Cum s-a zămislit această carte

La mijlocul lunii ianuarie a anului 2015 eram la masă, alături de oameni dragi, la sărbătorirea zilei de naştere a soţiei unui bun prieten, profesor de română. La un moment dat, în curgerea discuţiei, una din invitate a început să povestească despre clipele pe care, cu ani în urmă, le-a trăit, în sudul Franţei, la Nisa. Fără nicio legătură cu firul povestirii, a început să-mi sune în minte cunoscutul vers eminescian, cu care se deschide poezia Doină, citită de Eminescu la Junimea, la începutul anului 1883: De la Nistru pân’ la Tisa ⁄ Tot românul plânsu-mi-s-a, dar în mintea mea ultimul cuvânt era înlocuit de cel pe care prietena din faţă îl tot rostea: Nisa, Nisa, Nisa. Pentru mine versul suna acum: De la Nistru pân’  la Nisa. Deja nu mai auzeam ce se vorbea în jur. Coborât în sinea mea asistam la miracolul naşterii unei cărţi. A doua zi, duminică, m-am apucat să scriu sau, mai bine zis, să aşez în pagină mai multe texte deja scrise, cărora le găsisem acum un legato printr-un posibil eveniment din viitor: participarea mea, în anul 2036, la înmormântarea scriitorului, filosofului şi teologului francez Jean-Yves Leloup (n. 1950).

Mi s-a revelat încă o dată că lucrurile nu trebuie forţate. Textele au fost  scrise în perioade de timp aflate la mare distanţă unele de altele, jurnalul cu Constantin Noica fiind aşternut pe hârtie la sfârşitul anului 1986, amintirile despre tata la sfârşitul anului 2011, cele despre bunicul la începutul anului 2010, jurnalul unui bibliotecar între anii 2009 – 2011, iar textele din antologie între anii 2000 –  2015. Îmi place să cred că ele sunt legate de un fir roşu, de un fir al Ariadnei care m-a ajutat să ies din labirintul rătăcirilor şi să păşesc în lumină.

Ce este iadul?

Neputinţa da a iubi, răspunde Dostoievski prin gura stareţului Zosima şi concluzionează: sensul vieţii este să înveţi să iubeşti. Scrierea acestei cărţi, mai bine zis legatoul pe care am reuşit să-l dau unor texte mai vechi, m-a ajutat să urc treapta iubirii sau, mai precis, cele patru trepte ale ei, aşa cum le conturează gândirea greacă: iubirea prietenie, iubirea familială, erosul şi agapé, iubirea de divin. Şi iată cum, încă odată, mi-a fost dat să trăiesc, pe propria piele, adânca vorbă a lui Brâncuşi: lucrurile nu sunt greu de făcut, greu este să te pui în starea de a le face.

Dan D. Iacob.