Treapta a XIX-a: Prima scrisoare catre cel nascut, al meu

Învaţă, când vei veni, să nu judeci prin comparaţie.
Învaţă să nu te laşi copleşit de realitate – chiar Dumnezeu de ar fi –
din care să faci un pat al lui Procust.
Învaţă că unii dintre noi se nasc bătrâni,
că fiecare vine pe această lume cu felul său de fiinţă
din care, mai apoi, îşi poate face scară spre cer.
Învaţă să asculţi şi adevărul celuilalt,
dar învaţă să-i preţuieşti şi tăcerea.
Adevăratele întâlniri au loc în tăcere.
Nimeni nu convinge, până la urmă, pe nimeni.
Caută, de aceea, să te însoţeşti cu cei în ochii cărora
vezi lucind scânteile adevărului
care te luminează şi pe tine.
Numai aşa vei putea scăpa de singurătate,
numai aşa vei putea trăi frumos.
Ţi-am spus toate acestea, pentru că te iubesc.
Pentru că atunci când îţi voi da viaţă din viaţa mea,
vreau, mai presus de orice, ca tu, dincolo de vieţuire,
să trăieşti!

Dan D. Iacob
19 decembrie 1985

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.