi al specificului naţional. Dan Dana ne atrage însă atenţia că, deşi în România Eliade a devenit un savant mitizat, o referinţă infailibilă, el este autorul unor teorii care nu mai au decât un interes istoriografic în occident, din cauza abordării sale idealistspiritualiste, cu un dispreţ afişat faţă de „istorie” şi de contexte. Aceasta cu atât mai mult cu cât abordările actuale sunt atente tocmai la contexte, prin tratarea fiecărui palier (în cazul nostru, cel religios) în relaţiile complexe cu celelalte, îndeosebi cu mediile social, cultural, economic şi politic. (…) Conceptul său de „homo religiosus” este doar o proiecţie idealizată, fără nicio demonstraţie pertinentă în afara unor alegaţii generale şi extrem de repetitive, dar seducătoare prin conjugarea calculată dintre stil şi erudiţie.

Născut în anul 1975, Dan Dana este exponentul noii generaţii de intelectuali români racordaţi la ultimele noutăţi în materie de metodă în studiul filosofiei, istoriei, religiei, intelectuali pentru care nu mai este important cine a fost Zalmoxis, Buda, Iisus sau Mahomed, mai importante fiind imaginile şi interpretările pe care ei le-au generat de-a lungul veacurilor, mizele ascunse ce fac să apară reconfigurările nesfârşite ale figurilor lor.

Trebuie să recunosc faptul că este tentant acest demers, dar cred că el merge tot pe linia demitizărilor la care sunt supuse istoria şi religia în abordările moderne, în tentativa de a scăpa de tirania sau fascinaţia paradigmelor care domină orice epocă.

Cartea lui Dan Dana se încheie cu următorul citat: Fie că acest Zalmoxis a fost un om, fie că este vreun zeu din ţinutul geţilor, să lăsăm asta, salut! Parafrazându-i cuvintele, am putea afirma lucruri asemănătoare despre Iisus, Buda ori Mahomed, cu alte cuvinte, am putea relativiza totul, întorcându-ne la jocurile minţii conturate de Ioan Petru Culianu, la agnosticism, la o lume a omului eliberat de toate tiraniile, a omului care nu mai este moştenitorul niciunui testament.

Va ţine însă o astfel de lume? Va putea hrăni sufleteşte, spiritual, pe copii ei? Din aşezarea studiului semnat de Dan Dana, totul este pretext până la urmă, simplu ecran pe care proiectăm fantasmele noastre.

Doar la acest nivel să se joace cartea omului?

Omul începutului de mileniu stă la o răscruce de drumuri. De pe fiecare dintre ele îl ademenesc tot felul de chemări care-i promit fericirea, salvarea, sănătatea trupească şi sufletească, bogăţia, împlinirea viselor. O experienţă de câteva mii de ani ne-a arătat însă că tot ce este obţinut facil nu durează.

Va şti oare, copleşit de tot felul de spaime, să aleagă drumul cu suflet, drumul izbăvitor?

Dan D. Iacob