Aş vrea să dorm,
să uit, să dorm,
să curgă peste mine înserarea,
să uit de trup, de zbucium,
ea, uitarea,
să mă cuprindă-n lungul,
dulce somn.

Odihnă, liniştire, împăcare,
mi-e sufletul setos de toate-aceste….
Nu mai sunt vis, şi nu mai sunt poveste…
Din haos, înfăşoară-mă uitare!

Aş vrea să fiu, o clipă, doar o clipă,
Din spaţiu izgonit, din timp şi spaţiu
Şi viaţa-mi pământească – o aripă,
Lumina să o soarbă cu nesaţiu.

O clipă doar, desprins de toate aceste,
să scap de gând, obositorul gând,
să scap de timpul care viaţa-mi este
şi-mi oboseşte pasul prea curând.

Din haos, înfăşoară-mă uitare,
nu mai sunt vis şi nu mai sunt poveste,
mi-e sufletu-nsetat de toate aceste:
Odihnă, liniştire, împăcare.

30 noiembrie 1982
Dan D. Iacob